Armata germană (Bundeswehr) a comandat 200 vehicule de luptă blindate pentru infanterie de tip Puma de la consorţiul format din KNDS şi Rheinmetall, se arată într-un articol publicat astăzi de Tagesschau, site-ul de ştiri al televiziunii ARD. Potrivit sursei citate, contractual încheiat are o valoare totală de aproximativ 4,2 miliarde euro şi primele vehicule Puma urmează să fie livrate la jumătatea anului 2028, marcând o etapă importantă în consolidarea capacităţilor militare terestre ale Bundeswehr.
Contractul a fost atribuit companiei mixte PSM, iar veniturile generate de această comandă uriaşă vor fi împărţite în mod egal între Rheinmetall, cu sediul în Dusseldorf, şi KNDS, cu sediul în Munchen. De altfel, acest nou acord reprezintă o extindere a unui prim contract-cadru semnat în mai 2023, când Bundeswehr comandase deja 50 vehicule de luptă blindate Puma. Prin actuala extindere, Germania îşi consolidează decisiv flota de vehicule de luptă pentru infanterie, într-un moment în care securitatea europeană este definită de tensiuni geopolitice fără precedent în ultimii ani.
Jurnaliştii germane arată că această comandă pentru cele 200 de vehicule de luptă blindate Puma nu este un caz izolat, ci face parte dintr-un pachet mult mai amplu de achiziţii militare, în valoare totală de aproximativ 50 miliarde euro, aprobat miercuri de Comisia de buget a Bundestagului. Parlamentarii germani au dat undă verde unei serii de contracte majore, dintre care nu mai puţin de 20 miliarde euro sunt alocate exclusiv pentru îmbrăcăminte şi echipamente personale destinate militarilor Bundeswehr, semn al unei abordări integrate care vizează atât tehnica de luptă, cât şi condiţiile operaţionale ale trupelor.
În paralel cu acest contract de proporţii pentru vehicule blindate, industria germană de apărare a mai bifat un succes major. Potrivit sursei citate, filiala de armament a grupului Thyssenkrupp, TKMS, a anunţat semnarea unui contract-cadru important cu Oficiul Federal pentru Echipamente, Tehnologia Informaţiei şi Utilizarea Bundeswehr, care vizează livrarea de torpile grele destinate submarinelor din clasa 212 CD. Aceste torpile vor echipa noile submarine ale Marinei Germane, într-un program strategic care vizează consolidarea capacităţilor navale subacvatice ale Germaniei.
Tagesschau arată că Michael Ozegowski, vicepreşedinte al diviziei Atlas Elektronik din cadrul TKMS, a subliniat importanţa istorică a acestui contract: „Această comandă reprezintă cea mai mare comandă de torpile din istoria grupului nostru”. În privinţa valorii financiare exacte şi a volumului total al comenzii, părţile au convenit să păstreze confidenţialitatea, însă dimensiunea strategică a acordului este evidentă. Marina Germană a comandat în total şase submarine din clasa 212 CD de la TKMS, în timp ce alte şase unităţi vor fi livrate Norvegiei, într-un program comun care reflectă cooperarea tot mai strânsă dintre statele NATO în domeniul apărării.






























































1. fără titlu
(mesaj trimis de esop în data de 19.12.2025, 22:01)
Intram in regim de urgenta .Acum nu mai avem nici o indoiala .Germania achizitioneaza sisteme de aparare - atac si descurajare .Cumva razboiul va continua Trump neavind nici cea mai mica sansa sa impuna pacea . Probabil va renunta sa se mai amestece in Europa .
Oricum ar fi nu vom mai cumpara echipamente americane decit in masura in care industriile europene nu le pot realiza .Partea americana de NATO va ramine afiliata Europei Trtump nefiind in masura sa decida .Interesele miltare comune din NATO nu pot fi modificate .