Ministerul de Externe al Chinei a anunţat impunerea de sancţiuni împotriva a 10 persoane şi a 20 de companii americane din domeniul apărării, inclusiv sucursala Boeing din St. Louis, din cauza faptului că vând armament Taiwanului, conform Reuters.
Potrivit sursei citate, măsurile îngheaţă toate activele pe care companiile şi persoanele fizice le deţin în China şi interzic organizaţiilor şi persoanelor fizice din ţara asiatică să facă afaceri cu acestea.
Persoanele fizice incluse pe listă, a relatat Reuters, printre care fondatorul companiei din domeniul apărării Anduril Industries şi nouă directori executivi ai companiilor plasate pe lista sancţiunilor, au, de asemenea, interdicţie de a intra în China.
Alte companii vizate de acesta sancţiuni impuse includ Northrop Grumman Systems Corporation şi L3Harris Maritime Services, a mai transmis sursa menţionată.
Măsura vine după anunţul făcut săptămâna trecută de Washington, a mai precizat Reuters, privind vânzarea de arme în valoare de 11,1 miliarde de dolari către Taiwan, fiind cel mai mare pachet american de armament acordat, până în prezent, insulei democratice, decizie care a stârnit furia Beijingului.



















































Opinia Cititorului