ARTICOL DE OPINIE Creşterea companiilor şi timpul investitorilor

Când construieşti o companie, te gândeşti aproape inevitabil la etapa următoare. O fabrică mai mare, o achiziţie, o piaţă nouă. Când investeşti în ea, te gândeşti şi la momentul în care banii se vor întoarce. Cele două perspective pot merge împreună ani la rând, până când ritmul dezvoltării şi timpul investitorului încep să se îndepărteze. Am învăţat că trebuie să fii atent la această distanţă înainte să devină o problemă.

În economia românească, văd mult potenţial în companii care au nevoie de transformare înainte de a putea atrage capital mare. Unele trebuie să investească în tehnologie, altele să se asocieze, altele să treacă de la decizia unui singur om la o echipă de management. Toate acestea cer bani şi timp. Iar timpul nu este o resursă gratuită, nici pentru companie, nici pentru cel care o finanţează.

O consolidare poate avea o logică economică bună, dar integrarea să dureze mai mult decât ai calculat. O fabrică poate avea nevoie de încă un an pentru a ajunge la productivitatea estimată. O companie poate creşte şi totuşi să nu găsească un cumpărător în intervalul prevăzut. Investitorul trebuie să ştie de la început că aceste situaţii sunt posibile, iar structura finanţării trebuie să poată suporta o parte din ele.

De aceea, eu cred în capitalul răbdător. Dar orizontul de investiţie trebuie convenit de la început, în funcţie de risc, de obiective şi de posibilităţile celui care pune banii. Nu poţi presupune ulterior că investitorul va accepta o prelungire doar fiindcă proiectul are nevoie de ea. Un acţionar îşi asumă riscurile participării la capital. Un deţinător de obligaţiuni are drepturile unui creditor, inclusiv rambursarea conform termenilor emisiunii. Sunt raporturi diferite, pe care structura finanţării trebuie să le respecte.

Primul ciclu investiţional al Impetum Group a pornit din convingerea că între nevoia de capital a companiilor româneşti şi oferta marilor investitori există un spaţiu în care putem construi. Am venit din restructurare spre investiţii fiindcă vedeam companii în care intervenţia de management avea nevoie şi de bani noi. Am urmărit să le ajutăm să crească până la dimensiunea la care puteau atrage alţi investitori sau puteau ajunge pe bursă.

Privind în urmă, una dintre lecţii ţine de raportarea noastră la această creştere. Managerul vede următoarea achiziţie şi următorul prag de dezvoltare. Investitorul se uită şi la anii trecuţi de la intrarea lui şi la posibilitatea de a încasa dividende sau de a-şi valorifica participaţia. Ambele perspective sunt legitime. Responsabilitatea noastră este să le ţinem aliniate, discutând din timp ce se schimbă în planul de investiţii şi în calendarul de recuperare a capitalului.

La Impetum Investments, în S1 2026 am înregistrat o pierdere netă de 9 milioane de lei, faţă de 10,8 milioane în S1 2025. Valoarea estimată de piaţă a portofoliului era de aproximativ 155,4 milioane de lei la 30 iunie 2026, dar ea nu reprezintă numerarul disponibil pentru plata obligaţiilor. Am subestimat intervalul necesar pentru a transforma această valoare în lichiditate, în raport cu scadenţele finanţării. Priorităţile sunt valorificarea investiţiilor şi reaşezarea obligaţiilor, inclusiv prin demersuri de refinanţare. Urmărim să corelăm mai bine scadenţele cu ritmul de maturizare a portofoliului şi să îi protejăm valoarea în acest proces.

Pentru mine, trecerea la următorul ciclu investiţional al Impetum Group înseamnă să folosim această experienţă în felul în care alegem şi finanţăm proiectele. Direcţia este regională, cu deschidere către investitori instituţionali şi cu o legătură mai strânsă între investiţii şi restructurare. Administrarea portofoliului existent continuă, la fel şi responsabilitatea faţă de obligaţiile Impetum Investments. Un nou ciclu nu le înlocuieşte.

Această discuţie este relevantă şi pentru dezvoltarea pieţei de capital. Dacă vrem mai multe companii solide la bursă, trebuie să ne intereseze cum sunt finanţate înainte să ajungă acolo. Un investitor instituţional are nevoie de dimensiune, de guvernanţă şi de informaţie verificabilă. Cineva trebuie să lucreze cu antreprenorii pentru a construi aceste condiţii. Altfel, vom continua să căutăm companii pregătite pentru capital fără să finanţăm suficient pregătirea lor.

Aş privi accesul la capital instituţional din această perspectivă, fără să presupun că el rezolvă de la sine dificultăţile unei investiţii. Capitalul răbdător poate oferi timpul necesar transformării, dar nu repară un model de afaceri care consumă bani fără perspectivă de redresare. Selecţia, controlul riscului şi capacitatea echipei de a interveni rămân decisive. Un orizont de investiţie îndelungat cere monitorizare şi raportare pe tot parcursul lui.

Cred în continuare că România oferă mult spaţiu pentru investiţii în consolidare, tehnologie şi dezvoltare regională. Experienţa m-a făcut însă să mă uit mai atent la drumul dintre potenţial şi încasare. Pentru cel care administrează capital, munca include ambele capete ale acestui drum: să ajute compania să crească şi să pregătească întoarcerea banilor către investitor. Următorul ciclu trebuie construit cu această responsabilitate încă de la început.

(C)