Berlusconi a anunţat că va rămâne premier

Elena Voinea
Internaţional / 5 noiembrie 2011

• Acţiunile şi obligaţiunile italiene, în scădere

Cotaţiile acţiunilor italiene, în special cele bancare, şi ale obligaţiunilor au scăzut puternic după ce premierul italian Silvio Berlusconi a declarat, la summit-ul G20 de la Cannes, că nu intenţionează să renunţe la funcţie şi că a refuzat oferta Fondului Monetar Internaţional (FMI) de sprijin financiar, potrivit Financial Times.

Domnia sa a cerut ca Italia să fie monitorizată periodic de FMI în eforturile de reducere a datoriilor, refuzând o ofertă de asistenţă financiară venită din partea instituţiei.

Concesia lui Berlusconi este o încercare de a consolida poziţia precară a Italiei pe piaţa obligaţiunilor, unde costurile de împrumut au urcat peste 6% în această săptămână, ridicând îndoieli că guvernul italian va reuşi să administreze datoria foarte mare ţării, de circa 120% din PIB, potrivit Reuters.

Un oficial italian, citat de Reuters, a negat că Italia va fi monitorizată în mod special şi a afirmat că întreaga zonă euro se va afla sub o supraveghere mai atentă. Totuşi, oficialul a confirmat că Roma vrea să ceară sfatul FMI în privinţa implementării măsurilor promise la reuniunea liderilor europeni de săptămâna trecută.

Potrivit unei clauze din proiectul de comunicat al reuniunii G20, obţinut de Reuters, Italiei i se va cere să-şi aducă bugetul "aproape" de echilibru abia în 2013, ca parte a unui set de angajamente menite să reducă dezechilibrele economice.

Titlurile Intesa Sanpaolo, cea mai mare bancă din Italia, au scăzut cu 4,4%, iar cele ale UniCredit cu peste 5%.

Refuzul ofertei FMI de asistenţă financiară a urcat randamentul obligaţiunilor italiene pe termen de doi ani, cu 0,45 puncte procentuale, la un maxim al şedinţei de 5,66%.

Perspectiva ca Berlusconi să rămână la conducerea guvernului de la Roma a majorat spread-ul obligaţiunilor italiene pe 10 ani faţă de cele germane la 4,6 puncte procentuale.

Costul împrumuturilor Italiei, pe termen de zece ani, se apropie de un nivel de 7%, la care Grecia, Irlanda şi Portugalia au fost nevoite să ceară sprijin financiar internaţional.

Randamentul obligaţiunilor italiene cu maturitate la 10 ani a urcat vineri, la Roma, la 6,4%, cel mai ridicat nivel de la crearea monedei euro.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3414
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7280
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3029
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.8929

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb