Estonia a încălcat Convenţia europeană privind drepturile omului atunci când le-a interzis deţinuţilor să fumeze, a apreciat marţi Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), subliniind că dreptul la viaţă privată şi libertatea de a face alegeri se menţin şi în închisoare, transmite AFP.
În opinia CEDO, este ''de neconceput ca un deţinut să îşi piardă drepturile garantate de Convenţie pur şi simplu ca urmare a statutului său de persoană încarcerată după o condamnare''.
''Într-un context de autonomie personală deja restrânsă'', libertatea deţinuţilor de a face alegeri pe anumite subiecte, cum este fumatul, este ''cu atât mai valoroasă'' pentru ei, subliniază CEDO.
Curtea le reproşează autorităţilor estone că în 2017 au impus o interdicţie totală asupra fumatului în închisori ''fără a evalua importanţa şi impactul său în privinţa autonomiei personale a deţinuţilor fumători'' şi fără a furniza argumente ''pertinente şi suficiente'', depăşind astfel ''marja de apreciere'' de care ele dispun.
CEDO a estimat aşadar, cu patru voturi 'pentru' şi trei 'împotrivă', că a fost încălcat articolul 8 al Convenţiei europene privind drepturile omului, referitor la dreptul la respectarea vieţii private şi familiale. De asemenea, Curtea a dat dreptate celor trei deţinuţi care au sesizat-o reclamând această interdicţie şi simptome legate de sevraj (tulburări de somn, depresie, anxietate), scrie AFP.
În plus, Estonia va trebui să le achite celor trei reclamanţi câte 1.500 de euro reprezentând cheltuieli de judecată.














































1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 04.11.2025, 15:03)
Sa fumeze in pauza, cand ies afara!