Christa Pike a supravieţuit execuţiei prin injecţie letală în Tennessee

M.S.
Internaţional / 3 octombrie, 11:36

Christa Pike a supravieţuit execuţiei prin injecţie letală în Tennessee

Christa Pike, singura femeie condamnată la moarte în Tennessee, a supravieţuit miercuri seară celor două doze de pentobarbital administrate pentru executarea ei. Pike este inconştientă, intubată şi conectată la ventilator într-un spital din zona oraşului Nashville, au arătat avocaţii ei într-o cerere depusă vineri la tribunal, potrivit NBC News. Avocaţii spun că deţinuta are şi răni grave la ambele braţe.

Echipa de execuţie a încercat mai mult de o oră să instaleze perfuzia şi a folosit cel puţin şapte ace în braţul stâng, a declarat unul dintre avocaţi, martor la procedură. Guvernatorul statului, Bill Lee, a dispus o anchetă, potrivit Yahoo News.

Pike, în vârstă de 50 de ani, a fost condamnată la moarte pentru uciderea, în 1995, a unei colege, Colleen Slemmer, crimă comisă la 18 ani. Ar fi fost prima femeie executată în Tennessee din ultimii 200 de ani.

Cazul nu are precedent, a declarat pentru CNN specialistul în pedeapsa capitală Austin Sarat, fiindcă substanţele letale au ajuns în corpul condamnatei.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3495
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7770
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8093
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3909
Gram de aur (XAU)Gram de aur617.8007

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb