Editorial

Într-un clasament al absenteismului la scrutinul european din 4-7 iunie România se află pe locul cinci, cu mult sub media europeană de 43,3%.

Vă propun un mic test. Să spunem că luaţi la cunoştinţă despre fapta cuiva, care, acţionînd în grup, violează o persoană cu handicap şi o supune în acelaşi timp unor perversiuni.

Parlamentul Uniunii Europene este o ficţiune democratică inventată pentru nevoile birocraţiei auto-reproductive de la Bruxelles, într-o vreme în care stînga euro-socialis­to-comunistă urca treptele succesului electoral, în Europa anilor "70.

La ora când scriu, s-au numărat peste 96% din voturile exprimate. Cifrele finale probabil nu vor fi diferite, astfel încât putem trage deja câteva concluzii.

Întâlnirea dintre cetăţeni şi Europa nu a mai avut loc. Şi nici nu putea să aibă.

Rusaliile noastre par un miraculos amalgam al celor trei "substanţe" din care izbucneşte poporul român: fondul nostru geto-dacic, gena latină şi credinţa creştină.

"România vizează un comisar european care să corespundă rolului Bucureştiului în UE", sună declaraţia, aparent, plină de importanţă şi de miez politic a celui mai în­dreptăţit dintre membrii cabinetului Boc, să ştie ce este un comisar...

Depinde unde mă aflu, pe mapamond!

Promovarea unor asemenea sloganuri nu este ceva neobişnuit. De exemplu, America este numită "The Land of Oppor­tunity" (pământul oportunităţii), Australia este numită "The Land of Plenty" (pă­mântul bel­şugului).

Publicul cunoaşte deja distincţia dintre state "fără Constituţie" şi acelea care au fost binecuvântate cu un pact social scris.

Criza economică a facilitat recrudescenţa (neo)populismului românesc în forme care trimit către perioada interbelică.

Din punct de vedere al instituţiei numite Uniunea Europeană, votul de la 7 iunie este o simplă scamatorie prin care 732 de persoa­ne, din ţările membre, primesc un salariu care-i scoate pe unii din sărăcie, iar pe alţii din plictiseală, dîndu-le...

Alegerile europene nu vor limpezi viaţa politică românească. Înţelese doar ca un exerciţiu de gimnastică electorală anteprezidenţială, alegerile europene devin însă un foarte bun indicator al degringoladei societale care marchează politica...

Faptul că nenumărate sisteme de guvernare nedemocratice încearcă să se dea drept democraţii, ascunzîndu-se în spatele unor alegeri, nu mai este de mult o noutate istorică.

Cunoaşteţi bancul acela cu Iţic, care în fiecare seară îi reproşa Domnului faptul că nu câştigase nici săptămâna trecută la Loterie?

Până de curând, ştiinţa economică era un fel de anestezic pentru politicienii în pană de ideologie.

La Habarovsk, tocmai în Estul îndepărat, Rusia a făcut pregătiri speciale pentru a-şi primi oaspetele de sea­mă: Uniunea Europeană.

Ştiu, aşa ceva nu există, cel puţin nu în geometria euclidiană. De îndată ce unul dintre unghiurile drepte, dintre două laturi, este modificat, plus sau minus, pătratul nu se mai închide.

Auzim de atâtea ori: "Democraţie!", "Dictatură!" sau "Jos domnul X!" (adăugaţi aici ce nume doriţi).

La lecţia despre crize, partidele româneşti au chiulit. Erau plecate în campanie electorală, aşa că, despre crize nu ştiu decât cum să le producă, mai ales dacă e vorba de politică, dar habar n-au cum să le rezolve, fie că e vorba de crize în...

În materie de criterii ale performanţei economice, Comisia Uniunii Europene funcţionează ca un impiegat de mişcare.

Descentralizare să fie, primesc, dar atunci să nu se schimbe nimic, ori centralizare să fie, primesc, dar atunci să se schimbe pe ici, pe colo şi anume prin părţile esenţiale.

S-a discutat mult despre tipul de guvernare: parlamentară, semi-prezidenţială sau prezidenţială.

A început ultima linie dreaptă înaintea alegerilor europene din 7 iunie şi partidele se comportă de parcă ar fi o competiţie sportivă.

Uniunea Europeană a urcat din nou în ştiri, la acest sfîrşit de săptămînă, reu­şind să mai împrăştie perdeaua groa­să de date şi comentarii privind criza economică glo­bală.

Odată cu trecerea anilor şi schimbarea guvernelor, Traian Băsescu s-a transformat dintr-un preşedinte jucător în­tr-unul ocrotitor.

Acum, că s-a terminat cu minivacanţa şi sărbătorile tradiţionale de la începutul lunii mai, ia să-mi spuneţi voi mie: ce-am învăţat noi în aceste zile?

Stalin a dorit să demonstreze ştiinţific faptul că sistemul capitalist este sortit pieirii.

În societăţile primitive din pădurile din Papua Noua-Guinee există un obicei.

De Ziua Muncii tocmai clasa muncitoare a lipsit din Parcul Izvor. Anuala sărbătoare de 1 Mai, cu mici şi bere, organizată de Marian Vanghelie, a semănat în acest an cu parastasul socialismului românesc.

Primele 100 de zile ale mandatului prezidenţial Obama au fost marcate, nu la Casa Albă şi nici la un megashow televizat, ci tocmai în Ar­nold, Missouri, într-o şcoală!

Când vorbeşte de datoria publică, interlocutorul - fie că ne referim la politicieni, la oamenii de afaceri, la formatorii de expertiză ori la formatorii de opinie - subînţelege, şi în parte este de înţeles, datoria publică măsurabilă în unităţi...

Vremea inocenţei sondajelor de opinie, în domeniul politic, a trecut şi la noi, de mult.

În editorialul de săptămâna trecută am tratat chestiunea naturii regimului semi- prezidenţial, un regim frec­vent întâlnit, atât în democraţiile consolidate, cât şi în regimurile de tranziţie.

Confruntarea politică românească a devenit, în această primăvară, o cursă cu obstacole. Pe de o parte pentru că opinia publică a devenit nu doar reactivă, ci şi preocupată de viitor, pe de altă parte pentru că militanţii dezertează de la...

În noianul de pseudo-probleme fabricate din nevoia politicienilor de-a se afla zilnic pe toate buletinele de ştiri ale televiziunilor şi respectiv din goana după audienţă a aceloraşi televiziuni, politica a descoperit că are, totuşi, şi lucruri...

Deşi ştiinţa economică a fost incapabilă să prevadă criza, ba de multe ori a justificat, fără nicio prevedere academică, instrumentele financiare care au condus la dezastru, unii încă încearcă să iasă din acest impas nu doar practic, ci şi...

Un damf acru, de mahmureală, pluteşte peste ţară. Chiolhanurile, chiar dacă din bucate diferite, după lărgimea băierilor pungii fiecăruia, au definit condiţia de existenţă a aces­tor zile. Stropite, din belşug, cu tărie, vin şi bere, pînă la comă.

Mai întâi, să stabilim despre ce vorbim. Regimul semi-prezidenţial e acela în care co-există un preşedinte direct ales cu un Prim-ministru responsabil în faţa Legislativului.

Vladimir Voronin este un om vrednic de milă. Rău trebuie să-i fi fost schilodite sufletul şi mintea ca să poată revărsa atîta ură, atîta dorinţă neagră de a-şi vedea semenii bătuţi, schingiuiţi şi mutilaţi, pînă la moarte, vreme în care gura...