Egipt: Gazoductul care livrează gaz către Israel şi Iordania, afectat de explozii

F. A.
Internaţional / 10 noiembrie 2011

Gazoductul egiptean care livrează gaz Israelului şi Iordaniei, deja lovit de 6 atacuri în ultimele 10 luni, a fost vizat de două noi explozii, azi noapte, au anunţat serviciile de securitate egiptene şi agenţia oficială de presă, citate de AFP.

O primă explozie a avut loc în jurul orei 01.00, la circa 40 de kilometri vest de oraşul Al-Arish, în nordul peninsulei Sinai, a precizat o sursă din serviciile de securitate.

Martorii au declarat că au văzut bărbaţi înarmaţi la locul exploziei, potrivit acestei surse, care nu a fost în măsură să spună dacă s-au înregistrat victime.

Un incendiu era vizibil după deflagraţie, a relatat la rândul său agenţia oficială Mena, citând martori.

O a doua explozie, ale cărei cauze nu au fost determinate, s-a produs în apropierea unei staţii de pompare din acest sector, a afirmat Mena, adăugând că armata a fost mobilizată în regiune.

Acest gazoduct a fost deja vizat de şase atacuri nerevendicate începând din februarie, care au determinat de mai multe ori suspendarea livrărilor către Israel şi Iordania.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3414
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7280
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3029
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.8929

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb