DOI MORŢI ŞI ZECI DE RĂNIŢI O garnitură de metrou a deraiat la Moscova

E.D.
Internaţional / 15 iulie 2014

Cel puţin trei persoane au murit şi alte 50 au fost rănite după ce un tren al metroului din Moscova a frânat brusc între staţii, în această dimineaţă, la o oră de vârf, iar trei vagoane au deraiat, informează agenţia de presă Interfax.

Conform informaţiilor preliminare, la originea incidentului ar fi o scădere a tensiunii electrice.

Într-unul dintre vagoanele deraiate, care a fost şi cel mai puternic afectat, au rămas blocate în jur de 20 de persoane, după cum a declarat o sursă din cadrul poliţiei moscovite.

De asemenea, o altă sursă a informat că ce puţin trei persoane au murit şi alte 30 au fost rănite, dintre care 10 au fost spitalizate. Cel puţin două dintre persoanele rănite s-ar afla în stare gravă, cu leziuni la coloana vertebrală. Acestea au fost transportate cu elicopterul la spital. În acelaşi timp, autorităţile municipale vorbesc de cel puţin 50 de răniţi.

Aproximativ 50 de echipe medicale şi câteva elicoptere au fost mobilizate la locului incidentului, unde s-a deplasat de urgenţă şi primarul Moscovei, Serghei Sobianin. După cum scrie pe website-ul metroului din Moscova, circulaţia trenurilor a fost oprită între staţiile \"Park Pobedî\" şi \"Molodiojnaia\".

Teoria dobâzii
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Mai. 2026
Euro (EUR)Euro5.2364
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4493
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7194
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0575
Gram de aur (XAU)Gram de aur673.5117

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
carieraenergetica.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb