DIN CAUZA CRIZEI BUGETARE, Obama îşi anulează participarea la summit-ul APEC

F.A.
Internaţional / 4 octombrie 2013

Casa Albă a anunţat că preşedintele american, Barack Obama, şi-a anulat participarea în cadrul summit-ului celor 21 de state membre ale Cooperării Economice Asia-Pacific (APEC), în Bali, din cauza crizei bugetare provocate de Congres, conform AFP.

"Din cauza blocajului, vizita preşedintelui Obama în Indonezia şi Brunei a fost anulată", se arată într-o declaraţie a Casei Albe.

Preşedintele a decis această măsură luând în considerare dificultatea călătoriilor în străinătate în condiţiile crizei bugetare, dorind să exercite presiune pentru ca Republicanii să permită un vot pentru "redeschiderea Guvernului".

Secretarul de stat, John Kerry, va conduce delegaţiile americane în locul lui Obama, se mai arată în declaraţie.

În lipsa unui acord bugetar între democraţii preşedintelui Obama şi opoziţia republicană majoritară în Camera Reprezentanţilor, Statele Unite ale Americii (SUA) se confruntă cu o închidere parţială a serviciilor federale. Aproximativ 800.000 de funcţionari consideraţi neesenţiali din totalul de peste două milioane au intrat în concediu fără plată marţi, determinând închiderea parcurilor şi muzeelor federale şi asigurarea unui minim de servicii în numeroase administraţii publice.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3495
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7770
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8093
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3909
Gram de aur (XAU)Gram de aur617.8007

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb