Educaţie, măsuri pentru debirocratizare

O.D.
Ziarul BURSA #Cultură / 29 octombrie 2018

Învăţătorii, institutorii şi profesorii pentru învăţământul primar de la clasele cu predare în limbile minorităţilor naţionale vor putea fi salarizaţi în regim de plată cu ora pentru cursurile care depăşesc numărul de ore prevăzute în planurile de învăţământ de la clasele cu predare în limba română, anunţă Minis­terul Educaţiei Naţionale (MEN).

Ministrul interimar al Educaţiei, Rovana Plumb, a semnat un ordin privind încadrarea personalului în regim de plată cu ora. Astfel, învăţătorii/institutorii/profesorii pentru învăţământul primar de la clasele cu predare în limbile minorităţilor naţionale vor putea fi salarizaţi în regim de plata cu ora pentru cursurile care depăşesc numărul de ore prevăzute în planurile de învăţământ de la clasele cu predare în limba română.

În plus, a fost eliminată obligaţia ca aceştia să desfăşoare activităţi didactice la clasă în acelaşi timp (în pereche) cu profesorii de specialitate care predau la clasele respective educaţia fizică, limbile moderne şi religia. Astfel, ei pot beneficia de acest timp pentru a-şi completa pregătirea metodico-ştiinţifică. De asemenea, a fost stabilită ordinea în care se ocupă posturile didactice de predare/catedrele vacante şi rezervate în regim de plată cu ora. Pentru anul şcolar 2018-2019, rămân în vigoare prevederile Metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic, aprobată prin ordinul de ministru nr. 5485/13.11.2017. Potrivit ministerului Educaţiei, ministrul Rovana Plumb a decis, în acelaşi timp, să elimine fişa de activitate lunară, formular ce era cuprins în Anexa 3 a ordinului nr. 4165/24.07.2018, urmând ca activităţile să fie evidenţiate în condica de prezenţă a unităţii de învăţământ. Măsura transpune politica MEN de debirocratizare a sistemului de învăţământ, cerinţă subliniată şi de profesorii şi învăţătorii care au luat parte, alături de Rovana Plumb, la întâlnirea de lucru din data de 18 octombrie, la sediul MEN. Acesta este un pas mic pe calea debirocratizări, important este ca următorul să fie făcut în direcţia corectă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Digitalizare şi Siguranţă Cibernetică”
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Iun. 2025
Euro (EUR)Euro5.0780
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3370
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4322
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9583
Gram de aur (XAU)Gram de aur458.2643

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
letapeseries.com
ccib.ro
aiiro.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb