Comunicate de presă

29 octombrie 2020
BRM lansează contractele derivate pe gaze naturale

BRM lansează contractele derivate pe gaze naturale

A.P.Comunicate de presă / 29 octombrie 2020

Bursă Română de Mărfuri (BRM) anunţă un eveniment major pentru peisajul economic naţional: lansarea în premieră în România, la dată de 16 noiembrie 2020, a contractelor derivate care au ca activ suport gazele naturale, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei noastre.

Foodpanda va livra prin curierat produse Kaufland România

Foodpanda va livra prin curierat produse Kaufland România

A.P.Comunicate de presă / 29 octombrie 2020

Foodpanda anunţă lansarea unui parteneriat cu lanţul de hipermarketuri Kaufland România, pentru livrarea rapidă a produselor la domiciliul clienţilor. Serviciul va fi disponibil în Bucureşti şi zonele limitrofe, Timişoara, Iaşi şi Galaţi, urmând ca parteneriatul să fie extins la nivelul mai multor oraşe din ţară, până la sfârşitul acestui an, potrivit unui comunicat de presă.

ARCPA solicită Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale retragerea din circuitul legislativ a "OUG calamitate"

ARCPA solicită Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale retragerea din circuitul legislativ a "OUG calamitate"

A.P.Comunicate de presă / 29 octombrie 2020

Membrii Asociaţiei Române a Comercianţilor de Produse Agricole (ARCPA) au luat act cu îngrijorare de postarea pe site-ul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în dată de 23 octombrie, a noului Proiect de ordonanţă de urgenţă privind declararea stării de calamitate de către Comitetele judeţene pentru situaţii de urgenţă pentru fenomenul de seceta pedologica, conform unui comunicat de presă.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
Epson a lansat două noi imprimante

Epson a lansat două noi imprimante

A.P.Comunicate de presă / 26 octombrie 2020

Epson a lansat două noi imprimante multifuncţionale dezvoltate pentru companiile mici şi pentru utilizatorii care lucrează de acasă: modelele WorkForce Pro WF-4745 şi EcoTank L6580, ce folosesc tehnologia Epson cu jet de cerneală fără încălzire,...

HUAWEI Mate 40 Pro, noul campion al DxOMark

HUAWEI Mate 40 Pro, noul campion al DxOMark

A.P.Comunicate de presă / 26 octombrie 2020

HUAWEI Mate 40 Pro, cel mai nou smartphone din portofoliul Huawei, ocupă primul loc în cel mai recent clasament realizat de DxOMark, fiind echipat cu cea mai bună cameră mobilă disponibilă pe piaţă, potrivit unui comunicat de presă.

A 10-a ediţie de Black Friday începe la Flanco

A 10-a ediţie de Black Friday începe la Flanco

A.P.Comunicate de presă / 22 octombrie 2020

Sezonul de promoţii de Black Friday începe la Flanco de mâine şi se va derula în perioada 23 octombrie - 30 noiembrie. Retailerul va oferi reduceri de până la 80% la peste 1 milion de produse, în cele 157 de magazine din 117 oraşe din România,...

<< mai multe ştiri >>
Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0645
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3179
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4146
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8692
Gram de aur (XAU)Gram de aur459.5007

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo