Abonament gratuit
Videoconferinţa “Afaceri în agricultură”Videoconferinţa “Afaceri în agricultură”

Despre Florii şi despre eucharistie

Gheorghe Piperea
Ziarul BURSA #Cultură /

Gheorghe Piperea

Cei mai mulţi dintre contemporanii noştri nu mai cred, la modul propriu, în nimic.

Sărbătorim Crăciunul, Paştele, Rusaliile, dar nu pentru semnificaţiile lor profund umane, ci din convenienţă socială, în aşteptarea plăcerilor hedoniste aferente ospăţului de sărbătoare.

Religiozitatea se rezumă la zile libere, prime, cadouri, îm­buibare şi la bucuria momentană de a trimite urări electronice familiei, apropiaţilor, prietenilor şi cunoscuţilor. Românii, popor credincios dacă ne luăm după statistici (87% se declară credincioşi), cred în dogma creştină aşa cum cred copiii în Moş Crăciun - nu pe de-a-ntregul, nu prea de-adevăratelea, nu pentru mult timp.

A nu crede în nimic, a trăi pentru ziua de azi şi pentru consumul de zi cu zi, a ignora memoria şi idealurile proprii de dragul şansei de a-ţi satisface capriciile este o cale sigură către ratare şi o sursă cvasi-infinită de credulitate în faţă asalturilor permanente ale profesioniştilor manipulării şi ai decepţiei.

Nu există nicio siguranţă că mâine o vei putea lua de la capăt, în goana zilnică după achiziţii, întrucât nici veniturile, nici tinereţea nu sunt permamente, iar cei din proximitatea ta sufletească te vor considera un egoist cinic care nu merită salvarea în caz de cădere (care urmează în mod natural pervertirii şi corupţiei morale în care te vei fi afundat). Iar lipsa de sens şi senzaţia că eşti abandonat sunt infinit mai rele decât lipsa banilor şi a averilor.

Până şi ateii cred în ceva. De exemplu, pe lângă credinţa oarbă în ştiinţă şi în autorităţi, oricât de schimbătoare şi corupte, ateii au credinţă că nu există Dumnezeu.

Aşa cum susţine Emmanuel Carrere*, un credincios ştie că Dumnezeu există. Ateul deţine o opinie, credinciosul deţine cunoaşterea, întrucât primul crede, iar celălalt ştie. Cine este cel mai câştigat din această "competiţie" este o întrebare retorică, desigur.

Până şi econii cred în ceva. De exemplu, ei cred în virtuţile absolute ale pieţei, care reglează ca o mână invizibilă asperităţile, aducând echilibrul în relaţiile umane aşa cum se întâmplă cu cozile la supermarket, unde se aşează "natural" la rând să plătească un număr relativ egal de consumatori pe fiecare casierie. În naraţiunea econilor, societatea trebuie să îi lase pe oameni să fie egoişti, pentru că ei ştiu aproape din instinct la ce coadă să se aşeze pentru a plăti sau pentru a se (supra)îndatora. Altruismul şi solidaritatea sunt medievale, căutarea profitului cu orice preţ este scopul adevărat şi ultim. Statul nici nu ar trebui să pună taxe şi impozite, întrucât deţinătorul banilor şi al resurselor ştie mai bine ce să facă pentru a le valorifica. Sărăcia şi inegalitatea sunt accidente, ca şi nedreptăţile din viaţa de zi cu zi, deci statul nu are a se implica pentru a le elimina, căci nu o face nici religia (care oricum ne îndeamnă să credem într-o divinitate egoistă, insensibilă la nenorociri). Satanică sau nu, această religie a econilor este, totuşi, o cale pe care mulţi o adoptă pentru a da sens pateticei şi insipidei lor vieţi, având chiar convingerea că fac o alegere raţională.

Cel mai important lucru care se pierde când lumea nu mai crede în nimic este eucharistia, împărtăşania, un comportament uman care nu este un simplu ritual, ci o necesitate taumaturgică (vindecătoare, alinătoare). De precizat că cel mai important gest de la slujba de Paşti este eucharistia, proces spiritual care permite "transsubstanţierea", aşa cum zice dogma. Se consumă anafură şi vin bisericesc pentru că, în acest fel, ne putem cufunda în mulţimea celor care fac acelaşi gest, în acelaşi timp.

Anafura este trupul, vinul este sângele lui Christos (care înseamnă, în greaca veche, izbăvitorul), simbolurile fiinţei colective benefice la care participăm toţi şi care se află în fiecare dintre noi. Această fiinţă colectivă este un fluid în care ne scufundăm din când în când, pentru a ne spăla (purga) de toate toxicităţile şi de agenţii poluanţi ai vieţii cotidiene şi care ne poate readuce la viaţa plenară, chiar şi pentru un timp scurt.

Odată ce ne-am născut, ne-am înscris pe panta inevitabilă a dispariţiei fizice, dar scufundarea în vasul colectiv, comuniunea, ne poate oferi un crâmpei de înviere, o pauză în drumul nostru către diluarea finală în abisul uitării.

Fiinţa noastră colectivă este fundamental bună. Sunt mult mai mulţi oameni buni decât oameni răi. La nivelul nostru cel mai profund, cel originar, al venirii pe lume, toţi suntem, funciarmente, buni.

Fiinţa colectivă fundamental bună este ca un ocean de apă dulce care dizolvă salinitatea, toxicitatea, otrava şi răutatea. Ea poate să purgheze aproape totul.

Cele spuse mai sus nu sunt aiureli misticoide. Vă asigur că nu m-a apucat acum fervoarea creştină.

Ca să va daţi seama singuri despre ce e vorba, amintiţi-vă cum va simţiţi când, după o zi intensă, atât din punct de vedere fizic, cât şi psihic, vă îmbăiaţi. În pasul doi, imaginaţi-vă că peste o lună se termină izolarea şi starea de urgenţă şi se permit din nou adunările publice. Cum credeţi că vă veţi simţi într-o baie de mulţime? Cum va fi când o să puteţi merge din nou la un curs, la o nuntă, la un film sau la cumpărături la mall, în parc cu prietenii, la un meci de fotbal?

În plus, gândiţi-vă, ca nişte creştini ce vă aflaţi (medievali sau nu) că exact acest tip de purgă prin împărtăşire, că exact acest tip de ablaţiune**, se regăseşte, practic, în toată istoria umană şi în toate religiile. Aşa este Pesah-ul (trecerea). Aşa sunt botezul şi eucharistia. Aşa sunt Ramadanul şi pelerinajul la Mecca. Aşa este îmbăierea în Gange. De ce? Pentru că scufundarea în mulţime, spălarea de impurităţi şi de otrava zilelor curente, de-responsabilizarea prin diluarea în doze infinitezimale în cazanul comunităţii (melting pot) sunt expresii ale unei trăsături fundamentale a umanităţii.

Văduviţi de idealuri colective, contemporanii trebuie să îşi găsească alt punct de sprijin în afara eului şi a celor patru pereţi ai cutiei de confort în care au fost arestaţi, cu acceptul lor iniţial entuziast.

A reduce, însă, semnificaţia şi săvârşirea eucharistiei la un ritual plicticos sau la un gest emis de acasă, din faţa televizorului, unde se vede o slujbă insipidă, sau din balcon, înseamnă a face din creştinism un soi de mişcare power flower, lipsită de sensul său profund uman***.

Ce fac contemporanii, inclusiv papa şi patriarhii ortodocşi? Refuză omului eucharistia, îi impun distanţarea socială care derapează în distanţare spirituală şi socială, adică inversul celei mai importante caracteristici a omului. De ce fac asta? Pentru că aşa au decretat politicienii în halate albe. Pentru că trebuie să avem încredere în autorităţi (aceleaşi entităţi birocratice şi detestabile pe care le considerăm corupte, ostile, instrumente ale îmbogăţirii politicienilor şi ale întăririi controlului neo-feudalilor economiei asupra societăţii etc.). Pentru că trebuie să avem încredere în tehnocraţii ştiinţifici. Aceiaşi tehnocraţi care au făcut din ştiinţa medicală şi economică un nou "opiu al popoarelor" şi care încă nu s-au pus de acord dacă avem sau nu de-a face cu o molimă fatală, măcar pe sfert atât de rea cât au fost ciuma, holera şi tifosul (de care oamenii s-au ferit, în trecut, prin refugiul în biserici, sinagogi, temple sau moschei, btw). Pentru că aşa impune creatura colectivă tehnologică ascunsă în interiorul nostru de câteva zeci de ani şi care acum preia controlul pentru a furniza neo-feudalilor economiei globale tot profitul din lume.

Cine îi va biciui şi certa, cine le va răsturna tarabele târgoveţilor IT şi Big Pharma care ne-au procopsit cu această creatură colectivă tehnologică?

PS

Pavel a spus că, dacă Christos nu a înviat, zadarnică este credinţa voastră (1 Corinteni, 15;14-15). Dacă Pavel a reuşit să schimbe lumea şi să împartă, la propriu, istoria în două (înainte/după Christos), fără să fi fost un adevărat purtător al Cuvântului lui Dumnezeu, înseamnă că Pavel a făcut o treabă de marketing foarte bună, cea mai bună din toate timpurile. Niciun magician al persuasiunii, nicio creatură colectivă tehnologică menită a ne fabrica în mod curent dorinţele şi consimţământul la achiziţii nu l-a depăşit şi nu îl va depăşi vreodată. Iluzie sau realitate imaginativă, această lucrare a fost, pur şi simplu, axis mundi de 2 mii de ani încoace. Btw, în limba latină, Paulus înseamnă cel mic, cel neînsemnat. Paulus este numele latin pe care Saul şi l-a luat în mod intenţionat, pentru a da un exemplu de smerenie, de umilinţă chiar, în faţa Fiului Omului. Pavel este numele slavonizat al lui Paulus.

*Împărăţia cerurilor, român publicat în România în 2016, la editura Trei; notă pentru trolli şi hateri: această carte nu este o interpretare savantă a Noului Testament, ci un roman profund uman şi tulburător, similar romanului lui Nikos Kazantzakis, Ultima ispită a lui Isus; cartea nu este scrisă în limbajul de lemn religios şi nici în stilul exaltat al păstorilor americani care ţin slujbe pe stadion sau la tv

**ablaţiunea este o acţiune tipică a apei care transportă, departe de locul de provenienţă, materialul rezultat din dezagregarea rocilor, un proces de îndepărtare a particulelor fine rezultate în urma dezagregării solului şi a rocilor sau un proces de reducere a masei unui gheţar prin topire, evaporare, distrugere mecanică ori prin desprinderea aisbergurilor. Acelaşi lucru se întâmplă, la modul metaforic sau chiar fizic, cu oamenii care se cufundă în apă, pentru a se spala de "păcate", de transpiraţie şi de impurităţi fizice ori de gânduri negative. Când omul vine dintr-un deşert unde vara pot fi atinse temperaturi de peste 40 de grade, cufundarea în apele Iordanului poate fi echivalată cu vindecarea de boli sau de păcate. Cufundarea în Gange (chiar dacă, în prezent, este cel mai poluat fluviu din lume) încă are efecte bactericide.

***în exact aceleaşi coordonate se pune problema şi în celelalte religii.

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. Frumos articol!

    Intre credinciosii habotnici si credinciosii liberali. se gaseste un evantai al tolerantei graduale a credinciosilor. 

    Tot asa si ateii sint de mai multe feluri. Unii, mai primitivi, intii resping ideea de dumnezeu si de abia dupa aia isi gasesc argumentele; altii o resping politic ("religia este otrava pentru popor"). 

    Dar exista si categoria de atei care evita discutia despre existenta lui Dumnezeu, considerind-o pierdere de timp. 

    Intre aceasta categorie si credinciosii elevati precum Pseudo-Dionisie Areopagitul (care spune "Dumnezeu este nimicul") distanta e mica, dar nu mai este nici o distanta fata de acei credinciosi care considera ca despre Dumnezeu nu se poate vorbi.

    Intre astfel de atei si astfel de credinciosi, distinctia consta intr-o nuanta a trairii. 

    1. Paștele ne-a fost luat și urmează să ne fie luate drepturile și libertățile

    Da, cumva nu ma asteptam.

    Articolul este foarte pe momentul actual si e corect in final. 

    Este documentat si echilibrant.

    un articol frumos, chiar poetic, pina la "Ce fac contemporanii, inclusiv papa şi patriarhii ortodocşi?". Dupa asta, abordarea este primitiva.

    1. Paștele ne-a fost luat și urmează să ne fie luate drepturile

    Pentru un mirean, e un articol bun.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Videoconferinţa FONDURI EUROPENE
DTLAWYERS
BTPay
Nuclearelectrica

Curs valutar BNR

26 Oct. 2020
Euro (EUR)Euro4.8731
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1224
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5473
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.3888
Gram de aur (XAU)Gram de aur252.3262

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

AAGES GROUP
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale
14 Noiembrie - Noaptea Muzeelor
Legal Accelerators
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatservicii curatenie