Raiffeisen se aşteaptă ca următoarele tranşe de la FMI şi CE să ajungă cel mai devreme în februarie
F.A.Bănci-Asigurări / 15 decembrie 2009
F.A.Bănci-Asigurări / 15 decembrie 2009
F.A.Bănci-Asigurări / 15 decembrie 2009
Analiştii Raiffeisen Bank estimează că nu există vreun motiv pentru ca leul să continue să se deprecieze, iar odată cu stabilizarea situaţiei politice ar putea să se întărească, astfel încât în decembrie 2010 un euro să fie tranzacţionat cu 4,15 lei, potrivit unui raport de azi al băncii, informează NewsIn.
F.A.Bănci-Asigurări / 15 decembrie 2009
F.A.Bănci-Asigurări / 15 decembrie 2009
Volksbank România va efectua, în prima lună a anului viitor, o majorare de capital "cu până la 200 milioane euro", care a fost deja aprobată de acţionari, în ciuda faptului că solvabilitatea băncii este de 16,5%, a declarat pentru NewsIn directorul direcţiei de supraveghere din BNR, Nicolae Cinteză.
F.A.Bănci-Asigurări / 15 decembrie 2009
Aplicanţii pentru credite acordate prin Prima Casă trebuie să îşi actualizeze declaraţiile pe proprie răspundere, conform cărora nu deţin individual sau comun alte locuinţe la data intrării în vigoare a programului, cu excepţia celor obţinute prin moştenire, arată un comunicat al FNGCIMM, informează NewsIn.
F.A.Bănci-Asigurări / 15 decembrie 2009
F. A.Bănci-Asigurări / 15 decembrie 2009
OVIDIU VRÂNCEANU, BRAŞOVZiarul BURSA #Bănci-Asigurări / 15 decembrie 2009 /
GABRIELA CĂPĂŢÎNĂZiarul BURSA #Bănci-Asigurări / 15 decembrie 2009 /
G.C.Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 15 decembrie 2009 /
G.C.Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 15 decembrie 2009 /
F.A.Bănci-Asigurări / 14 decembrie 2009
F. A.Bănci-Asigurări / 14 decembrie 2009
F. A.Bănci-Asigurări / 14 decembrie 2009
C.P.Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 14 decembrie 2009
Gabriela CăpăţînăZiarul BURSA #Bănci-Asigurări / 14 decembrie 2009 /
GABRIELA CĂPĂŢÎNĂZiarul BURSA #Bănci-Asigurări / 14 decembrie 2009 /
I.S.Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 14 decembrie 2009 /
Dobânzile overnight din piaţa monetară au scăzut uşor vineri, la 9,5-10,5% pe an, însă se menţin în continuare peste nivelul dobânzii de politică monetară, de 8% pe an.
I.S.Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 14 decembrie 2009 /
F. A.Bănci-Asigurări / 11 decembrie 2009
F.A.Bănci-Asigurări / 11 decembrie 2009
Societe Generale şi Dexia au declarat, azi, că au finalizat tranzacţia prin care banca franceză va prelua restul de 20% din acţiunile Credit du Nord, pentru 645 milioane euro, relatează cotidinul francez Les Echos, conform NewsIn.
F.A.Bănci-Asigurări / 11 decembrie 2009
Banca Comercială Română a declarat că azi între orele 22:00-24:00, şi sâmbătă între orele 22:00-24:00 va opri funcţionarea serviciului good.bee tranzacţii mobile şi a celui de internet banking, informează NewsIn.
F.A.Bănci-Asigurări / 11 decembrie 2009
ADINA ARDELEANUZiarul BURSA #Bănci-Asigurări / 11 decembrie 2009 /
Nivelul activelor totale ale GarantiBank România a ajuns la 770 milioane euro, în noiembrie 2009, fiind cu 70% mai mare faţă de sfârşitul anului trecut, iar pierderile s-au diminuat, oficialii băncii estimând că vor trece pe profit abia în 2011.
C.P.Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 11 decembrie 2009
I.S.Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 11 decembrie 2009 /
I.S.Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 11 decembrie 2009 /
GABRIELA CĂPĂŢÎNĂZiarul BURSA #Bănci-Asigurări / 11 decembrie 2009 /
C.P.Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 11 decembrie 2009
Bancă Comercială Romană (BCR) va derula, în perioada 12-13 decembrie 2009, un proces de optimizare a calităţii bazei de date ce va consta în închiderea de conturi curente inactive, care aparţin persoanelor fizice, potrivit unui co-municat.

Dan Nicolaie
Călin Rechea
A.V.
George Marinescu
George Marinescu
V.R.
| 5.0890 | |
| 4.3140 | |
| 5.4821 | |
| 5.8317 | |
| 622.5801 |
convertor valutar
»=Internaţional /Alina Vasiescu - 29 septembrie 2006
Piaţa de Capital / 29 septembrie 2006
Piaţa de Capital /Decebal N. Todăriţă - 29 septembrie 2006
Piaţa de Capital / 29 septembrie 2006
Piaţa de Capital / 28 septembrie 2006
George Marinescu