Editorial

Puţine teme politice au fost mai aprins şi mai denaturat tratate în România post-decembristă, decît cea a rolului pe care monarhia l-ar putea avea în reconstrucţia instituţională şi socială a României, ca stat european.

Nici nu s-a uscat bine cernea­la pe hărţile colegiilor, că au apărut deja primii politicieni nemulţumiţi. Primul pe listă, cu voia dumneavoastră, Ion Iliescu, un om prea mare pentru un uninominal atât de mic.

"Amin!" Acesta a fost singurul comentariu pe care Mircea Geoană l-a avut cu privire la demisia din PSD a lui Ion Solcanu, vechi parlamentar al partidului, încă de prin 1990, şi unul dintre apropiaţii lui Ion Iliescu.

Politica internaţională se face că nu vede ceea ce se întîmplă în relaţiile dintre Rusia şi Georgia.

Pregătirile partidelor pentru alegerile parlamentare, chiar dacă au intrat în linie dreaptă, se desfăşoară într-un strat adînc de ceaţă, ca să nu zic beznă.

Ca de obicei, aniversăm sau comemorăm ceva anul acesta. Lucruri mai serioase (160 de ani de la Proclamaţia de la Islaz, ori 90 de ani de la Marea Unire) sau mai puţin serioase (60 de ani ai clubului Dinamo, printre altele).

Nu creşterea impozitării veniturilor pentru cei ce acumulează averi în exces, ci paletive de genul taxelor pe luxul afişat sunt promovate ca "soluţii" economice la creşterea cons­tantă a inegalităţilor sociale.

Reuniunea la nivel înalt, sub egida G8, ţinută la Hokaido Toyako, Japonia, dă un răs-puns cît se poate de tranşant la o singură întrebare: Care este structura de putere a lumii de astăzi? Ecuaţie simplă: L = G8 + G5 + R.

Demisia celor trei reprezentanţi ai grupului de la Cluj, din conducerea PSD, nu e deznodământul unei furtuni într-un pahar cu apă.

Semnele arată că societatea românească se află, deja, dincolo de limitele tranziţiei.

România se descompune, încet-încet. Am avut această impresie, mai distinctă ca niciodată, după un weekend în zona văii Avrigului. Gazda mea, un om altminteri calm şi simpatic, nu şi-a putut ascunde iritarea atunci când a dat peste o barieră de...

După alegerile locale, partidele şi-au făcut analiza. Şi, se pare că nu toată lumea a fost mulţumită de rezultate.

Stau şi mă întreb dacă societatea noastră nu ar putea fi radical schimbată, în bine, prin introducerea unei măsuri dras­tice de penalizare a tuturor celor care, deşi sunt deţinători de drept şi responsabili ai unui creier cu posibilităţi uriaşe...

Puţine lucruri vorbesc mai precis despre inadecvarea instituţională a Uniunii Europene, în raport cu realitatea politică, decît această preşedinţie a Consiliului, care se schimbă la fiecare şase luni.

O fantomă bântuie Româ-nia. E plimbată pe la televiziuni de analişti plătiţi cu ora şi invocată de ziarişti specializaţi în şantaj şi publicitate guvernamentală. E spectrul "prezidenţialismului".

Odată alegerile încheiate, partidele s-au grăbit să îşi rezolve problemele. Câştigătorii din partide au folosit momentul de glorie pentru a elimina concurenţa.

Decizia este luată, iar şansa ca Guvernul Majestăţii Sale, plus conducerea BBC Word Service să se răzgîndească, în acelaşi timp, nu este mai mare de unu la o sută de milioane, ba chiar cred că e mai mică.

La suprafaţă, partidele politice au preferat analizei transparente şi dezbaterii deschise a rezultatelor de la locale, organizarea unor chermeze de celebrare a "Victoriei".

Imaginaţi-vă un stat unde cetăţenii nu plătesc impozite pe venit şi unde nu se percepe TVA.

Românii par să se fi împăcat cu gândul că sunt conduşi de oligarhie. Ultimele evoluţii electorale demonstrează că oligarhii noştri nu mai acţionea­ză unitar (doar sunt şi ei ro­mâni!) şi că raporturile de forţă din interiorul oligarhiei s-au...

Alegerile locale din 2008 au confirmat fără tăgadă existenţa partidului tip de cartel în România.

Ceea ce se întîmplă cu procesul "construcţiei europene", cum se numeşte pompos încercarea disperată a unor birocraţi de a cîştiga mai multă influenţă decît au deja, şi mult mai multă decît le-ar da dreptul statutul lor de funcţionari...

Concentraţi asupra chestiunilor domestice, aproape că nu am observat referendumul irlandez. Luând prin surprindere Europa oficială, mult prea încrezătoare, majoritatea irlandezilor a votat pe 13 iunie împotriva Tratatului de la Lisabona.

Acum, după ce au căzut toate clişeele bătăliei electorale, după ce afişele cu poze strîmbe, sau impunătoare, au fost aruncate la gunoi, iar lozincile stradale mai atîrnă doar într-un fir de sîrmă, în drumul lor către eterna uitare, cînd foştii...

"Problema cu alegerile libere - se spune că ar fi reflectat odată Brejnev, într-o şedinţă a Biroului Politic Executiv - e că nu ştii cine le va câştiga".

Înţelepţii spun că pofta vine mâncând. Dar alegerile locale au dezvăluit lipsa de apetit electoral a majorităţii românilor.

Un aer neverosimil de lictis-plictis pluteşte peste ogorul plin de buruieni al lumii noastre politice, deşi mai sunt doar trei zile "pînă se închid urnele", vorba lui Caragiale.

Vestea bună este că Româ­nia nu se află pe lista neagră a Comisiei Europene, privind combaterea spălării de bani.

Încep, mai puţin obişnuit, cu o opinie a unui jurist german din secolul al XVII-lea. Există - afirmă acesta - nişte limite clare ale dreptului la auto-apărare.

Ce au uitat strategii "campaniei ciudate" e că "războiul ciudat" e urmat de unul "fulger".

America, despre care nu puţine analize spun că a ajuns în faza "imperială" a puterii sale de influenţă şi dominare asupra lumii de astăzi, părea să ia în serios posibilitatea unor "dinastii elective".

Nimic mai stenic şi reconfortant pentru împătimiţii teoriei politice decît realitatea care, sub ochii tăi, aproape că răsare din conceptele şi consecinţele prezise de corpul principal de axiome, premise şi ipoteze.

Am mâncat, am băut, şi venise vremea să plătesc.

România a ieşit din era cetăţeanului turmentat doar pentru a intra în epoca cetăţeniei viciate.

Ce este, la urma urmei, acest Bucureşti, pentru care se dă o bătălie politică atît de încrîncenată?

Vin alegerile locale şi dilemele electoratului nu au primit niciun răspuns.

Imaginea aceasta, emblema­tică pentru democraţia noas­tră, mereu deficitară, măcinată de o irecuperabilă ruptură între maşinăria politică şi alegători, nu a fost niciodată mai actuală ca acum, înaintea acestor alegeri.

Săptămâna aceasta doresc să lămurim o chestiune mai degrabă teoretică decât practică.

Tema violenţei în campania electorală a revenit în actualitate. Şi nici nu avea cum să fie altfel. Căci, odată ce violenţa fusese sădită pe terenul democraţiei româneşti cu greu ea mai putea fi dezrădăcinată.

Chiar dacă ar fi cineva un foarte bun cunoscător al meleagurilor britanice, puţin probabil să fi auzit de mica localitate din nord-vestul Angliei, numită Crewe.