CEC Bank a încheiat cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM) şi Fondul de Garantare a Creditului Rural (FGCR), convenţiile privind finanţarea capitalului de lucru pentru desfăşurarea activităţilor curente de către beneficiarii măsurilor de dezvoltare rurală cuprinse în Axa II din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (AXA II PNDR) 2007-2013 - Campania 2012, conform unui comunicat de presă.
Astfel, CEC Bank a lansat Creditul punte pentru finanţarea capitalului de lucru pentru desfăşurarea activităţilor curente de către beneficiarii măsurilor de dezvoltare rurală cuprinse în Axa II a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013 - Campania 2012
Creditele se acordă în lei, iar valoarea creditului poate ajunge până la 80% din valoarea sumei calculate conform Adeverinţei emise de APIA.
"Prin lansarea acestui produs de creditare, CEC Bank continuă politica de susţinere a sectorului agricol. Clienţii beneficiază de finanţare în condiţii avantajoase şi consultanţă gratuită în ceea ce priveşte pregătirea documentaţiei de accesare a creditului", a declarat Radu Graţian Gheţea, Preşedintele CEC Bank.