Consiliul de Administraţie al producătorului de energie Nuclearelectrica (SNN) a completat ordinea de zi a adunării acţionarilor companiei, programată pentru 15 iulie, cu două puncte privind Proiectul Reactoarelor Modulare Mici (SMR) de la Doiceşti, conform unui raport al companiei publicat astăzi pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Unul dintre puncte vizează prezentarea stadiului îndeplinirii condiţiilor prealabile Deciziei Finale de Investiţie în Proiectul SMR, condiţii aprobate de acţionari prin hotărârea din 12 februarie 2026 şi pentru care termenul de implementare a fost stabilit pentru iunie 2026.
De asemenea, se solicită aprobarea iniţierii unor demersuri de evaluare a oportunităţii privind actualizarea Strategiei de Implementare a Proiectului, ce a fost aprobată printr-o hotărâre a acţionarilor din data de 22 septembrie 2022 şi care practic a stat la baza tuturor etapelor de dezvoltare ale proiectului.
Proiectul Reactoarelor Modulare Mici presupune construirea a şase module NuScale de câte 77 MWe fiecare, cu o capacitate totală instalată de 462 MWe, amplasate pe situl fostei termocentrale pe cărbune de la Doiceşti.
Proiectul, în cadrul căruia Nuclearelectrica deţine 50% din compania de proiect RoPower Nuclear, a fost lansat efectiv în septembrie 2022, după finalizarea procesului de selecţie a tehnologiei şi a amplasamentului. În anii 2023 şi 2024 au fost parcurse etapele iniţiale de analize tehnice FEED 1 şi FEED 2, obligatorii într-un proiect nuclear, când s-au desfăşurat misiuni independente de evaluare ale AIEA asupra amplasamentului selectat, ale căror concluzii au confirmat demersurile întreprinse şi au dus la implementarea unor măsuri suplimentare. Etapa FEED 2 a fost finalizată conform graficului şi la un buget inferior celui estimat iniţial, conform unui comunicat al Nuclearelectrica din luna februarie a acestui an.
Dar Ilie Bolojan, ce asigură interimatul la Ministerul Energiei, acţionarul majoritar al Nuclearelectrica, a criticat recent proiectul de la Doiceşti. La jumătatea lunii mai a acestui an, Bolojan a afirmat că reactorul SMR de la Doiceşti a consumat peste 240 de milioane de dolari şi "vom rămâne cu un teren şi cu nişte hârtii", conform News.ro.
În opinia sa, responsabilă pentru eşecul proiectului este conducerea Nuclearelectrica, pentru că nu s-a asigurat că investiţiile făcute au un rezultat viabil. Bolojan a mai susţinut că investiţii de sute de milioane de euro au fost făcute pentru un teren, realizarea unor documente, pentru ca, în final, să se constate că investiţia necesară punerii în practică a proiectului este uriaşă, iar preţul la care energia nucleară ar fi fost produsă este mai mare decât cel din piaţă, potrivit sursei menţionate.
Potrivit Economica.net, decizia finală de investiţii presupune contractatea şi amplasarea iniţală a unui singur modul SMR, de 77 MWe. Dacă se va deovedi că primul modul funcţionează conform parametrilor, şi celelalte cinci module vor fi achiziţionate şi puse in funcţiune. Data de începere a operării comerciale pentru primul modul ar urma să fie iulie 2033, iar pentru întreaga centrală de 462 MW - decembrie 2034, depinzând de acordurile comerciale pentru achiziţia celorlalte 5 module.
Pe de altă parte, conducerea Nuclearelectrica a susţinut, într-un document privind stadiul derulării proiectului, transmis Bursei de Valori Bucureşti, că proiectul are un potenţial enorm de dezvoltare a industriei nucleare româneşti, a companiei, a lanţului de furnizare, a sistemului educaţional asociat, al atragerii de investiţii.
Ulterior, Nuclearelectrica a transmis că pentru finanţarea proiectului are în vedere atragerea de noi investitori, interes deja exprimat, accesarea de credite de la agenţii de export, de granturi şi alte surse, mai scrie News.ro.
"Proiectul SMR este conform planificării ca buget şi etape, considerat robust din punct de vedere al securităţii nucleare, respectat în plan internaţional, cu interes din partea comunităţii investitorilor (investitori în camera de date), dezvoltat în echipe mixte de specialişti România - SUA, cu atenţie maximă acordată dezvoltării unui proiect reper pentru industria nucleară, implicit eficientizare maximă a costurilor", menţionează compania, adăugând că "proiectele energetice strategice sunt şi trebuie să fie transpartinice, dezvoltate strict în interesul României", potrivit News.ro.






















































1. fără titlu
(mesaj trimis de sebastian în data de 24.06.2026, 17:51)
OPRITI escrocheria NuScale, o companie fara comenzi in US. Acolo domina reactoarele Westinghouse, cu care pana shi Bulgaria a semnat.
1.1. Duamna (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de Clara în data de 24.06.2026, 18:06)
O noua escrocherie pusa la cale din timp de sobolanii rosii adica psd. Am fi norocosi sa ramanem cu hartiile si cu terenul si cu paguba de doar 240 de milioane dar ma tem ca asistam la o noua varianta de hotie americana mult mai scumpa decat bechtel.
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 24.06.2026, 21:22)
"Modelul Westinghouse AP300 nu a fost încă instalat fizic nicăieri în lume, deoarece tehnologia se află în faza de autorizare și proiectare reglementară, cu estimarea operaționalizării primelor unități la începutul anilor 2030."
spune Gemini
1.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de ... în data de 25.06.2026, 08:33)
În 2022 la guvernare era PNL, PSDsi UDMR cu ciuca premier
1.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de Getloup în data de 25.06.2026, 10:17)
Asa s ar părea acum ca ar fi decizia corecta.Prea mulți bani,ptr un kilowat scump.Exista și alte posibilități,surse
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 24.06.2026, 18:24)
Alți bani, alta distractie.
3. fără titlu
(mesaj trimis de Vîjeu el Condor! în data de 24.06.2026, 18:28)
cine poate så îmi spună ce pagubă o dat NuScale statului Utah ?
:
ivan prostache ! e prost deoarece nu pricepe că un SMR folosește combustibil special, numit HALEU !
:
este special și îl cumperi de la Putin (Tenex)
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 24.06.2026, 19:50)
Pai trebuie plătit un preț pentru liniște, nu? pentru maga, neptun deep etc.? Cum faci asta? Ai răspuns singur cred
3.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de Ovi în data de 24.06.2026, 22:37)
Postolache nu e mai prost decat un papagal. Repeta ce i se spune. Era unul imbracat militar, care in pandemie iesea aproape zilnic sa convinga lumea ca nu e imunizat cel trecut prin boala, ci doar cel vaccinat de arafat raed. Macar pe ala, gheorghita, il imbracau militar, ca spuneau sondajele ca romanii au incredere in armata. Nu stiu de ce. NU SCALE e un fel de Bechtel, vor lua bani(speram ca nu mai multi ca bechtel) si vor pleca fara sa faca nimic. Un fel de spaga guvernamentala. La cati bani de la bugetul romanilor s-au dus pe fotovoltaice, ar trebui, macar ziua de vara, sa avem 0,1 lei/kw. Asa ca toata discutia este doar abaterea atentiei publice. Ma rog sa nu inceapa exploatarea Neptun Deep, ca atunci nu o sa ne mai permitem sa aprindem aragazul.
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 24.06.2026, 18:49)
Rezulta clar din acest articol ce ar insemna continuarea acestui proiect pagubos: Romania sa finanteze prin intermediul Nuclearo electrica primul reactor experimental de 60 MW care sa fie instalat la Doicesti si daca experimentul va reusi sa se mai construiasca inca 5. Nu exista nici-o garantie ca proiectul va reusi dar
este sigur ca se vor cheltui in prima faza cca 2 mld dolari ca adaos la datoria externa a Romaniei.
Faptul ca Bolojan a exprimat indoieli privind proiectul mi se pare normal.
Zilele trecute s-a anuntat in presa internationala ca guvernul SUA va cofinanta cu 10 mld $ costructia a
10 reactoare nucleare cu capacitatea de 1100 MW fiecare fabricate in mod curent de catre firma Westinghouse
4.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de anonim în data de 24.06.2026, 21:21)
Ambasadorul Darryl Nirenberg a vorbit despre prioritățile mandatului său, care includ și investițiile SUA în România, și, mai mult, nu a ezitat să dea curs întrebării privind viitorul proiectului Reactoarelor Modulare Mici (SMR) de la Doicești, care are la bază în prezent tehnologia americană NuSCale.
Adica "poa sa vina ce guvern vreț voi da reactoarele adica proiectu merge in continuare ." Reactoarele astea sunt noul Bechtel, taxa de protectie.
4.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de anonim în data de 24.06.2026, 21:31)
Reactoare clasice,nu modulare.
5. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 24.06.2026, 19:56)
DAAAA!
BOLOJAN E UN SFANT!
EL LUPTA PENTTRU ROMANIA!
APRINDETI LUMINA IN REACTOR!!!
:))
6. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 24.06.2026, 20:57)
Proiectul e o aiureala paguboasa.
De banii aia se fac in 2 ani campuri fotovoltaice cu baterii de zece ori mai mari ca si capacitate de productie. In plus, e din sursa regenerabila nu cu combustibil nuclear superscump.
7. fără titlu
(mesaj trimis de Cristi în data de 25.06.2026, 03:07)
Reactoare de buzunar..asta-i Bechtel V2.1 pentru ca Eetehnologizarea Unitatii 1 este Bechtel V2.0.
Romanii asteapta de mult o teapa de la moldovenii care au infectat SNN.
8. Comentariu eliminat conform regulamentului
(mesaj trimis de Redacţia în data de 25.06.2026, 03:09)
...