Arhivă

20 decembrie 2012
"Toyota" a vândut 206.643 de autoturisme în Europa, în trimestrul al treilea din 2012, cu 13% mai mult decât în aceeaşi perioadă din 2011.

"Toyota", amendată cu o sumă record în SUA

ALINA VASIESCUZiarul BURSA #Internaţional / 20 decembrie 2012

Compania auto niponă "Toyota Motor" Corp. a acceptat să plătească o amendă civilă de 17,4 milioane de dolari către autoritatea americană a siguranţei în trafic, ca urmare a faptului că nu a raportat anumite defecţiuni în termenul prevăzut...

Grecia, paralizată de noi greve

V.R.Ziarul BURSA #Jurnal de criză / 20 decembrie 2012

Grecia a fost, ieri, aproape paralizată de greve organizate de ADEDY - unul din sindicatele principale din ţară, care îi reprezintă pe angajaţii din sectorul public -, dar şi de lucrătorii de la metrou, tramvai şi trenuri urbane. Aceştia nu au...

Un militar român a fost rănit în Afganistan

F.A.Miscellanea / 20 decembrie 2012

Plutonierul adjutant Costel Stanciu, aflat în misiune în Afganistan, a fost rănit astăzi, în jurul orei 14:30, după explozia unui dispozitiv improvizat, în timp ce efectua o misiune de antrenament, anunţă Ministerul Apărării.

Fabrica de rulmenţi Bârlad, premiată de către ANEIR

F.A.Companii / 20 decembrie 2012

Fabrica de rulmenţi Bârlad, care se află în portofoliul URB Group, a câştigat Trofeul de Onoare acordat de către Asociaţia Naţională a Exportatorilor şi Importatorilor din România (ANEIR), informează un comunicat remis redacţiei.

CNADNR face precizări privind contractul semnat cu Gecor

F.A.Companii / 20 decembrie 2012

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) precizează că, în contractul semnat cu firma Gecor, în valoare de 8.020.799 lei fără TVA, pentru întreţinere iarnă 2012 - 2013, a fost trecută, dintr-o eroare, valoarea de...

IntercontinentalExchange preia NYSE Euronext

F.A.Internaţional / 20 decembrie 2012

Compania IntercontinentalExchange (ICE) a convenit preluarea NYSE Euronext, pentru 8,2 miliarde de dolari, tranzacţie care pune capăt celor peste două secole de independenţă a operatorului pieţei de capital din New York, relatează Bloomberg....

USL prezintă programul de guvernare

F. A.Politică / 20 decembrie 2012

Programul de guvernare al USL are în vedere reducerea TVA-ului la 19%, revizuirea Constituţiei, creşterea salariului minim pe economie la 1.200 lei în 2016, creştere economică de 2% în 2013.

Euro s-a depreciat la 4,4762 lei

F. A.Macroeconomie / 20 decembrie 2012

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,4762 lei pentru moneda europeană, în scădere comparativ cu ieri când euro a fost cotat la 4,4778 lei.

ALERTEnergia electrică se va scumpi cu 6%

F. A.Companii / 20 decembrie 2012

Energia electrică se va scumpi, de la 1 ianuarie, cu 6% după ce Autoritatea Naţională de Reglementări în domeniul Energiei (ANRE) a majorat costurile producătorilor de profil incluse în tarife, relatează sursele de presă.

Cod portocaliu de viscol în şase judeţe

F. A.Miscellanea / 20 decembrie 2012

Astăzi de dimineaţă, s-a emis o avertizare de cod portacaliu pentru şase judeţe: Brăila, Buzău, Ialomiţa, Călăraşi, Constanţa şi Tulcea. În aceste zone va ninge şi va fi viscol.

Wall Street închide în scădere

F. A.Internaţional / 20 decembrie 2012

Dow Jones Industrial Average s-a depreciat cu 0,74% şi a scăzut la 13.251,97 puncte. Nasdaq a scăzut cu 0,33 şi a urcat 3,054.53 de puncte. Standard & Poor\'s 500 a scăzut cu 7,76 la 1.435,81 de puncte.

Analiştii, sceptici faţă de guvernul mărit

Alexandru SârbuZiarul BURSA #Politică / 20 decembrie 2012

Analiştii sunt sceptici cu privire la impactul pozitiv pe care noua structură guvernamentală ar urma să o aibă asupra activităţii economice. Aurelian Dochia ne-a declarat că nu vede utilitatea creşterii numărului de ministere şi consideră că...

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Dec. 2025
Euro (EUR)Euro5.0920
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3235
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4794
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8401
Gram de aur (XAU)Gram de aur620.0806

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
phoeniciahotels.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
phoeniciahotels.ro
raobooks.com
cofetariiledelice.ro
leonidas-universitate.ro
Viva
metalshow-tib.ro
hiperambrozia.com
le-chateau.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo