EFE: Agenţia pentru Drepturi Fundamentale a UE avertizează asupra riscurilor folosirii IA pentru identificarea biometrică

T.B.
Internaţional / 30 septembrie, 11:29

Sursa foto - Unplash

Sursa foto - Unplash

Utilizarea inteligenţei artificiale pentru identificarea biometrică poate sprijini lupta împotriva criminalităţii, însă folosirea acestor tehnologii cu încălcarea drepturilor fundamentale sau într-un mod discriminatoriu poate avea consecinţe grave, avertizează Agenţia pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene (FRA) într-un raport, informează EFE.

Raportul analizează utilizarea tehnologiilor de identificare facială şi vocală în Germania, Franţa, Grecia, Ungaria, Irlanda, Italia şi Olanda şi evidenţiază lacunele legislative şi lipsa de transparenţă privind modul în care acestea sunt folosite.

„Identificările inexacte sau părtinitoare pot avea consecinţe grave pentru indivizi, iar posibilitatea de a fi identificaţi îi poate descuraja să participe la demonstraţii, să asiste la întâlniri publice sau să îşi exercite drepturile în public în orice alt mod”, avertizează directoarea FRA, Sirpa Rautio, informează EFE.

FRA consideră că identificarea biometrică la distanţă poate fi un instrument util în combaterea criminalităţii şi în localizarea persoanelor dispărute. Rautio subliniază că „siguranţa publică şi drepturile fundamentale nu sunt obiective divergente”, informează EFE.

Una dintre principalele concluzii ale raportului este necesitatea unui cadru juridic clar pentru utilizarea acestor tehnologii, a explicat pentru EFE David Reichel, şeful departamentului Date şi Digital al FRA şi unul dintre autorii raportului.

Potrivit lui Reichel, experţii consultaţi consideră că „legile din statele membre nu sunt suficient de bine conturate pentru a reglementa utilizarea” inteligenţei artificiale, informează EFE.

Unele state membre nu au stabilit încă toate cadrele normative şi autorităţile de supraveghere necesare, iar aplicarea garanţiilor legale diferă de la o ţară la alta, ceea ce conduce la niveluri diferite de protecţie a drepturilor fundamentale.

Regulamentul european privind inteligenţa artificială interzice, în general, identificarea biometrică la distanţă, în timp real, în spaţii publice, în scopuri poliţieneşti. FRA atrage însă atenţia şi asupra lipsei de transparenţă privind tehnicile utilizate şi modul în care acestea sunt aplicate.

Reichel admite că există situaţii în care anumite informaţii nu pot fi făcute publice, inclusiv în cazul unor operaţiuni ale poliţiei, însă consideră că o mai mare transparenţă ar putea contribui la creşterea încrederii publicului în utilizarea acestor tehnologii.

Sondajele realizate de FRA arată că există preocupări privind modul în care sunt reglementate sistemele de identificare biometrică la distanţă. Potrivit datelor, 37% dintre respondenţi s-au temut că datele colectate ar putea fi utilizate în scopuri neautorizate, în timp ce 29% au spus că utilizarea acestor tehnologii i-ar putea descuraja să participe la demonstraţii. FRA descrie acest fenomen drept un „efect de descurajare asupra libertăţilor democratice”.

Sondajul a inclus aproximativ 1.000 de persoane care participau la evenimente sau se aflau în spaţii publice. Reichel consideră că rezultatele oferă o imagine asupra modului în care oamenii percep utilizarea tehnologiilor de identificare biometrică, informează EFE.

Pentru elaborarea raportului, FRA a consultat autorităţi de poliţie, furnizori de tehnologie, autorităţi naţionale pentru protecţia datelor şi birouri ale Avocatului Poporului, printre alte instituţii.

Agenţia avertizează că asocierea datelor colectate cu baze de date sau liste de supraveghere poate încălca dreptul la viaţă privată. De asemenea, sistemele algoritmice concepute sau implementate necorespunzător pot genera părtinire, discriminare şi identificări biometrice greşite, în special în cazul femeilor, minorităţilor etnice, copiilor şi persoanelor vârstnice.

„Aceste erori pot duce la verificări nejustificate ale poliţiei şi la acuzaţii false”, avertizează FRA, informează EFE.

Agenţia solicită statelor UE să introducă garanţii specifice şi stricte în legislaţiile naţionale, astfel încât să fie stabilite clar situaţiile şi condiţiile în care poliţia poate utiliza aceste tehnologii.

Totodată, legislaţiile naţionale trebuie să respecte normele europene care limitează identificarea biometrică la distanţă la situaţii specifice, precum căutarea victimelor sau a persoanelor dispărute, prevenirea unei ameninţări la adresa vieţii sau intervenţia în cazul unui atac terorist.

FRA subliniază, de asemenea, că tehnologia nu poate fi utilizată pentru identificarea persoanelor care participă la demonstraţii paşnice sau adunări publice, informează EFE.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2780
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6568
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5793
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1594
Gram de aur (XAU)Gram de aur620.5504

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb