Editorial

În faţa şi pe urma evenimentelor tragice din Paris, politica şi politicarii au tras cortine groase de fum.

Astăzi, insula Chios este un loc paşnic. Situată undeva lângă coasta Asiei Mici, pe insulă sunt livezile din care se obţine faimoasa răşină de mastic. Tot acolo se face şi vinul de Chios, cunoscut încă din Antichitate.

După atentatul terorist de miercuri 7 ianuarie de la redacţia săptămânalului satiric Charlie Hebdo, statutul dreptului la insolenţă ca unul dintre drepturile omului a devenit, mai mult ca oricând, un subiect de dezbatere publică.

De după zidurile decrepite şi printre ruinele societăţii post-moderne se văd tot mai bine cărările bătătorite, drumurile deja trasate şi şantierele de "autostrăzi", la capătul cărora vom fi întîmpinaţi de "splendorile"...

Cele douăsprezece nopţi ale bucuriei şi sărbătorilor au trecut. Epifania, iluminarea înţelesurilor îngemănării sensurilor vieţii spirituale şi ale celei lumeşti, într-un nou ciclu, abia dacă mai reverberează în viaţa căreia îi aparţinem.

Cât de frig poate să fie? Nu sunt sigur că acum este mai frig sau mai cald decât "înainte", dar eu am prins nişte geruri epocale.

Politica şi economia nu pot fi separate. Iluzia economicistă, a independenţei economiei în raport cu politica şi societatea, este cel puţin la fel de riscantă ca şi politicianismul.

În loc de "Sorcova vesela", "Pluguşor" şi alte momente vesele de Anul Nou, vă propun o privire, pe furiş, asupra lui 2015.

Cu un parpalac ponosit, încălţat cu pantofi ieftini, cu frizura în dezordine, omul nostru a coborât dintr-o maşină hodorogită şi admiră o vilă extraordinară.

La acest sfârşit de an, mai mult decât în alte ocazii asemănătoare, românii par să-l aştepte pe Moş Crăciun. Dar poate Moş Crăciun da viaţă viselor pentru un nou an, poate un deceniu şi de ce nu, pentru o viaţă mai bună?

În ordinea astrală, spirituală şi istorică a destinului colectiv, numit România, există o Cruciadă a copiilor. A durat nouă zile, din 16, pînă în 25.

Ce aşteaptă lumea de la mandatul Iohannis? Mă rog, fiecare cu ce-l doare!

Observ că a revenit la modă "sistemul german" de vot.

Un puternic sentiment de antipatie împotriva partidelor politice pare să fi cuprins lumea.

Senatul Statelor Unite a declanşat cea mai importantă bătălie politică a secolului XXI.

Ce se întîmplă în spatele cortinei de ceaţă, ridicată de zilele acestea care se scurg între acreditarea electorală a Preşedintelui şi preluarea efectivă a funcţiei?

Istoria - după cum afirma un filozof celebru - se petrece de două ori. Prima dată ca tragedie, a doua oară ca farsă.

Acum 25 de ani, căderea regimului Ceauşescu, părea să pună România pe şine. În doar nouă zile, între 16 şi 25 decembrie 1989, Istoria s-a condensat şi ceea ce multora li se părea imposibil s-a întâmplat.

Întrebarea este: "De ce nu ne mai însoţim cu Adevărul?".

Varza este România, iar grădinarii sunt Pex şi Pnc: preşedintele expirat şi preşedintele neînceput.

Locul este o casă istorică aflată chiar lângă Parlament (Riigikogu), pe dealul Toompea.

Despre care Marx este vorba? Acela, cu "Capitalul"! E dus de mult, ştiu, dar stafia şi ideile sale sunt atît de prezente, încît gestul familiar de a-i da bineţe, ca şi cînd te-ai vedea cu vecinul, într-o dimineaţă obişnuită, pare natural...

Meşter cîrmaciul... mîndră corabia! Nu ne interesează, cîtuşi de puţin, poezia proletcultistă a lui Zaharia Stancu, dar ecuaţia aceasta cu trei variabile e teribil de tentantă pentru cine caută un punct de sprijin în universul răsturnat al...

Au trecut şi alegerile acestea. Atât de interesante, încât merită câteva comentarii.

Nici nu s-au încheiat bine alegerile prezidenţiale că dispariţia partidelor a ajuns în prim planul dezbaterii publice.

Ce ar putea avea în comun Prinţesa Sophie Friederike Auguste von Anhalt Zerbst Dornburg şi cel mai de succes kgb-ist al secolului XX? Mă refer, desigur, la succesul politic al lui Vladimir Putin.

Sistemul electoral folosit la alegerile prezidenţiale din România conduce mecanic spre bipolarizarea celui de-al doilea tur.

Acum, cînd vijelia prezidenţialelor a trecut, să vedem ce a lăsat în urmă: pentru învinşi, pentru învingători, dar mai ales pentru noi, cei care, de fiecare dată, adunăm cioburile oalelor sparte!

Aceasta este cea mai scurtă şi mai clară definiţie a comunismului pe care o cunosc.

Ce ar trebui, deci, să uităm, ca să nu ne pară rău, duminică, după ce am pus ştampila pe buletinul de vot?

Constituţia României, art. 81, consacră calităţile votului prin care cetăţenii îşi aleg Preşedintele: "universal, egal, direct, secret şi liber exprimat".

Avem o alegere cu doi candidaţi. Altfel spus, una cât se poate de simplă.

Într-un miting la care au participat 5000 de simpatizanţi, desfăşurat vineri, 7 noiembrie, la Paris, Nicolas Sarkozy - aflat în plină campanie pentru a recâştiga conducerea partidului său şi mandatul de a candida din nou pentru preşedinţia...

Anunţul a fost făcut marţea trecută, de Barak Hussein Obama, cel de-al 44-lea Preşedinte al Statelor Unite.

Testul electoral de duminică, 2 noiembrie, a revelat un nou clivaj politic: România virtuală se contrapune României reale.

O frenezie aritmetică a cuprins suflarea jurnalistico-politicienească, după primul tur al prezidenţialelor.

Chiar nu ştiu dacă este adevărată, dar am să vă spun oricum o poveste. Am auzit-o când eram copil.

Aşadar, să tragem linie şi să adunăm. Cu ce ne-am ales din vînzoleala electorală şi "pe ce ne bazăm" ca să luăm o decizie rezonabilă, înainte de a pune votul în urnă?

Nu toţi oamenii sunt pasionaţi de spectacolele sau ştirile care bagă groaza în suflet. Totuşi, sunt destul de mulţi, ba chiar foarte mulţi, cel puţin aşa susţin audienţele media bazate pe catastrofe, ucideri, dezastre şi alte întîmplări...

Îi plăceau maşinile străine. Mergea la meciuri, pretinzând că este om "din popor".