Avansul energiei fotovoltaice în Uniunea Europeană este pe cale să înregistreze prima scădere anuală din ultimul deceniu, în condiţiile în care unele guverne au redus subvenţiile pentru panourile fotovoltaice instalate pe acoperiş, arată datele publicate joi de SolarPower Europe, una dintre organizaţiile reprezentative ale industriei regenerabilelor, informează news.ro.
Această tendinţă scoate în evidenţă o modificare a priorităţilor politice în Europa, pe măsură ce unele state membre şi-au revizuit politicile verzi sau au redus sprijinul pentru energia regenerabilă, din cauza unor bugete puse în dificultate de majorarea cheltuielilor militare şi sprijinul pentru industriile locale.
Potrivit SolarPower Europe, în 2025 în Uniunea Europeană urmează să fie instalate noi capacităţi fotovoltaice de 64,2 Gigavaţi, o scădere de 1,4% comparativ cu capacităţile de 65,1 GW instalate anul trecut.
Acesta ar fi primul declin, de la un an la altul, înregistrat de piaţa energiei fotovoltaice din Europa după 2015, afectând o zonă în care Europa a făcut progrese rapide în tranziţia la energia curată. Creşterea capacităţilor fotovoltaice a înregistrat un salt de 51% în anul 2023, însă anul trecut ritmul de creştere a încetinit deja până la 3%.
Luna trecută, instalaţiile fotovoltaice au fost responsabile pentru 22% din toată electricitatea produsă în UE, devenind cea mai importantă sursă de producţie a energiei din UE în acea lună.
Evoluţiile actuale arată că Uniunea Europeană va rata, cu aproximativ 27 GW, capacităţile de 750 GW de producţie a energiei fotovoltaice, de care ar fi nevoie în anul 2030 pentru ca blocul comunitar să îşi atingă obiectivele climatice şi să renunţe la energia rusească, estimează SolarPower Europe.
Principalul motiv al încetinirii este diminuarea numărului de panouri solare instalate pe acoperişul clădirilor rezidenţiale, un sector care ar urma să reprezinte 15% din totalul noilor capacităţi instalate în acest an, adică jumătate faţă de ponderea de aproape 30% pe care a avut-o în perioada 2020-2023.
Germania şi Franţa se numără printre ţările care au decis să reducă schemele de sprijin de tip "feed-in tariff" pentru panourile fotovoltaice de pe acoperiş, în timp ce Ţările de Jos au decis să reducă sprijinul pentru gospodăriile care injectează în reţea excesul de electricitate produs de instalaţiile fotovoltaice.