CONFERINŢA CSR ŞI SUSTENABILITATE Constantin Damov, Coaliţia pentru Economia Circulară: "O parte din profitul companiilor trebuie întors către comunităţile locale"

Andrei Iacomi
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 12 octombrie 2023

Constantin Damov, Coaliţia pentru Economia Circulară: "O parte din profitul companiilor trebuie întors către comunităţile locale"

"Coeficientul de circularitate la nivel mondial a scăzut de la 9,2% în 2020 la 7,2% în 2023; umanitatea face un pas înapoi" "Ar trebui să facem din economia circulară o strategie de ţară" "Ne este foarte greu să luptăm pe piaţa europeană contra eco-dumpingului"

O parte din profitul pe care-l realizează companiile trebuie întors către comunităţile în care acestea activeză, a afirmat Constantin Damov, Preşedintele Coaliţiei pentru Economia Circulară.

Domnia sa a spus: "Vorbim despre bani, dar cred că cele două concepte, CSR şi sustenabilitate, se referă la binele oamenilor. Avem măsuri pentru bani, cum ar fi GDP (n.r. PIB), creştere economică, inflaţie, etc. Dar avem foarte puţini termeni sau metrică pentru a măsura satisfacţia comunităţilor când am ajuns la anumite rezultate economice. Nu ştiu care este indexul de satisfacţie al cetăţeanului României, dar cred că aceste două concepte pot să aducă un coeficient de satisfacţie. Contează foarte mult impactul a ceea ce facem în calitatea vieţii noastre".

Constantin Damov a adăugat: "CSR şi sustenabilitate au în comun litera S, care vine de la social. Noi acum vorbim despre o acceptabilitate socială a mizeriei pe care o facem în activitatea economică. Să facem o pace cu comunităţile locale (...). De acolo luăm apă, aer, acolo poluăm, acolo transportăm cu camioanele, de acolo ne luăm forţa de muncă. Iar întrebarea este: comunitatea locală ce primeşte de la noi? În activitatea mea economică, separat de cea de la Coaliţia pentru Economia Circulară unde suntem un accelerator de economie circulară, am realizat că o parte din profit trebuie întors către comunitatea locală. La Buzău, împreună cu alte companii, am reuşit să creionăm un buget paralel cu cel al primăriei, pentru a întoarce beneficii către comunitatea locală. În sănătate, în realizarea de parcuri, de spaţii verzi, în educaţie, acolo unde comunitatea locală are nevoie, pentru ca acel agent economic să devină de fapt un cetăţean care s-a integrat în societate".

În ceea ce priveşte circularitatea, Constantin Damov a semnalat un regres la nivel mondial, potrivit informaţiilor disponibile în ultimul raport relevant în acest sens.

Preşedintele Coaliţiei pentru Economia Circulară a afirmat: "Conform Circularity Gap Report 2023, s-au depăşit 120 de miliarde de tone extracţie planetară pentru tot ce înseamnă produsele şi confortul nostru, care este în creştere. Iar coeficientul de circularitate a scăzut de la 9,2% în 2020 la 7,2% în 2023. Deci umanitatea face un pas înapoi (...). Ne punem nişte ţinte, spunem că le vom face, iar în doi-trei ani cerem amânări, spunem că nu este posibil. Ne-am propus o Europă Vede (n.r. Pactul Verde European). A venit războiul şi am văzut că nu avem acces la gaz, astfel încât am dat drumul din nou la combinatele pe căbune. Nimeni nu a reacţionat. Nici sistemul bancar, nici sistemul politic, nici ONG-urile, pentru că nevoia este mai aproape de noi. Este oare acesta un concept adresat numai bogaţilor sau trebuie să fie un concept pe care să-l aplicăm în totalitate în economie?".

În ceea ce priveşte reciclarea, Constantin Damov a subliniat că ţara noastră se află pe ultimle locuri în Europa, alături de Bulgaria.

"Reciclarea este în partea cea mai de jos a economiei circulare, este aproape eşecul. Economia circulară este despre prelungirea duratei de viaţă, despre metode de proiectare astfel încât lucrurile să dureze (...). La reciclare, România este la 11% (n.r. gradul de reciclare a deşeurilor), în regres de la 13%. În ceea ce priveşte circularitatea, în Europa există o cotă medie de 13,4%, iar România are 1,2%. Suntem împreună cu Bulgaria aproape de marja de eroare. Olanda este campioană. Este vorba şi despre etică, pentru că astăzi consumăm 1,6 planete, conform calculelor făcut de mai multe ONG-uri mari, pe an (n.r. în sensul consumării resurselor mai rapid decât acestea se pot regenera anual). Ţările nordice şi cele din vest consumă cinci planete pe an şi degeaba au în plan că în 2030 vor avea 50% circularitate, pentru că le mai rămân două planete şi jumătate", a spus Constantin Damov.

În opinia sa, ţara noastră poate să treacă în fruntea clasamentului circularităţii, dar pentru realizarea acestui lucru ar trebui să facem din economia circulară o strategie de ţară. "Am putea să devenim centrul economiei circulare pentru Europa; este o şansă unică pentru noi", a afirmat Constantin Damov.

Preşedintele Coaliţiei pentru Economia Circulară a subliniat că ţara noastră stă prost şi în ceea ce priveşte colectarea. "Nu ne dăm seama, dar România produce mai multe deşeuri anual decât cereale. Or, aici există un potenţial extraordinar. La compania la care lucrez, importăm 85% din PET-uri, pentru că nu reuşim să le colectăm de pe piaţa internă. De fapt noi facem reciclare, dar reciclarea noastră, din România, lucrează pentru circularitatea celor din Vest", a punctat domnia sa.

Constantin Damov a mai spus: "Toate modelele de economie circulară de reciclare implică tehnologii noi, adică există risc. Sunt bancabile? De asemenea, ne gândim cum vom reuşi să trecem mai departe, pentru că nu există feedstock, adică material care să intre. S-a reglementat colectarea şi reciclarea la 70% din ambalaje, dar ceea ce este cel mai grav, acesta fiind şi mesajul pe care-l transmitem către Comisia Europeană pe diferite căi, este că nu avem piaţă. Fără crearea unei pieţei, companiile din economia verde vor da faliment; Green Deal-ul va da faliment ca idee".

Conform domniei sale, companiilor din zona reciclării le este foarte greu să lupte în piaţa europeană contra eco-dumpingului. "Această piaţa trebuie foarte bine făcută şi susţinută atât de legislaţia europeană cât şi de cea locală. Altfel, pentru companiile din zona reciclării, CSR-ul şi sustenabilitatea la cote înalte înseamnă o barieră comercială pe o piaţă liberă europeană care poate importa şi din ţări care nu respectă acest lucru", a afirmat Preşedintele Coaliţiei pentru Economia Circulară.

Conferinţa BURSA a avut loc la SCENARIO, spaţiul de evenimente de la etajul 17 din ONE Tower.

Constantin Damov: "Este momentul ca statul să înţeleagă foarte bine ce se întâmplă în economie"

Este momentul ca statul să înţeleagă foarte bine ce se întâmplă în economie, să înţeleagă schimbarea modelului de afaceri, a mai afirmat Preşedintele Coaliţiei pentru Economia Circulară.

"Economia circulară este o economie a păcii. Europa şi-a făcut o listă de materii prime critice pe care, ca să ne continuăm industrializarea, va trebui să le cumpărăm din zone de conflict. Litiul se ia din zonă de conflict, metalele rare se iau din zone de conflict, China nu ne mai dă acces la germaniu şi alte metale rare. Toate acestea le avem în circuit şi noi, iar dacă vom reuşi să le păstrăm într-un mod circular, vom scăpa de dependenţa de lanţul de aprovizionare din zone de conflict. Altfel, va trebui să intrăm în conflict de o parte sau de alta, ca să ne asigurăm materiile prime", a spus Constantin Damov.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9752
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5471
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3043
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9437
Gram de aur (XAU)Gram de aur385.5996

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
cnipmmr.ro
hipo.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb