Ciprian Ciucu: PSD nu face gesturi gratuite, sper să nu caute pretexte să iasă de la guvernare

I.S.
Politică / 9 august, 09:15

Ciprian Ciucu: PSD nu face gesturi gratuite, sper să nu caute pretexte să iasă de la guvernare

Prim-vicepreşedintele PNL Ciprian Ciucu susţine, referindu-se la reuniunea de luni a conducerii PSD în care se va discuta despre funcţionarea coaliţiei, că PSD este un partid abil şi nu face gesturi simbolice gratuite. Totodată, Ciucu speră ca social-democeraţii să nu caute pretexte pentru a ieşi de la guvernare.

Întrebat, vineri, la Digi24, despre reuniunea de luni a social-democraţilor în care se va discuta despre funcţionarea coaliţiei, liberalul Ciprian Ciucu a declarat că este greu de interpretat ce vrea să transmită PSD, adăugând că e posibil să fie şi un calcul politic, pentru că se apropie alegerile interne din PSD.

”PSD este un partid abil. Nu face gesturi simbolice doar aşa ca să le facă, ci doar dacă vrea să câştige ceva sau dacă are ceva de câştigat. Aşa că e foarte greu de interpretat. Ştim că nu peste mult timp, în mai puţin de două luni, vor fi alegeri la PSD. Evident că actuala conducere încearcă să se menţină şi poate vrea să dea mai degrabă un semnal în interiorul propriei organizaţii. Şi cred că este un calcul politic la mijloc. Sper să nu fie un calcul de genul că căutăm un pretext să ieşim de la guvernare”, a comentat Ciprian Ciucu.

Liberalul aminteşte că PSD a semnat acordul coaliţiei şi că responsabilitatea este prea mare pentru a decide părăsirea guvernării.

Potrivit lui Ciprian Ciucu, PNL este ”adultul din cameră”, care încearcă să împace PSD şi USR.

”Ei vor să se certe cu orice prilej, să transmite mesaje către propriul electorat. Dar să ştiţi că lucrurile acestea se văd. Şi cred că până la urmă oamenii vor aprecia mai mult atitudinea matură a PNL decât aceste certuri dintre PSD şi USR. Vă daţi seama că nu este nicio plăcere să stai să mediezi tot timpul între ei. Haideţi să discutăm despre reforme reale, despre pachetul doi”, a precizat Ciprian Ciucu.

Prim-vicepreşedintele liberal consideră că este nevoie de PSD la guvernare, dar şi de USR.

Ciucu le cere partenerilor din coaliţie să se certe mai puţin şi să se concentreze pe ceea ce au de făcut.

De asemenea, a declarat că USR trebuie să se mai tempereze ”niţel”, el adăugând că ştie că nu este uşor pentru că ”te mănâncă limba, îţi vine să spui ceva, îţi vrei ca să-i dai o replică, vrei să-l pui la punct”.

Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, anunţă convocarea unei reuniuni a Biroului Permanent Naţional, luni, pentru a analiza ”situaţia creată în coaliţia de guvernare ca urmare a poziţionării unor parteneri faţă de ceremoniile dedicate fostului preşedinte al României, Ion Iliescu” şi pentru stabilirea unei poziţii clare a partidului în raport cu continuarea colaborării guvernamentaleîn condiţii de respect reciproc şi corectitudine politică.

Opinia Cititorului ( 3 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. PSD daca nu iese urgent din coalitia de la putere,

    v a disparea de pe scena politica a tarii.  

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Bolojan de ce nu-si tine cateii sub control.

    ce-i cu campania electorala USR la moartea unui fost presedinte, contra PSD, de parca ar fi in opozitie. Nu sunt la guvernare cumva. Infantilii tot asa au facut si in covid, se purtau la guvernare ca si cum ar fi in opozitie, si li s-a indeplinit dorinta.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Cred ca e mesaj catre activistii psd , nu uitati ca trebuiau sa discute impartiri de posturi inalte in administratii ! Asa ca vor mai fi contre multiple , mai ales ca PSD are alegeri interne plus alegerile la Bucuresti !

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Aug. 2025
Euro (EUR)Euro5.0711
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3561
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3913
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8585
Gram de aur (XAU)Gram de aur476.2885

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
romaniansecuritysummit.com
industrylink.eu
connecting.careers
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb