CE adoptă noi măsuri de reducere a poluării atmosferice

F.A.
Internaţional / 18 decembrie 2013

Comisia Europeană (CE) a adoptat, azi, un pachet de măsuri de reducere a poluării atmosferice, informează un comunicat trimis redacţiei.

Noile măsuri vizează reducerea într-o şi mai mare măsură a emisiilor nocive specifice industriei, traficului, centralelor energetice şi agriculturii, în vederea diminuării impactului acestora asupra sănătăţii umane şi a mediului, potrivit documentului citat.

Janez Potoènik, comisarul pentru mediu, a declarat: "Aerul pe care îl respirăm astăzi este mult mai curat decât în deceniile precedente. Dar poluarea lui continuă să fie un < ucigaş invizibil > şi îi împiedică pe mulţi să ducă o viaţă activă. Prin acţiunile pe care le propunem se va reduce, la jumătate, numărul de decese premature cauzate de poluarea atmosferică, se va mări nivelul de protecţie a celor mai vulnerabile categorii, care au cel mai mult nevoie să fie protejate, şi se va îmbunătăţi calitatea vieţii pentru toţi. Noul pachet va genera, de asemenea, beneficii pentru natură şi pentru ecosistemele fragile şi va stimula industria tehnologiilor curate - un important sector de creştere economică pentru Europa".

Conform sursei citate, pachetul adoptat reprezintă cel mai important moment al unei revizuiri de anvergură a politicii în domeniul calităţii aerului, care a demarat la începutul anului 2011.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3495
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7770
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8093
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3909
Gram de aur (XAU)Gram de aur617.8007

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb