SpaceX a debutat la Nasdaq; evaluarea uriaşă a companiei divide Wall Street-ul
Andrei Iacomi
George Marinescu
A consemnat Emilia Olescu

George MarinescuMiscellanea / 22 iulie 2021
• Nicolae Ciucă, ministrul Apărării Naţionale: "România a învăţat că atunci când este parte a unei alianţe, a unei coaliţii, are toate ingredientele necesare să-şi consolideze un profil de încredere în interiorul acestor structuri, a învăţat că nimic nu este gratuit, totul costă"
Încheierea misiunii militare a ţării noastre în Afghanistan a fost marcată oficial, ieri, de prima defilare, în ultimii 12 ani, pe sub Arcul de Triumf a unor trupe române care se întorc de pe front sau dintr-un teatru de operaţii militare. Înaintea ceremoniei de ieri, ultima defilare a unor trupe revenite de pe front a avut loc în 29 iulie 2009, iar la ea au luat parte aproape 800 de militari care au participat la misiuni în teatrul de operaţiuni din Irak, festivitatea marcând finalul misiunii Armatei Române în această ţară. Anterior, ultima defilare a unor trupe întoarse de pe front a avut loc în 23 august 1945, iar la ea au participat soldaţii români întorşi de pe câmpurile de luptă din cel de-al doilea război mondial.
A.V.Internaţional / 22 iulie 2021
• Hugo Coelho, partener la Forefront Advisers: "Pentru moment, euro digital este extrem de prost definit"
• Karl Toussaint du Wast, cofondator al Netinvestissement: "Mişcarea BCE este disperată şi fără speranţă"
Pe măsură ce euro digital trece la faza de cercetare, experţii critică lipsa de claritate în jurul acestui proiect şi întârzierea lansării sale, mai precis la un deceniu după apariţia criptomonedelor, potrivit unei analize Euractiv.
Octavian DanSport / 22 iulie 2021
Fotbaliştii tricolori vor fura startul la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Deschiderea oficială va avea loc mâine, dar competiţiile au început deja (softball şi fotbal), iar noi vom avea parte de primele emoţii astăzi. Honduras este adversarul şi având în vedere condiţiile speciale, nu există favoriţi în grupa noastră de calificare. Speranţele nu sunt foarte mari, mai ales că lotul care a ajuns în Japonia este departe de ceea ce putea prezenta naţionala noastră, dar cum turneul olimpic nu face parte din calendarul FIFA, majoritatea cluburilor au refuzat să-şi lase jucătorii să participle la JO. Dacă la echipele autohtone se poate imputa lipsa de patriotism, la cele din străinătate unde sunt legitimaţi jucători care ar fi putut participa la turneu e mai greu să le fie reproşat ceva. Aşa stand lucrurile, selecţionerul Mirel Rădoi a fost nevoit să improvizeze o echipă. Rămâne de văzut cât de bine a reuşit să o asambleze.
Andrei IacomiPiaţa de Capital / 22 iulie 2021
• Dragoş Cabat: "Creşterile indicilor se vor reversa la un moment dat, dar nu cred că acest lucru se va întâmpla în semestrul al doilea" • Adrian Codirlaşu: "Există un risc de supraîncălzire a economiei care se vede în creşterea puternică a preţurilor mărfurilor"
Indicii principalelor burse de acţiuni din Statele Unite şi Europa, precum şi preţurile materiilor prime, au marcat creşteri importante de la începutul anului şi până în prezent, evoluţii ce ilustrează revenirea economică după şocul cauzat de pandemia Covid-19, iar analiştii consultaţi de ziarul BURSA se aşteaptă la continuarea tendinţei ascendente în partea a doua a anului, dar acompaniată de inflaţie.
I.Ghe.Anticorupţie / 22 iulie 2021
O cerinţă esenţială pentru următoarea perioadă este, pe de o parte, desfiinţarea Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ), nu doar schimbarea etichetei sau sediului, şi, pe de altă parte, refacerea competenţelor DNA, DIICOT şi ale celorlalte parchete, afirmă Stelian Ion, ministrul Justiţiei, într-o postare publicată, ieri, pe pagina oficială de Facebook, în care prezintă noua propunere pentru desfiinţarea secţiei speciale.
Conform acestei propuneri, judecătorii şi procurorii care vor fi anchetaţi, vor putea depune o cerere pentru ca investigarea lor şi urmărirea penală să fie făcută de către procurori aflaţi pe teritoriul altei curţi de apel.
I.Ghe.Macroeconomie / 22 iulie 2021
Guvernul României a aprobat, ieri, alocarea sumei de 148.776.000 lei pentru 17 judeţe, afectate de calamităţile naturale, respectiv pentru 243 de unităţi administrativ-teritoriale lovite de ploile torenţiale, însoţite de descărcări electrice, din ultima perioadă. Creşterile semnificative de niveluri şi debite pe unele cursuri de apă şi caracterul torenţial al ploilor au produs inundaţii şi pagube materiale pe raza teritorială a unor unităţi administrativ-teritoriale din judeţele Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Caraş-Severin, Cluj, Covasna, Gorj, Harghita, Hunedoara, Maramureş, Satu-Mare, Tulcea şi Vrancea.
Mihai GongoroiMacroeconomie / 22 iulie 2021
O.D.Miscellanea / 22 iulie 2021
O.D.Miscellanea / 22 iulie 2021
A.I.Piaţa de Capital / 11 iunie, 16:18
• Administratorul Franklin Templeton a convocat acţionarii fondului pentru a vota acordarea unui dividend cu randament de 6,5%, la solicitarea fondurilor slovene
G.M.Politică / 11 iunie, 14:23
L.B.Internaţional / 11 iunie, 21:07
L.B.Politică / 11 iunie, 20:03
L.B.Politică / 11 iunie, 19:09
L.B.Macroeconomie / 11 iunie, 18:40
S.B.Politică / 11 iunie, 17:41
L.B.Politică / 11 iunie, 16:15
L.B.Internaţional / 11 iunie, 16:09
L.B.Companii / 11 iunie, 14:35
L.B.Politică / 11 iunie, 13:04
L.B.Politică / 11 iunie, 12:56
S.B.Internaţional / 11 iunie, 10:57
S.B.Internaţional / 11 iunie, 10:50
L.B.Companii / 11 iunie, 18:23
L.B.Companii / 11 iunie, 18:01
L.B.Piaţa de Capital / 11 iunie, 14:43
A.M.Miscellanea / 11 iunie, 14:32
A.M.Companii / 11 iunie, 07:24
Compania germană Neura Robotics a securizat o rundă de investiţii de până la 1,4 miliarde de dolari, susţinută de corporaţii americane şi europene, o tranzacţie care propulsează evaluarea startup-ului la aproximativ 7 miliarde de dolari.
O.D.Sport / 11 iunie, 06:33
A.M.Companii / 11 iunie, 10:25
O.D.Sport / 11 iunie, 10:11
O.D.Sport / 11 iunie, 10:08
O.D.Sport / 11 iunie, 10:26
O.D.Sport / 11 iunie, 10:24
S.B.Internaţional / 11 iunie, 17:37
S.B.Sport / 11 iunie, 17:35
S.B.Internaţional / 11 iunie, 10:42
S.B.Internaţional / 11 iunie, 10:41
S.B.Politică / 11 iunie, 10:40
S.B.Internaţional / 11 iunie, 10:39
S.B.Sport / 11 iunie, 10:38
S.B.Politică / 11 iunie, 10:36
Dan NicolaieEnglish Section / 11 iunie
George MarinescuEnglish Section / 11 iunie
Ana-Gabriela UngureanuBănci-Asigurări / 22 iulie 2021
BNR a afişat, ieri, un nivel mediu al dobânzii la depozitele overnight plasate (ROBOR) care a crescut la 0,95%, de la 0,94%, valoarea înregistrată în şedinţa precedentă.
Ana-Gabriela UngureanuBănci-Asigurări / 22 iulie 2021
Euro a scăzut ieri, cu 0,06 bani faţă de leu, Banca Naţională a României (BNR) afişând un curs de referinţă de 4,9247 lei/euro.
Piaţa de Capital / 22 iulie 2021
• fonduri deschise locale
A.V.Internaţional / 22 iulie 2021
Bursele din Europa au urmat un curs pozitiv ieri, investitorii fiind atenţi la rezultatele financiare anunţate de companiile din regiune.
A.I.Piaţa de Capital / 22 iulie 2021
• Titlurile MedLife - pe prima treaptă în topul lichidităţii
| 5.2353 | |
| 4.5194 | |
| 5.6813 | |
| 6.0646 | |
| 613.6642 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.I. - 11 iunie
Piaţa de Capital /A.I. - 10 iunie
Piaţa de Capital /A.V. - 10 iunie
Piaţa de Capital /A.I. - 9 iunie