BET al Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a deschis în scădere uşoară şedinţa de tranzacţionare de astăzi.
Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, coboară cu 0,09% fiind cotat la 7.084,15 puncte.
Noul indice BET Plus, introdus pe 23 iunie, scade, de asemenea, cu 0,06%, la 1.050,10 puncte. Potrivit BVB, BET Plus "este un indice ponderat cu capitalizarea free float-ului, ce reflectă evoluţia companiilor româneşti listate pe piaţa reglementată a BVB care îndeplinesc criterii minime de selecţie (referitoare la lichiditate şi la valoarea acţiunilor aferente free float-ului), cu excepţia societăţilor de investiţii financiare".
BET-FI, indicele celor cinci societăţi de investiţii financiare plus Fondul Proprietatea, se majorează, în schimb, cu 0,03%, atingând valoarea de 30.229,69 puncte.
Titlurile Fondului Proprietatea scădeau, în deschiderea şedinţei de astăzi, cu 0,06%, la valoarea de 0,8695 lei per acţiune.
În ceea ce priveşte titlurile Romgaz (simbol SNG), acestea se micşorează cu 0,03% la 36,35 lei/unitate. Pe bursa de la Londra, preţul certificatelor de depozit (GDR) Romgaz stagnează la 10,76 dolari.
Acţiunile Electrica (simbol EL) se depreciau totodată cu 0,09% la 11,01 lei, iar pe bursa de la Londra preţul GDR-urilor este în urcare cu 0,42%, la 13,22 dolari.