Companii

18 aprilie 2017
Sistemul naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor (Sursa foto: www.madr.ro)

MINISTERUL AGRICULTURII:Sistemul naţional antigrindină a devenit operaţional

Andrei StanCompanii / 18 aprilie 2017

Unităţile din cadrul Sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor (SNACP) au devenit operaţionale începând din 15 aprilie, fiind pregătite pentru combaterea căderilor de grindină prin intervenţii active în atmosferă, informează un comunicat al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

RADET a solicitat ELCEN repornirea încălzirii în Bucureşti

RADET a solicitat ELCEN repornirea încălzirii în Bucureşti

Andrei StanCompanii / 18 aprilie 2017

Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice (RADET) anunţă că a solicitat ELCEN repornirea sistemului de alimentare cu agent termic pentru încălzire către consumatorii urbani din Municipiul Bucureşti începând din această seară, de la ora 22.00, potrivit unui comunicat trimis Redacţiei.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
Preşedintele ANCOM, eliberat din funcţie

Preşedintele ANCOM, eliberat din funcţie

Alexandra CismaruCompanii / 15 aprilie 2017

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul de eliberare din funcţie, ca urmare a demisiei, începând cu data de 24 aprilie, a lui Cătălin Marinescu, preşedinte al Autorităţii de Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), decizie publicată ieri, în...

Numărul incendiilor de pădure, în creştere

Numărul incendiilor de pădure, în creştere

A.C.Companii / 12 aprilie 2017

Numărul incendiilor de pădure înregistrate, în primul trimestru al acestui an, în fondul forestier administrat de Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, se apropie de totalul incendiilor produse în întreg anul 2016, arată centralizarea acestor...

<< mai multe ştiri >>
Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2647
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5934
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6085
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1371
Gram de aur (XAU)Gram de aur638.3962

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo