CNN: Peste 100 de consilieri militari americani acordă sprijin de informaţii şi localizare a ţintelor pentru armata saudită în Yemen

A.M.
Internaţional / 11 septembrie, 08:33

CNN: Peste 100 de consilieri militari americani acordă sprijin de informaţii şi localizare a ţintelor pentru armata saudită în Yemen

Peste 100 de consilieri militari din Statele Unite se află în Arabia Saudită şi asigură regatului sprijin în materie de informaţii şi de identificare a ţintelor pentru campania militară împotriva rebelilor huthi susţinuţi de Iran în Yemen, pe fondul escaladării luptelor din Peninsula Arabică şi al riscului declanşării unui război deschis cu insurgenţii, situaţie care pune în pericol un al doilea coridor maritim major pentru transporturile din Orientul Mijlociu, transmite postul de televiziune CNN.

Militarii americani lucrează în cadrul unui comandament comun al forţelor, înfiinţat recent, ca urmare a indiciilor că Iranul sporeşte eforturile proprii pentru susţinerea atacurilor lansate de rebelii huthi împotriva teritoriului saudit, a indicat o sursă militară din Statele Unite. Potrivit acestui oficial, numărul total al efectivelor americane însumează aproximativ 200 de militari, iar prezenţa trupelor care acordă această asistenţă tehnică a fost confirmată de cinci surse informate asupra desfăşurării operaţiunilor, notează postul de televiziune.

Statele Unite au sprijinit Arabia Saudită în utilizarea unui instrument de identificare a ţintelor prin care ofiţerii observă în timp real evoluţiile de pe câmpul de luptă, a afirmat un oficial american, care a comparat acest sistem cu programul Maven utilizat de Pentagon. O altă sursă a precizat de asemenea că Washingtonul furnizează Riadului sprijin geospaţial pentru localizarea precisă a poziţiilor inamice în atacurile împotriva insurgenţilor huthi, arată postul citat.

Asistenţa militară cunoaşte însă restricţii clare, astfel că partenerii americani fac schimb de informaţii cu autorităţile saudite, dar nu participă direct la loviturile armate. Armata americană nu alimentează în zbor avioanele de luptă saudite şi nu acordă alt suport operaţional direct, cum a procedat în cursul confruntărilor din anii trecuţi, iar efortul actual vizează doar derularea eficientă şi profesionistă a misiunilor forţelor armate ale Riadului, fapt descris drept o extindere a cooperării şi a programelor de instruire pentru un partener strategic regional, relatează sursa citată.

„De regulă, nu comentăm chestiuni legate de informaţii”, a declarat un oficial al Departamentului Apărării din Statele Unite, în timp ce ambasada Arabiei Saudite la Washington nu a oferit un răspuns solicitării de comentarii adresate de jurnalişti, menţionează postul american.

Implicarea Washingtonului survine pe fondul avansului recent înregistrat de gruparea rebelă în Peninsula Arabică, unde confruntările din ultimele zile au atins cel mai ridicat nivel de intensitate de după anul 2022. În acel an a intrat în vigoare un armistiţiu fragil între rebeli şi conducerea yemenită sprijinită de Riad, însă Yemenul a rămas de atunci divizat în două teritorii, informează CNN.

Rebelii huthi au capturat joi un port strategic la Marea Roşie, acţiune prin care ameninţă coridorul maritim esenţial din strâmtoarea Bab al-Mandab, după ce la începutul săptămânii atacurile insurgenţilor cu rachete şi drone au ucis zeci de civili pe teritoriul Arabiei Saudite, confirmă sursa citată.

Peste noua misiune a Statelor Unite apasă amintirea anilor în care trupele americane au furnizat forţelor saudite asistenţă controversată pentru stabilirea ţintelor, în timpul administraţiei conduse de preşedintele Barack Obama şi pe durata primului mandat al preşedintelui Donald Trump, măsuri despre care criticii au susţinut că au provocat numeroase victime civile. Ulterior, pe durata celei de-a doua administraţii conduse de Donald Trump, armata americană a lansat o campanie extinsă de câteva luni în Yemen, încheiată printr-un armistiţiu brusc după ce Dan Caine, preşedinte al Statului Major Întrunit, a exercitat presiuni pentru oprirea luptelor pe fondul constatării că trupele nu deţineau o strategie clară de retragere, transmite postul internaţional de televiziune.

Oficialii din Statele Unite au supravegheat mişcările rebelilor în paralel cu tensiunile militare directe cu Iranul, evoluţii care au creat riscul declanşării unor conflicte între forţe aliate pe alte fronturi din regiune. Deşi Arabia Saudită a manifestat iniţial rezerve faţă de implicarea în ostilităţile dintre Washington şi Teheran şi a refuzat sprijinul pentru primele misiuni americane de escortare a navelor comerciale la începutul verii, raidurile recente au amplificat îngrijorările legate de apariţia unui al doilea front major de luptă, arată sursa citată.

Responsabilii guvernamentali de la Washington estimează că sute de ofiţeri din cadrul Corpului Gardienilor Revoluţiei Islamice din Iran se găsesc în prezent pe teritoriul yemenit, unde operează alături de forţele huthi şi urmăresc blocarea navigaţiei prin strâmtoarea Bab al-Mandab, pasaj strategic ce asigură legătura dintre Marea Roşie şi Oceanul Indian, a comunicat un oficial american pentru CNN.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2537
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5164
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5707
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1178
Gram de aur (XAU)Gram de aur638.0876

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb