Companii

4 aprilie 2008

Leonard Orban: Decizia Comisiei Europene privind funcţionarea numărului 112 nu este una gravă pentru Bucureşti

R.P.Ziarul BURSA #Companii / 4 aprilie 2008

Comisarul european pentru multilingvism, Leonard Or-ban, a declarat, ieri, că nu consideră gravă decizia executivului comunitar de a trece în a doua etapă a procedurii de încălcare a dreptului comunitar (infringement) în privinţa funcţionării numărului unic de urgenţă 112, întrucât, prin această "procedură aplicată nu numai României, ci şi contra altor opt state", CE doreşte să menţină presiunea, astfel încât acele măsuri pe care Bucureştiul s-a angajat să le ia privind funcţionarea numărului de urgenţă 112 să intre în vigoare.

CONSTANŢA: Centru medical în Oraşul Ovidiu

B.C.Ziarul BURSA #Companii / 4 aprilie 2008 /

Primăria Oraşului Ovidiu va organiza, în data de 15 aprilie, o licitaţie pentru concesiona-rea unui teren cu suprafaţa de 1.724 mp. Obiectivul urmărit este realizarea unui centru medical, o micromaternitate şi un ambulatoriu multidisciplinar.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA

Sprijin pentru micii agricultori

Cătălin DeacuZiarul BURSA #Companii / 3 aprilie 2008 /

Fermele de subzistenţă ar putea primi, pentru dezvoltare, un sprijin de 7.500 de euro la hectar, defalcat pe o perioadă de trei ani, ne-a declarat Ştefan Nicolae, preşedintele Federaţiei "Agrostar".

<< mai multe ştiri >>
Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2584
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5171
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6194
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1347
Gram de aur (XAU)Gram de aur669.0168

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo