Ecuador: Amenda Chevron pentru poluare, redusă la jumătate

F.A.
Internaţional / 13 noiembrie 2013

Cea mai înaltă instanţă judiciară din Ecuador a redus la 9,511 miliarde de dolari amenda pentru poluare primită de compania petrolieră americană Chevron, în anul 2011, arată sursele de presă.

Potrivit surselor citate, Curtea Naţională de Justiţie (CNJ) a confirmat condamnarea Chevron pentru un caz de poluare în Amazonia, însă a redus amenda la 9,511 miliarde de dolari, faţă de o valoare iniţială de 19 miliarde de dolari.

Compania a fost condamnată în 2011 de curtea din provincia amazoniană din Sucumbios la o amendă de 9 miliarde de dolari, fiind reclamată de circa 30.000 de indigeni din zona poluată de bazinele de petrol.

Suma a fost dublată, însă, deoarece Chevron nu şi-a prezentat scuze, transmit sursele.

Pagubele din pădurea amazoniană au fost produse în perioada exploatărilor petroliere efectuate de către compania americană Texaco, care a operat în Ecuador între 1964 şi 1990, înainte de a fi cumpărată de Chevron.

Compania Chevron, care nu îşi recunoaşte vina şi incriminează compania de stat ecuadoriană Petroecuador, a adus dosarul în faţa unei curţi din New York şi a tribunalului internaţional din Haga, denunţând corupţia justiţiei ecuadoriene, mai precizează sursele de presă.

În urmă cu două luni, Chevron a revendicat o victorie în faţa curţii de arbitraj din Haga, declarându-se exonerată de orice urmărire în faţa justiţiei în virtutea acordurilor colective încheiate în 1995 de guvernul ecuadorian cu Texaco.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Sa nu patim si noi la fel cu Rosia Montana !

    1. si cu gazelle de sist !!

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2535
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4884
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6398
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1247
Gram de aur (XAU)Gram de aur647.2002

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb