Bittnet Systems va debuta pe AeRO în data de 15 aprilie

Elena Deacu
Piaţa de Capital / 14 aprilie 2015

Bittnet Systems este prima companie de IT din România care va debuta pe piaţa AeRO, miercuri 15 aprilie 2015, principalul domeniu de activitate al companiei fiind desfăşurarea de training-uri IT şi furnizarea de soluţii end-to‐end de infrastructură IT.

Compania poloneză INC este Consultantul Autorizat care a asistat Bittnet Systems în procesul de intrare pe AeRO şi va continua să asiste compania în următoarele 12 luni după listare.

Bittnet Systems a fost înfiinţată în anul 2007 de Mihai şi Cristian Logofătu, care au adus laolaltă o mică echipă de tehnicieni entuziaşti, toţi cu experienţă în training dobândită la Academia Credis ‐ Cisco Networking Academy încă din anul 2000. Cu o exerienţă iniţială de 7 ani în care au livrat training în domeniul IT pentru elevi şi studenţi, Mihai şi Cristian Logofatu înfiinţează Bittnet, noul proiect fiind destinat pieţei de Business to Business. Încă de la înfiinţare, compania a decis să se concentreze pe livrarea de training‐uri IT şi soluţii integrate de reţea, bazate pe tehnologiile leaderilor de piaţă cum este Cisco. Astfel, la finalul anului 2007 Bittnet a primit certificarea Premier Partner Level din partea Cisco şi a reuşit să livreze câteva echipamente hardware şi câteva sesiuni de training. În acelaşi an Bittnet începe cooperarea cu Siemens, Datanet System şi Romtelecom (actualul Telekom România) pentru training‐urile Cisco.

De la an la an Bittnet şi-a crescut baza de clienţi cu nume de companii mari precum IBM România, Metro Systems România, Mit Motors International, Praktiker, Porsche România, TNT Express, Wiebe România, Dacia, Erste Bank, Cosmote România (actualul Telekom România), Cycle European (Part of ICAP Group), E.On România.

În urma evenimentului "Venture Connect" din noiembrie 2011, Răzvan Căpăţînă, investitor privat, intră în acţionariatul companiei, aducând un aport de capital utilizat pentru a creşte forţa de vânzări şi marketing. Având acest capital suplimentar din partea noului acţionar, compania dezvoltă o echipă de vânzări, angajând 5 noi account manageri pentru a atrage noi clienţi în ţară şi pentru a creşte vânzările. Compania decide stabilirea unui Board Consultativ, compus din 3 persoane, antreprenori şi manageri cu o experienţă remarcabilă din diferite industrii, cu rolul de a oferi un sprijin susţinut pentru creşterea afacerilor Bittnet. Membrii acestui Board Consultativ primesc opţiuni pentru achiziţionarea de acţiuni în cadrul companiei în schimbul contribuţiei lor la dezvoltarea acesteia.

În anul 2012, Bittnet a fost desemnat pentru al doilea an consecutiv Cisco Learning Partner în cadrul evenimentului organizat anual pentru partenerii Cisco. Veniturile companiei au continuat să crească până la un nivel de 855.000 de euro.

În anul 2014, compania şi-a dezvoltat în mod semnificativ serviciile IT (consultanţă, audit şi design), ajungând chiar să exporte profesionişti IT pentru implementarea unor proiecte de Datacenter în Germania. În acelaşi timp, compania a fost recunoscută ca făcând parte din Technology Fast 500 Top din zona EMEA de către Deloitte (locul 333) şi ca parte din topul Antreprenorilor Români ca urmare a participării la Competiţia Anuală a Antreprenorilor organizată de EY. Compania a adaugat încă 2 vendori noi în portofoliul său de training. A devenit Amazon Web Services (AWS) Authorized Training Partner, Oracle Education Reseller şi Oracle Partner Network Silver Level. Compania a iniţiat procesul de listare pe piaţa AeRO. Veniturile au crescut în acest an până la 1,8 milioane de euro.

În martie 2015, Bittnet a atras un capital suplimentar de 150.000 de euro prin vânzarea unei părţi din acţiuni către Carpathia Capital pentru a intensifica vânzările şi pentru o creştere accelerată a veniturilor în viitor.

Pe 15 aprilie, Bittnet Systems va suna clopoţelul de deschidere a şedinţei bursiere, marcând debutul său pe AeRO.

Prin lansarea AeRO, Bursa de Valori Bucureşti a declanşat un mecanism prin care sunt vizate dezvoltarea pe termen lung a pieţei, precum şi o promovare şi un marketing mai eficace, şi a reuşit astfel să atragă interesul antreprenorilor şi să îi convingă să treacă pe această piaţă nouă. AeRO este o nouă şansă pentru companiile care vor să folosească piaţa de capital în beneficiul lor şi al investitorilor, în special prin atragerea de capital pentru susţinerea proiectelor, dar şi pentru pregătirea pentru o viitoare trecere la un nou nivel de transparenţă, listarea pe piaţa reglementată. AeRO stabileşte punţi de legătură între antreprenori şi investitorii persoane fizice, mediul de private equity şi fonduri de investiţii.

O companie se poate lista pe AeRO dacă are o valoare estimată de minimum 250.000 de euro, pachetul de acţiuni scoase la vânzare este de cel puţin 10% sau compania are un număr minim de 30 acţionari.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BTPay
ELECTRICA FURNIZARE S.A.
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale
E.ON

Curs valutar BNR

26 Ian. 2021
Euro (EUR)Euro4.8746
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0195
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5190
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4869
Gram de aur (XAU)Gram de aur239.1954

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Hidroelectrica
The Diplomat-Bucharest Awards Gala 2021
Video
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro