Eliminarea vizelor ar putea creşte cu 40% numărul turiştilor ruşi în China

A.B.
Internaţional / 2 septembrie, 14:28

Eliminarea vizelor ar putea creşte cu 40% numărul turiştilor ruşi în China

Programul pilot prin care China va elimina vizele pentru cetăţenii ruşi ar putea duce la o creştere de 30-40% a călătoriilor în scop turistic şi de afaceri, estimează Asociaţia Tur-operatorilor din Rusia (ATOR), citată de Bloomberg, de la care relatăm cele ce urmează.

Măsura va intra în vigoare la 15 septembrie, potrivit anunţului Ministerului chinez al Afacerilor Externe. „Aspectele legate de vize au rămas o frână. Călătoriile spre China devin la fel de accesibile ca şi cele spre Turcia şi Orientul Mijlociu”, a declarat Artur Muradyan, vicepreşedinte ATOR.

În 2024, numărul vizitelor turiştilor ruşi în China s-a dublat la 1,6 milioane, faţă de 734.000 în anul anterior, arată datele Biroului chinez de turism de la Moscova.

Decizia vine în contextul întâlnirii de marţi dintre preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi omologul său rus, Vladimir Putin, când au fost semnate peste 20 de acorduri bilaterale, de la energie până la inteligenţă artificială, conform sursei citate.

China extinde treptat programele de călătorii fără viză, în încercarea de a stimula turismul şi consumul intern. Din această vară, cetăţenii din Uzbekistan şi Azerbaidjan beneficiază deja de astfel de facilităţi.

Opinia Cititorului ( 3 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. Rusia pe langa energia si materiile prime ieftine,

    date Chinei,acum si turistii rusi vor cheltuii banutii

    tot in China si Turcia. 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. Abia asteapta rusoicele sa-si etaleze blanurile de prost gust pe bulevardele din Peking.

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Rusia încă visează ca mai reprezinta ceva in lume.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Sep. 2025
Euro (EUR)Euro5.0781
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3638
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4204
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8480
Gram de aur (XAU)Gram de aur487.9002

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
oaer.ro
targulnationalimobiliar.ro
roenergy.eu
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
targuldeturism.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb