Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor - Comandamentul Litoral 2025 au aplicat amenzi în valoare totală de 620.000 lei, în urma controalelor efectuate între 4 şi 8 august 2025, potrivit unui comunicat ANPC.
În această perioadă, au fost realizate 104 acţiuni de control, care au condus la următoarele sancţiuni: 103 amenzi contravenţionale în valoare de peste 620.000 lei; 38 avertismente; oprirea definitivă de la comercializare a produselor neconforme, în valoare de peste 68.000 lei; oprirea temporară a comercializării unor produse în valoare de peste 14.000 lei; suspendarea temporară a prestării serviciilor pentru 21 de operatori economici, până la remedierea deficienţelor.
Principalele nereguli constatate au fost: întreţinerea necorespunzătoare a spaţiilor de agrement (conductoare electrice neizolate, lipsa documentaţiei pentru echipamente, absenţa panourilor informative, lipsa truselor de prim-ajutor, echipamente cu elemente de siguranţă insuficiente, evidenţe de igienizare inexistente); condiţii inadecvate în piscine (fără informaţii despre temperatura apei, pH, adâncime), zone şi şezlonguri neigienizate; grupuri sanitare cu depuneri de rugină; prestarea serviciilor în spaţii neautorizate; comercializarea produselor potenţial periculoase, semnalate prin sistemul de alertă Safety Gate; lipsa verificărilor metrologice ale mijloacelor de măsurare; condiţii neadecvate de confort şi siguranţă în camerele de cazare (lenjerii, saltele şi huse neigienizate); informare incompletă sau incorectă a consumatorilor despre serviciile de cazare şi facilităţi; comercializarea produselor alimentare cu termen de valabilitate expirat; depozitarea necorespunzătoare a materiilor prime; materii prime fără identificare şi caracterizare, cu modificări termice; folosirea agregatelor frigorifice neconforme şi neigienizate, cu depuneri groase de gheaţă; absenţa graficelor de monitorizare a uleiului; comercializarea suvenirurilor fără date de identificare; precum şi deficienţe în informarea privind produsele textile şi încălţămintea.
 English
English



























 Euro
Euro Dolar SUA
Dolar SUA Franc elveţian
Franc elveţian Liră sterlină
Liră sterlină Gram de aur
Gram de aur























