dm drogerie markt România raportează o cifră de afaceri în creştere cu 22%

A.B.
Companii / 13 noiembrie, 14:53

dm drogerie markt România raportează o cifră de afaceri în creştere cu 22%

dm drogerie markt România a încheiat anul financiar 2024-2025 cu o cifră de afaceri de 2,15 miliarde lei, în creştere cu 21,77% faţă de anul anterior, potrivit unui comunicat de presă transmis redacţiei. Compania îşi consolidează astfel poziţia pe piaţa locală prin extinderea reţelei de magazine, investiţii în infrastructură, digitalizare şi iniţiative sociale.

În ultimul an, reţeaua naţională a ajuns la 167 de magazine, dintre care 18 deschise în 2025 şi 8 renovate. dm România are acum peste 2.000 de angajaţi, din care aproximativ 1.700 sunt femei. Comparativ cu anul anterior, numărul de clienţi a crescut cu peste 12.000 pe zi.

Investiţiile totale au depăşit 120 milioane lei şi au inclus modernizarea sediului central din Timişoara (Dialogicum), eficientizarea depozitului şi reamenajarea zonei Culinarium pentru angajaţi.

„Ne dorim să fim cât mai aproape de comunităţile din România şi să oferim clienţilor o experienţă de cumpărături de excepţie. Strategia noastră de extindere şi modernizare rămâne o direcţie fundamentală în dezvoltarea sustenabilă a companiei”, a declarat Cristian Crişan, administrator dm România.

Conceptul „mereuavantajos,-”, lansat în 2022, continuă să garanteze preţuri stabile timp de cel puţin patru luni pentru toate produsele. Peste 40% din vânzările companiei provin din cele 31 de mărci proprii, precum Balea, alverde sau Denkmit, iar trei sferturi din spaţiul de la raft rămâne dedicat mărcilor de producător.

Aplicaţia „dm-ul meu”, integrată cu programul de loialitate dm loyaltybonus, este folosită lunar de clienţi pentru activarea a peste 190.000 de cupoane. dmLIVE, emisiunea de live shopping a companiei, a ajuns la doi ani de existenţă şi a înregistrat un vârf de audienţă de 34.000 de spectatori simultan.

În iunie 2025, compania a lansat programul dm babybonus, destinat familiilor cu copii mici, care a atras până în prezent peste 46.000 de familii şi 71.000 de copii înregistraţi.

dm România a continuat şi în 2025 seria iniţiativelor de impact social: Caravana Frumuseţii, Find Your Beauty, Conferinţele Sănătăţii Feminine, parteneriate cu SOS Satele Copiilor, campania Giving Friday, proiectul Color the Village şi programul educaţional „Dinţişorii Veseli”.

Compania se implică activ în educaţie şi dezvoltare profesională prin proiecte precum „Şcoala de carte şi meserii”, derulat în parteneriat cu AHK România, şi sesiuni interne dedicate culturii organizaţionale şi inteligenţei emoţionale.

„O echipă unită şi bine pregătită este esenţială pentru coerenţa experienţei de cumpărături din magazinele noastre. Cei 37 de elevi absolvenţi ai programului dual, alături de cei 31 nou înscrişi, demonstrează potenţialul acestui model”, a declarat Anita Pop, HR Manager dm România.

La nivel european, grupul dm a înregistrat în cele 14 ţări o cifră de afaceri totală de 19,197 miliarde euro, cu 93.426 de angajaţi şi 4.189 de magazine. Prezentă în România din 2007, compania a creat peste 2.000 de locuri de muncă şi o reţea în expansiune, care integrează magazine fizice, platforma online şi aplicaţia mobilă.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Noi. 2025
Euro (EUR)Euro5.0839
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3783
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5032
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7585
Gram de aur (XAU)Gram de aur595.9054

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targuldeturism.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb