BURSA Online

18 iunie 2021
Cristian Popa

VIDEOCONFERINŢA "SISTEMUL BANCAR DUPĂ UN AN DE PANDEMIE" / CRISTIAN POPA, MEMBRU ÎN CA AL BNR: "În BNR avem un mix interesant de tinereţe şi experienţă, care face lucrurile să meargă "

E.O.Bănci-Asigurări / 18 iunie 2021

Popa: "Pericolul inflaţionist nu trebuie omis; ţara noastră importă inflaţie" 

Dacă în criza din anul 2008 băncile erau parte a problemei, în 2020 sectorul bancar a fost parte a soluţiei, susţine Cristian Popa, Membru al Consiliului de Administraţie din cadrul Băncii Naţionale a României (BNR). Acesta subliniază că indicatorii din sistemul nostru bancar sunt la nivelul celor din UE sau chiar mai buni. Printre altele, reprezentantul băncii centrale a menţionat: "Sistemul bancar de la noi a învăţat mult din criza precedentă, ceea ce se vede în rezultatele sectorului - toţi indicatorii bancari arată bine.

Bogdan Neacşu

VIDEOCONFERINŢA "SISTEMUL BANCAR DUPĂ UN AN DE PANDEMIE" / BOGDAN NEACŞU, PREŞEDINTELE ASOCIAŢIEI ROMÂNE A BĂNCILOR: "Cuvântul cheie al anului 2020 a fost adaptarea, iar pentru 2021 acesta este creşterea"

A.V.Bănci-Asigurări / 18 iunie 2021

"Solvabilitatea şi lichidităţile băncilor, la nivel foarte solid" 

Cuvântul cheie al anului 2020 a fost adaptarea - atât pentru sistemul bancar, cât şi pentru economia reală, iar pentru 2021, cuvântul cheie este creşterea, spune Bogdan Neacşu, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor şi directorul general al CEC Bank, care subliniază că sistemul bancar din ţara noastră se află la un nivel foarte solid atât din perspectiva solvabilităţii, cât şi a lichidităţii, lucru dovedit şi la momentul la care a izbucnit pandemia, pe neaşteptate, în 2020.

Avocatul Alexandra Ianul: "Decizia CCR opreşte practica aberantă a instanţelor"

LEGEA DĂRII ÎN PLATĂ - CONSTITUŢIONALĂ Avocatul Alexandra Ianul: "Decizia CCR opreşte practica aberantă a instanţelor"

Emilia OlescuBănci-Asigurări / 18 iunie 2021

În ultimii ani, instanţele au considerat că nu este impreviziune o apreciere a cursului de peste 100%, subliniază Alexandra Ianul  

Alin Iacob, AURSF: "Restabilirea încrederii consumatorilor în bănci - element vital pentru o funcţionare sănătoasă a sistemului bancar"

CREDERE: "Foarte mulţi debitori au obţinut hotărâri defavorabile în instanţe, deşi creşterea francului elveţian în raport cu leul a generat un dezechilibru contractual evident"

Decizia Curţii Constituţionale a României (CCR) conform căreia Legea dării în plată este constituţională, cu o singură excepţie, opreşte practica "aberantă" a instanţelor, care, în ultimii ani, au considerat, în majoritate, că nu este impreviziune o apreciere a cursului de peste 100%, consideră avocatul Alexandra Ianul (fostă Burada), care a susţinut constituţionalitatea legii.

Daniel Szekely

VIDEOCONFERINŢA "SISTEMUL BANCAR DUPĂ UN AN DE PANDEMIE" / DANIEL SZEKELY, DIRECTORUL EXECUTIV CLIENŢI IMM ŞI MICROBUSINESS, BANCA TRANSILVANIA: "Există interes pe zona de creditare"

A.V.Bănci-Asigurări / 18 iunie 2021

"Anul 2021 va fi mult mai bun decât 2020 şi 2019"  

Anul 2021 va fi, cu siguranţă, mult mai bun decât 2020 şi 2019, potrivit domnului Daniel Szekely, directorul executiv al diviziei de Clienţi IMM şi MicroBusiness din cadrul Băncii Transilvania, care declară: "Dacă mă uit la cifrele de acum, observ mai mulţi factori care arată că lucrurile vor merge înspre bine.

Claudiu-Marinel Mureşan

VIDEOCONFERINŢA "SISTEMUL BANCAR DUPĂ UN AN DE PANDEMIE" / CLAUDIU MUREŞAN, PREŞEDINTELE COMISIEI PENTRU ACTIVITATE BANCARĂ DIN SENAT: "Clienţii sectorului bancar vor forţa digitalizarea instituţiilor publice"

George MarinescuBănci-Asigurări / 18 iunie 2021

Digitalizarea sectorului bancar va avea efecte benefice în sectorul public, deoarece clienţii băncilor vor forţa instituţiile publice să îşi digitalizeze activitatea, susţine Claudiu-Marinel Mureşan, preşedintele Comisiei pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital din cadrul Senatului.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA

Sufrageria mă-sii de viaţă!

Cornel CodiţăEditorial / 18 iunie 2021

Cornel Codiţă

"Ei, şi eu am visat încă din copilărie să fiu subaltern, dar nu mi-a mers. Am fost avansat o dată... şi încă o dată şi încă o dată şi... iată-mă la 45 de ani directorul cooperativei Avîntul Mobilei. E foarte trist, Gore, dar asta e! /.../ O,...

Lupta împotriva dopajului, intensificată înainte de startul JO

O.D.Sport / 18 iunie 2021

Dopajul reprezintă una dintre cele mai mari probleme ale sportului actual. În ciuda pedepselor drastice, încă mai există sportivi dispuşi/forţaţi să trişeze. Agenţia Mondială Antidoping (AMA-WADA) a anunţat o creştere a numărului controalelor...

Vaccin pentru un loc la cămin

Vaccin pentru un loc la cămin

O.D.Miscellanea / 18 iunie 2021

Viaţa de student nu este deloc simplă în pandemie. Regulile se schimbă şi devin tot mai stricte şi nici măcar locuitul la cămin nu mai este la înde­mâna oricui. Studenţii Universităţii "Babeş-Bolyai" (UBB) care doresc să folosească, peste...

OPINII Până şi JP Morgan investeşte în cash

Cristian DogaruInternaţional / 18 iunie 2021

CEO-ul JP Morgan, Jamie Dimon, declara recent că banca de investiţii stochează 500 miliarde dolari pentru ca aceştia să fie plasaţi la momentul oportun în instrumente monetare ce vor fi favorizate de creşterea previzibilă a dobânzilor. Şeful JP...

Licitaţie eşuată pentru Ministerul Finanţelor

Licitaţie eşuată pentru Ministerul Finanţelor

M.G.Macroeconomie / 18 iunie 2021

Ministerul Finanţelor a mai bifat ieri o nouă licitaţie eşuată în palmaresul acestui an, a opta la număr din a doua jumătate a lunii februarie încoace, în condiţiile în care în pieţele internaţionale se manifestă o serie turbulenţe financiare pe...

Bloomberg: Europa riscă un deficit acut de motorină

Bloomberg: Europa riscă un deficit acut de motorină

S.C.Internaţional / 20 iulie, 12:34

Piaţa de motorină din Europa se confruntă cu o serie de probleme pe partea de aprovizionare, susţin analiştii băncii americane Morgan Stanley, care atrag atenţia asupra nivelului record al marjelor de rafinare şi a stocurilor scăzute din regiune,...

Sweden has the highest energy costs per person

Sweden has the highest energy costs per person

A.V.English Section / 21 iulie

A Swedish household paid an average of $1,926 per person for energy in 2025 Europe has 24 of the top 30 countries in this spending ranking The US ranks 16th, while spending is falling significantly in most emerging economies 

MACRO NEWSLETTER 18 iunie 2021

MACRO NEWSLETTER 18 iunie 2021

Macroeconomie / 18 iunie 2021

Producţia industrială din SUA şi-a temperat creşterea anuală în luna mai 2021, până la 16,5%, de la 18,8% în luna precedentă, pe fondul unei creşteri lunare de 0,8%, după un avans de 0,1% în luna anterioară. Producţia din industria prelucrătoare...

<< mai multe ştiri >>
40 de nopţi albe
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
SHE LEADS - Gala Excelenţei în Business
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2356
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5872
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6312
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1350
Gram de aur (XAU)Gram de aur603.6628

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo