Editorial

Sistemul electoral folosit la alegerile prezidenţiale din România conduce mecanic spre bipolarizarea celui de-al doilea tur.

Acum, cînd vijelia prezidenţialelor a trecut, să vedem ce a lăsat în urmă: pentru învinşi, pentru învingători, dar mai ales pentru noi, cei care, de fiecare dată, adunăm cioburile oalelor sparte!

Aceasta este cea mai scurtă şi mai clară definiţie a comunismului pe care o cunosc.

Ce ar trebui, deci, să uităm, ca să nu ne pară rău, duminică, după ce am pus ştampila pe buletinul de vot?

Constituţia României, art. 81, consacră calităţile votului prin care cetăţenii îşi aleg Preşedintele: "universal, egal, direct, secret şi liber exprimat".

Avem o alegere cu doi candidaţi. Altfel spus, una cât se poate de simplă.

Într-un miting la care au participat 5000 de simpatizanţi, desfăşurat vineri, 7 noiembrie, la Paris, Nicolas Sarkozy - aflat în plină campanie pentru a recâştiga conducerea partidului său şi mandatul de a candida din nou pentru preşedinţia...

Anunţul a fost făcut marţea trecută, de Barak Hussein Obama, cel de-al 44-lea Preşedinte al Statelor Unite.

Testul electoral de duminică, 2 noiembrie, a revelat un nou clivaj politic: România virtuală se contrapune României reale.

O frenezie aritmetică a cuprins suflarea jurnalistico-politicienească, după primul tur al prezidenţialelor.

Chiar nu ştiu dacă este adevărată, dar am să vă spun oricum o poveste. Am auzit-o când eram copil.

Aşadar, să tragem linie şi să adunăm. Cu ce ne-am ales din vînzoleala electorală şi "pe ce ne bazăm" ca să luăm o decizie rezonabilă, înainte de a pune votul în urnă?

Nu toţi oamenii sunt pasionaţi de spectacolele sau ştirile care bagă groaza în suflet. Totuşi, sunt destul de mulţi, ba chiar foarte mulţi, cel puţin aşa susţin audienţele media bazate pe catastrofe, ucideri, dezastre şi alte întîmplări...

Îi plăceau maşinile străine. Mergea la meciuri, pretinzând că este om "din popor".

În aceste alegeri prezidenţiale "justiţia" nu pare a fi un martor imparţial, ci un actor mai mult sau mai puţin involuntar.

Împătimiţii şahului îşi rîd, deja, pe sub mustaţă! Ori autorul e ageamiul ageamiilor, ori dactilografa şi corectura au dormit în papuci!

Capetele "Greilor" politicii noastre, mai ales din tabăra PSD, (măi, măi...ce fatalitate!), sunt aşezate unul după altul pe butucul eşafodului ridicat în mijlocul bîlciului electoral, pentru a oferi un fabulos spectacol public, exact ca...

Şi săptămâna aceasta ne vom juca. Mai precis, ne vom uita puţin la teoria jocurilor şi la ştiinţa sistemelor electorale.

Pentru Socrate, filosofia ( pe care o folosim aici ca simbol al unei întreprinderii intelectuale vizând explicarea raţională a lumii) era descoperirea adevărului (scoaterea acestuia din "starea de ascundere" spre la lumina cunoaşterii).

Rog onoratul cititor să nu întoarcă foaia! Un bob zăbavă!

Am să vă arăt un joc nou. Dar mai întâi, puţină teorie.

Încă o campanie electorală irosită! După căderea comunismului, românii nu au avut şansa să facă experienţa vreunei campanii electorale coerente şi deschise.

Societatea României este un studiu de caz necesar pentru toţi cei care vor să aibă, cît de cît, o idee despre "universul" în care se află, care vor să înţeleagă ce-l pune în mişcare şi care sunt legile care-l guvernează.

Petre Ţuţea poate să-şi doarmă liniştit somnul de veci, teza de doctorat la care visa, "Aflarea în treabă, ca metodă de lucru la români", se scrie singură, sub ochii noştri, mai peste tot, dar cu osebire în faptele şchioape ale realităţii...

Este o ironie - nu-i aşa? - că simbolul Parisului, capitala prin excelenţă a regalităţii absolute şi a aristocraţiei celei mai sofisticate, este un uriaş pilon din oţel construit în 1889 de către un inginer de poduri.

Pentru stârnirea pornirilor electorale ale alegătorilor români, în vederea campaniei pentru alegerile prezidenţiale partidele au început încă din iarnă să îşi definească simbolic un fel de repere ideologice.

În politica noastră, lipsa de conţinut poate fi înlocuită cu orice. În cazul prezidenţialelor din acest an, sunt preferate halucinogenele.

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a luat în discuţie tema riscurilor şi ameninţărilor la care România este expusă pentru a decide, ulterior, măsurile prin care ar putea să le reducă sau să le înlăture cu totul.

Astăzi, la Centrul de Inginerie Tehnologică Renault de la Titu, se sărbătoresc 15 ani de la preluarea de către grupul Renault a uzinelor DACIA.

S-au împlinit 60 de ani de când un porumbel de curse s-a întors acasă în Germania de Vest.

Politica, prin însăşi natura sa "socială", presupune descoperirea consensului şi degajarea compromisului. Dar nimic nu pare mai departe de acest ţel decât campania electorală.

"Să nu ucizi!" este imperativul universal.

Campania pentru prezidenţiale a fost deja "scenarizată" ca un "joc secund" al ficţiunii cu realitatea.

Sunt sigur că aţi observat acest lucru: foarte puţini oameni îşi schimbă opiniile în urma unui dialog raţional.

Curajoasa Scoţie (Scotland the Brave, melodia cântată la cimpoi pe care o asociem automat Scoţiei) nu va răsuna, cel puţin nu pentru moment, ca imn naţional.

Astăzi este ziua mea! Nu de naştere, nici de nume, ci de... oraş!

În fiecare an, la prag de toamnă, politicienii României se grămădesc în curţile şcolilor.

Cele mai multe state moderne îşi au originile îndepărtate în campanii militare şi chiar în acte de cucerire şi anexare.

După imobilism birocratic, proiectul noii Comisii Europene (CE) mizează pe o abordare mult mai mult politică. Un lucru e cert: pentru Jean-Claude Juncker, postul de preşedinte al Comisiei Europene nu va fi deloc o sinecură.

Ce au în comun Marea Britanie, Spania, Belgia, Italia cu fosta URSS, R.S. F. Yugoslavia şi Ucraina?