Despre consecinţele revenirii lui Donald Trump la Casa Albă

Sorin Rosca Stanescu
Politică / 6 noiembrie

Sorin Rosca Stanescu

A cam câştigat. Rezultatele pe care le-a obţinut până acum nu mai pot fi practic răsturnate. În consecinţă, Donald Trump va reveni la Casa Albă. Desigur, după încheierea mandatului lui Biden. Despre consecinţele în plan intern se vor pronunţa cei mai importanţi analişti de peste ocean. În ceea ce mă priveşte, îmi voi exprima mai jos opiniile asupra consecinţelor în plan extern, de dinainte şi de după instalarea lui Trump la Casa Albă şi fireşte despre efectele asupra României în general şi a alegerilor parlamentare şi prezidenţiale în special.

Statele Unite au ratat scenariul prin care la Casa Albă urma să se instaleze pentru prima dată în istorie o femeie. În schimb, se va instala primul om politic condamnat penal, care îşi va acorda desigur o graţiere. Ceea ce nu se va întâmpla, aşa cum era preconizat, şi în cazul lui Hunter Biden, aflat şi el în pragul unei condamnări penale. Înainte de a intra în detalii legate de efectele externe pe care Donald Trump le generează începând din această dimineaţă în întreaga lume şi mai ales despre deciziile pe care le va lua după preluarea mandatului, nu pot să nu remarc cu satisfacţie că, într-un interval foarte scurt de timp, am câştigat al treilea pariu. Desigur, sunt pariuri virtuale, dar pe care am avut îndrăzneala, pe care unii au taxat-o drept nesăbuinţă, de a le anunţa public. Şi în toate cele trei pariuri - succesul referendumului din Republica Moldova, victoria Maiei Sandu şi acum victoria lui Donald Trump şi a republicanilor, care au câştigat şi Senatul Statelor Unite, toate pe muchie de cuţit - mi-am dorit şi am făcut public acest lucru să câştige cine a câştigat. Îmi mai rămâne ultimul pariu legat de parlamentarele şi prezidenţialele din România. În legătură cu care prognozez încă de astăzi că victoria lui Donald Trump va juca un rol extrem de important, dacă nu care cumva decisiv.

Israelienii şi Netanyahu însuşi au toate motivele să sară în sus de bucurie aflând că Donald Trump va reveni la Casa Albă. Pentru că este de notorietate faptul că acesta este decis să meargă până la capăt pentru apărarea statului Israel şi asigurarea unei riposte extrem de dure în cazul în care acest stat va fi supus unei riposte sângeroase din partea Iranului. În această privinţă, Teheranul are toate motivele să se gândească de o sută de ori înainte de a dezlănţui un nou atac împotriva Israelului. Mâinile lui Netanyahu sunt, începând din această noapte, total dezlegate, astfel încât el are toate şansele să le aplice ultimele lovituri nimicitoare teroriştilor Hamas, precum şi insurgenţilor Hezbollah, care acţionează în Liban, finanţaţi fiind până în prezent de Teheran.

O altă consecinţă importantă în plan extern va fi îndeplinirea unuia dintre cele mai importante angajamente electorale asumate de Donald Trump şi anume instituirea unor măsuri de protecţionism comercial, în special în ceea ce priveşte mărfurile furnizate de China, dar şi în raport cu economiile celor mai puternice state din Uniunea Europeană. În legătură cu China, Donald Trump se va aşeza la masa negocierilor cu puternicul lider de la Beijing, Xi Jinping, şi împreună vor stabili care vor fi direcţiile de cooperare economică şi politică dintre cele două state şi care vor fi liniile roşii peste care nici Statele Unite şi nici China nu vor trebui să treacă.

În ceea ce priveşte războiul din Ucraina, Donald Trump s-a angajat ca de îndată să-i pună capăt, apoi, reluând tema, şi-a dat un termen de 24 de ore şi, în fine, menţinând miza, s-a referit la 48 de ore. Aceste termene, care au surprins pe toată lumea, sunt desigur simbolice şi fac parte din retorica specifică a lui Donald Trump. Pacea în Ucraina nu se va realiza, indiferent de voinţa politică a Washingtonului, bătând pur şi simplu din palme sau lovind cu pumnul în masă. Dar Putin ştie cât se poate de clar că, într-un fel sau altul, trebuie să pună capăt războiului pe care l-a declanşat. Iar liderul de la Kiev, Volodimir Zelenski, la rândul său trebuie să afle că viaţa este cinică, iar pacea nu poate fi realizată uneori decât prin compromisuri dureroase. De altfel, am sentimentul că zilele acestuia în politică sunt numărate. Tic-tacul se aude discret şi se va auzi din ce în ce mai tare din direcţia staff-ului lui Donald Trump.

Se va schimba cu certitudine şi politica NATO, unde - nu e un secret pentru nimeni - Statele Unite reprezintă vioara întâia. Evident nu se pune problema desfiinţării NATO, aşa cum au încercat să prevestească adversarii lui Donald Trump. În schimb, se va schimba din temelii modul în care această alianţă se finanţează, pe de-o parte, şi modul în care acţionează pe mapamond, pe de altă parte. Casa Albă, odată cu administraţia Trump, va institui reguli ferme extrem de severe, în special în ceea ce priveşte statele din Uniunea Europeană, care s-au obişnuit - un obicei foarte rău - ca apărarea să le fie finanţată de contribuabilii americani. Acest lucru nu va continua. Statele NATO vor trebui să strângă cureaua şi fondurile necesare pentru a-şi forma o puternică armată colectivă. Şi fiindcă vorbim despre Europa, este limpede că, după venirea lui Donald Trump la Casa Albă, dacă nu cumva chiar mai devreme, politica implementată de Comisia Europeană va trebui să se schimbe radical. Progresiştii, neomarxiştii vor fi siliţi să facă pasul înapoi, iar statele care promovează suveranitatea naţională şi care luptă împotriva globalismului, cum sunt de exemplu Polonia şi Ungaria, vor fi încurajate să promoveze şi să extindă asemenea politici.

În ceea ce priveşte România, rezultatul, care nu mai poate fi răsturnat, al alegerilor din Statele Unite, va scurtcircuita şi va influenţa poate decisiv chiar şi cele două campanii electorale, cea parlamentară şi cea prezidenţială. Bag de pe acum mâna în foc că, indiferent de inerţiile care vor marca încă o vreme activitatea Departamentului de Stat şi a serviciilor secrete, forţa suveraniştilor de la Bucureşti va fi alimentată, în orice caz în plan psihologic, şi de exemplul pe care l-au dat alegătorii din Statele Unite. Dacă unii se temeau, până ieri-alaltăieri, că Statele Unite vor interveni masiv în desemnarea viitorului preşedinte al României, urmând să facă eforturi uriaşe pentru promovarea generalului cu patru stele Nicolae Ciucă, mai întâi în al doilea tur de scrutin şi apoi chiar în calitate de viitor preşedinte, astăzi nu mai au niciun motiv să-şi imagineze că de la Washington va veni vreun semnal care ar încuraja, ar promova sau chiar ar regiza o falsificare grosolană şi brutală a alegerilor. Poziţia lui Marcel Ciolacu se consolidează tocmai fiindcă politica promovată de el a fost mai nuanţată în comparaţie cu talibanismul liberal, dar se consolidează şi şansa lui George Simion de a se bate cu preşedintele PSD în al doilea tur de scrutin. În felul acesta, s-ar putea echilibra şi raportul de forţe din viitorul Parlament, în măsura în care AUR va obţine mai multe locuri, iar PNL, înainte de a-şi dizolva propria conducere, mult mai puţine locuri decât a preconizat.

Şi închei exprimându-mi convingerea, în pofida celor care vedeau lucrurile în negru, că niciuna dintre bazele militare americane din România sau din Polonia nu va fi retrasă în viitorul previzibil.

Opinia Cititorului ( 13 )

  1. Cum este foarte greu sa te pronunti si cum sondajele au devenit un obicei numit eroare predictibilitatea ,ce oferea lui Trump cistigarea alegerilor ,depasea dorintele unora dintre noi .Kamalla Haris a fost doar o fantosa pusa sau fortata sa aleaga aceasta paguboasa postura de candidat.Carisma si lipsa unui discurs coerent , imaginea personala ce nu a reusit sa treaca sticla , dublate de caderea cognitiva a lui J,R,Biden au adus Partidul Democrat in fata unui esec de proportii .Nu isi vor reveni curind .Ceea ce urmeaza devine insa cu mult mai important .Trump este pus in fata luarii unor decizi rapide .Deja cu putin timp in urma Netanyahu l-a eliberat din functie pe ministrul apararii Yoav Gallant .Trump va avea ambitia sa devina cel mai important Presedinte american din acest secol .Cine crede ca se va alia cu cei care nu i-au suflat in pinze se inseala .Trump devine decidentul unic nemaiexistind nici un fel de opozitie .Dar cum tot raul este spre bine Europa va trebui sa isi reconsidere deciziile militare si politice ,Trump ofera astfel Germaniei sansa istorica de a deveni impreuna cu noi toti o mare putere militara ce va obliga toate natiunile din UE sa isi reconsidere contractele militare cu SUA marii cistigatori devenind Franta si Germania ce vor prelua intreaga povara a militarizatii continentului .Trump isi va muta privirea catre China .Kamala Harris era pentru Europa doar o formula de prorogare a urmatorilor 4 ani timp in care Europa putea sa se inarmeze .Kamalla a fost omul de sacrificiu .Acum Europa este nevoita sa ia taurul de coarne si sa dea banii pentru inarmare in ritm accelerat .Rusia va fi nevoita sa faca pace cu Ucraina fara de Zelenski iar NATO european isi va aseza trupele pe Nipru asa cum ne asteptam cu totii inca de la inceput .

    1. Asta cu NATO European e buna rau de tot. Doar Macron vrea asa ceva. SUA nu vrea. UK nu vrea. Germania nu vrea. Doar micul Napoleon bancher casatorit cu transgenderul batran (parerea mea).

      Zona tampona va fi Ucraina, asa cum peninsula Korea e zona tampon intre SUA si China. Trump nu are interes si nici putere sa excluda un stat NATO din alianta, nu are cum sa-l dea la tava cum spui tu.

      Ucraina va exista, baiete. Nu mai visa cai verzi pe pereti.

    Consecintele

    1. razboiul rusnac se va opri. sa zicem ca trump poate opri razboiul. sa speram. Asta e fooooarte bine economic pt Europa de Est si EU. foarte bine. si ucraina normal. 

    2. trump pune tarife la masinile europene. a spus clar in campania electorala. asta va fi bomboana de pe coliva industriei europene de masini. coliva e facuta, dupa cum stim. pt Romania e jalnic, vom fi prajiti. Ciolacu a spus, 10% din PIB ul Romaniei depinde de industria europeana de masini. tot vestul tarii lucreaza pt multinationale furnizori de piese auto. 

    3. incepe razboiul economic, gen anii 20-30 cand fiecare pune tarife la toata lumea, sau continua, ca e inceput deja de trump din 2016. mai departe vom vedea. dc istoria se repeta, urmeaza depresiune mondiala din cauza tarifelor, inflatie si apoi ridicarea unui hitler. razboi mondial. daca istoria se repeta. Make America Great aGAIN, Din nou, e politica America First din anii 20, mot a mot. mot a mot.

    1. sigur ca trump se gandeste ca urmeaza roaring 20's pt America.

      Adica acele castane n-au fost ale americanilor. SI statele astea mici si falimentare care-or fi? Belgia, Austria, Danemarca...? Naspa la ei acolo, nu?

    Să sperăm că Trump nu este ranchiunos și nu îi va pune pe cei care au fost împotriva lui să-l sărute în dosul prezidențial. Ar fi coada prea mare :) la o oră de maximă audiență.

    Oricum, așa cum am mai spus, pericolul de un pui de război civil în State e mare, dar și de secesiune. Asta pentru că democrații sunt și mai fanatici decât republicanii. 

    În plan extern, da, e clar. Orientul Mijlociu va fi pe un butoi de pulbere și mai mare. 

    Ucraina este de pe acum un produs second-hand și probabil se va un ordin ceva de a o lăsa mai ușor cu propaganda. Oricum o pace între fostele țări surori, cu o halca mare de pământ cedata rușilor, va fi prezentată prostimii ca pe o victorie ucraineană. Vor fi destui îndobitociti de propagandă care vor crede in continuare că Rusia va ataca Europa și că nu se va mulțumi cu teritoriile ocupate. La fel ca în plandemie când covidul venea peste noi val după val :) 

    Cand scapi de o belea nu spui ca ai ratat-o ci , ca ai scapat . nu stiu ce a vrut autorul sa spuna . simplul fapt ca Trump a avut alaturi o minte stralucita , cu un creier evident de exceptie , Elon Musk , Harris , a avut linga ea pe Beyonce si Oprah cu , cururi de exceptie si bineinteles armata de feministe cu capul in nori si cai verzi pe pereti , nu poti cu asa ceva sa ai pretentii .

    ... pare-se ca democtratii s-au trolluit pe ei insisi ... au pierdut si senatul ... acesta este pericolul cenzurii/propagandei ... ajungi sa te "ineci" in propria proiectie ... cam aici ajungi cand vrei sa stergi istoria ... narcis ne da o plida buna ... de altfel consecintele se resimt deja ... chiar si la sectiunea opinii din bursa ... o sa imi fie dor de odele lui esop ...

    1. ... imi amintesc cand ceausescu, cu lumea-n strada, chema adunarea nationala ... romania nu a fost niciodata comunista ... iar comunismul este imposibil astazi (psihologiei contemporane) ... marx a fost un intretinut frustrat (studiatii biografia) ... si-a proiectat frustrarea intr-un "eu" comun ... subliminal vorbind: "insucesul meu se datoraza lumii, daca lumea ar fi asemenea mie, as fi avut succes"!!! ... ma intreb cine l-ar mai fi intretinut daca toti ar fi devenit asemenea lui?! ... ia-l pe klaws scwab - alt intretinut frustrat - ce a cret in viata?! ... ideea resetarii pe banii miliardarilor?!? ... cum am putea fi toti ca ei?! resetarea sa ar fi trebuit sa inceapa cu saracirea miliardarilor ... nu a saracilor! ... societatea promovata de davos e o minciun in sine!!! ... si wallstreet-ul se bucura de trump! lol! ... extinde analogia asupra curentului "woke" (trezit) ... daca nu am avea razboaie si tensiuni pe peste tot, af fi fost o gluma buna ... nu este despre neomarxism, este despre prostie!!! ...

      ... pentru ca sa ma intelegi mai bine ... locuiesc in apartamentul cumparat in rate de parintii mei ... in perioada republicii socialiste romania ... condusa de partidul comunist roman ... acu, poate ca partidu-si punea la comun beneficiile ... dar cu siguranta parintii mei au trebuit sa munceasca pentru a cumpara apartamentl de la statul roman ...

    S-a schimbat dosul pe care il vor pupa politicienii romani, dar si europeni. Democratii au primit ceea ce meritau, e consecinta politicii lor de stanga.

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7308
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3444
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9957
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.2774

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
contragarantare.ro
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb