Arhivă

13 martie 2012
Preţurile mărfurilor alimentare au crescut cu 1,2%, iar cele ale mărfurilor nealimentare cu 0,4 procente, faţă de ianuarie.

Inflaţia în februarie, la nou minim istoric

ALEXANDRU SÂRBUZiarul BURSA #Macroeconomie / 13 martie 2012

Indicele preţurilor de consum aferent lunii trecute a crescut cu 2,59% faţă de perioada similară a anului trecut, se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS). Această valoare reprezintă un nou minim istoric. Faţă de...

Recesiune în Italia

Recesiune în Italia

V.R.Ziarul BURSA #Jurnal de criză / 13 martie 2012

Economia italiană, a treia din zona euro, este în recesiune, potrivit datelor oficiale ISTAT. Acestea arată un declin de 0,7% a economiei Italiei în ultimele patru luni din 2011, după o scădere de 0,2% în trimes-trul al treilea.

Poşta Română nu face alte concedieri

F.A.Comunicate de presă / 13 martie 2012

Poşta Română nu va face alte concedieri în afara celor asumate de Guvernul României prin Memorandumul cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), care vizează un număr de 618 angajaţi, se arată într-un comunicat al Companiei Naţionale Poşta Română...

Sprijin financiar pentru procesarea tomatelor

F.A.Comunicate de presă / 13 martie 2012

Guvernul a stabilit, printr-o Hotărâre, plăţile tranzitorii pentru tomatele destinate procesării, care se acordă persoanelor fizice sau juridice ce livrează pentru procesare cel puţin echivalentul a 8.000 kg tomate la hectar, informează un...

Persoană prinsă în timp ce dorea să ofere mită

F.A.Miscellanea / 13 martie 2012

Ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie - Serviciul Judeţean Anticorupţie Timiş, au prins ieri în flagrant o persoană care a încercat să mituiască cu 2.000 de euro doi poliţişti din cadrul I.P.J. - Serviciul de Investigare a Fraudelor, se arată...

Alegerile locale vor avea loc în 10 iunie

F.A.Politică / 13 martie 2012

Scrutinul pentru alegerea primarilor, consilierilor locali, municipali, judeţeni şi a preşedinţilor consiliilor judeţene va avea loc în data de 10 iunie, a anunţat, într-un briefing de presă, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, arată...

Bunuri nedeclarate de 210.000 lei, la frontieră

F. A.Miscellanea / 13 martie 2012

În ultimele 24 de ore, în zonele de competenţă, poliţiştii de frontieră au constatat 99 fapte ilegale (32 infracţiuni şi 67 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români cât şi străini, conform unui comunicat de presă transmis redacţiei....

Ajutor de stat pentru Ford

F. A.Politică / 13 martie 2012

Purtătorul de cuvânt al Guvernului României, Dan Suciu, a anunţat astăzi oferirea de ajutor de stat pentru Ford România în valoare de 75 milioane de euro.

Veniturile Auchan, în creştere cu 4,4%

F. A.Comunicate de presă / 13 martie 2012

În 2011, veniturile consolidate ale Grupului Auchan, exceptând taxele, ajung la 44,4 miliarde de euro, în creştere cu 4,4%, potrivit unui comunicat de presă transmis redacţiei. Ele sunt realizate în proporţie de 45% în Franţa şi 55% pe plan...

Saxo Bank continuă să înregistreze profit

F. A.Comunicate de presă / 13 martie 2012

Cu un profit net de 83,1 milioane de euro, banca daneză specializată în tranzacţionări şi investiţii online, îşi menţine cursul stabilit anul trecut, când a înregistrat profituri record, se arată într-un comunicat de presă transmis redacţiei....

Peste 3.900 de ţigarete ascunse în butelia de gaz

F. A.Miscellanea / 13 martie 2012

Poliţiştii de frontieră ieşeni împreună cu lucrători vamali au depistat un bărbat, care a încercat să introducă ilegal în ţara noastră 3.960 ţigarete cu timbru de acciză Republica Moldova, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

CE: Grecia trebuie să anunţe mai multă austeritate

Vlad F. DumeaInternaţional / 13 martie 2012

Grecia va trebui să reducă cheltuielile guvernamentale cu încă 5,5% din PIB în 2013 şi 2014 să intre în ţintele fiscale ale celui de-al doilea pachet de ajutorare pentru Atena, potrivit unui raport al Comisiei Europene (CE), citat de Reuters....

ONU: Peste 8.000 de morţi în Siria

Vlad F. DumeaInternaţional / 13 martie 2012

Un oficial înalt al ONU a declarat ieri că mai mult de 8.000 de persoane au murit în urma reacţiei guvernului sirian la protestele din această ţară, informează AFP.

UE va tăia fondurile către Ungaria

Vlad F. DumeaInternaţional / 13 martie 2012

UE se pregăteşte astăzi să îngheţe jumătate de miliard de euro, reprezentând ajutor pentru Ungaria, în primul caz de pedepsire a unui stat membru pentru nerespectarea reglementărilor cu privire la buget, relatează Reuters.

UE cere Spaniei să reducă deficitul bugetar

Vlad F. DumeaInternaţional / 13 martie 2012

Guvernele europene pun presiune pe Spania să facă mai multe reduceri bugetare într-un prim test al regulilor fiscale mai dure, menite să prevină extinderea crizei datoriilor din regiune, informează San Francisco Chronicle.

Sarkozy preia conducerea sondajelor pentru prima dată

F. A.Internaţional / 13 martie 2012

Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, şi-a depăşit astăzi contracandidatul său socialist, Francois Hollande, pentru prima dată în sondajele de opinie asupra primului tur de scrutin al alegerilor din aprilie-mai, după atacurile sale împotriva...

Euro s-a apreciat la 4,3575 lei

Vlad F. DumeaMacroeconomie / 13 martie 2012

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat astăzi un curs de referinţă de 4,3575 lei pentru moneda europeană, în creştere cu 0,17 bani comparativ cu ieri, când euro a fost cotat la 4,3558 lei.

Preţul petrolul continuă să crească

F. A.Materii Prime / 13 martie 2012

Cotaţia petrolului este în creştere astăzi pe pieţele asiatice susţinută de speranţele unei îmbunătăţiri a situaţiei economice a SUA şi a îngrijorărilor privind Iranul, spun analiştii citaţi de AFP, conform surselor de presă.

Gratis e scump!

Cătălin AvramescuZiarul BURSA #Editorial / 13 martie 2012

Cătălin Avramescu

Cum este mai bine? Gratis sau pe bani? La prima vedere, nici nu prea are sens să punem asemenea întrebări. Tot la prima vedere, răspunsul ar trebui să fie: "Depinde". Cu toate acestea, unii gândesc şi acţionează ca şi cum ar fi siguri că...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
eximbank.ro
danescu.ro
aages.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Iun. 2026
Euro (EUR)Euro5.2339
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5584
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6804
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0378
Gram de aur (XAU)Gram de aur625.8893

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo