Franke lansează noul sistem Dominox
F. A.Companii / 11 octombrie 2010
F. A.Companii / 11 octombrie 2010
F. A.Companii / 11 octombrie 2010
Tudor Bercan (33 de ani) a fost numit, începând cu luna august, în poziţia de Territory Manager pentru Europa de Sud Est (SEE) în cadrul Polycom, liderul mondial în soluţii de comunicare unificate bazate pe standarde deschise, după ce a ocupat anterior funcţia de Channel Manager SEE, potrivit unui comunicat remis redacţiei.
F. A.Companii / 11 octombrie 2010
Compania Panasonic va comercializa pe piaţa românească noua gamă de televizoare 3D, cu conversie 2D-3D, lansate la începutul lunii septembrie în cadrul IFA. Noile modele de televizoare vor putea fi găsite în magazinele principalilor retaileri la preţuri care pornesc de la 7.499 lei (1,745 euro) şi ajung până la 21.999 lei (5,115 euro), informează un comunicat remis redacţiei.
F. A.Companii / 11 octombrie 2010
F. A.Companii / 8 octombrie 2010
În luna octombrie, real,- Hypermarket România sărbătoreşte 4 ani de la intrarea pe piaţă. În cei patru ani de activitate, real,- Hypermarket România a deschis 25 de magazine în 18 oraşe din întreaga ţară, în urma unor investiţii care ajung la aproximativ 500 de milioane de euro, potrivit unui comunicat remis redacţiei.
F. A.Companii / 8 octombrie 2010
F. A.Companii / 7 octombrie 2010
F. A.Companii / 7 octombrie 2010
E.O.Ziarul BURSA #Companii / 7 octombrie 2010 /
F. A.Companii / 6 octombrie 2010
F. A.Companii / 6 octombrie 2010
F. A.Companii / 6 octombrie 2010
F. A.Companii / 6 octombrie 2010
EMILIA OLESCUZiarul BURSA #Companii / 6 octombrie 2010
EMILIA OLESCUZiarul BURSA #Companii / 6 octombrie 2010 /
F. A.Companii / 5 octombrie 2010
F.A.Ziarul BURSA #Companii / 5 octombrie 2010
A.T.Ziarul BURSA #Companii / 5 octombrie 2010 /
C.P.Companii / 1 octombrie 2010
F. A.Companii / 30 septembrie 2010
F. A.Companii / 29 septembrie 2010
F. A.Companii / 29 septembrie 2010
F. A.Companii / 29 septembrie 2010
F. A.Companii / 29 septembrie 2010
A.T.Ziarul BURSA #Companii / 29 septembrie 2010 /
F. A.Companii / 28 septembrie 2010
F. A.Companii / 28 septembrie 2010
F. A.Companii / 27 septembrie 2010
F. A.Companii / 27 septembrie 2010
F. A.Companii / 27 septembrie 2010
F.A.Ziarul BURSA #Companii / 27 septembrie 2010
Internaţional /I.S. - 13 septembrie, 21:36
Internaţional /I.S. - 13 septembrie, 21:09
Internaţional /I.S. - 13 septembrie, 20:46
Politică /I.S. - 13 septembrie, 20:30
Internaţional /I.S. - 13 septembrie, 20:19
Politică /I.S. - 13 septembrie, 19:48
Piaţa de Capital /A consemnat Andrei Iacomi - 12 septembrie
Internaţional /Călin Rechea - 12 septembrie
Piaţa de Capital /Laurenţiu Căpcănaru, economist - 12 septembrie
Piaţa de Capital /Andrei Iacomi - 12 septembrie
Politică /I.Ghe. - 12 septembrie
Editorial /Cornel Codiţă - 12 septembrie
![]() | 5.0694 |
![]() | 4.3258 |
![]() | 5.4221 |
![]() | 5.8565 |
![]() | 506.8417 |
convertor valutar
»=Internaţional /WBS - 11 octombrie 2010
Piaţa de Capital /DECEBAL N. TODĂRIŢĂ - 11 octombrie 2010 /
Piaţa de Capital /IZABELA SÎRBU - 11 octombrie 2010 /
Piaţa de Capital /ŞTEFANIA CIOCÎRLAN - 11 octombrie 2010 /
Internaţional /WBS - 9 octombrie 2010
Internaţional /WBS - 8 octombrie 2010