Trump afirmă că intenţionează să dubleze tarifele pentru oţel şi aluminiu
S.B.Internaţional / 1 iunie 2025
S.B.Politică / 1 iunie 2025
Vitali Kliciko, primarul Kievului, a afirmat că speră că pacea va putea reveni în Ucraina în acest an, potrivit Agerpres.
S.B.Politică / 1 iunie 2025
Uniunea Salvaţi România organizează o consultare cu confederaţiile sindicale şi patronale în cadrul procesului de elaborare a programului de guvernare, informează Agerpres.
SABIN S. BRANDIBURUCompanii / 1 iunie 2025
S.B.Miscellanea / 1 iunie 2025
Subsidiara Microsoft Corp din Rusia intenţionează să depună cerere de faliment, potrivit unei note publicate vineri în registrul oficial Fedresurs, relatează Reuters.
M.P.Internaţional / 1 iunie 2025
Cel puţin 12 militari ucraineni au fost ucişi, iar alţi peste 60 răniţi, duminică, într-un atac rus cu rachetă, pe un poligon pe care se antrenau, anunţă Forţele terestre ucrainene, relatează AFP, de la care menţionăm următoarele.
M.P.Internaţional / 1 iunie 2025
Apărarea aeriană ucraineană a respins un atac aerian rusesc asupra Kievului, duminică dimineaţă, a declarat primarul Vitali Klitschko, potrivit news.ro, de la care precizăm următoarele.
M.P.Miscellanea / 1 iunie 2025
M.P.Internaţional / 1 iunie 2025
M.P.Internaţional / 1 iunie 2025
Donald Trump face un pas înapoi: miliardarul Jared Isaacman, un prieten apropiat al lui Elon Musk, nu va conduce până la urmă NASA, a anunţat, sâmbătă, Casa Albă, potrivit news.ro, de la care transmitem următoarele.
Internaţional /L.B. - 5 noiembrie, 14:54
Internaţional /A.M. - 5 noiembrie, 14:53
Internaţional /S.C. - 5 noiembrie, 14:52
Piaţa de Capital /Andrei Iacomi - 5 noiembrie
Politică /George Marinescu - 5 noiembrie
Miscellanea /Octavian Dan - 5 noiembrie
Materii Prime /A.V. - 5 noiembrie
Piaţa de Capital /Andrei Iacomi - 5 noiembrie
Miscellanea /O.D. - 5 noiembrie
| 5.3398 | |
| 4.7556 | |
| 5.8165 | |
| 6.4011 | |
| 631.0131 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /Andrei Iacomi - 4 noiembrie
Piaţa de Capital /A.V. - 4 noiembrie
Piaţa de Capital /Andrei Iacomi - 3 noiembrie
Piaţa de Capital /Andrei Iacomi - 30 octombrie
Piaţa de Capital /A.V. - 30 octombrie
Piaţa de Capital /A.V. - 29 octombrie
George Marinescu
Gheorghe Iorgoveanu