Elveţia, dispusă să găzduiască următoarele etape ale negocierilor cu Iranul

F.A.
Internaţional / 10 noiembrie 2013

Elveţia "se declară dispusă pentru a găzdui următoarele etape" ale negocierilor pe tema programului nuclear iranian, a anunţat, astăzi, Ministerul elveţian de Externe, citat de AFP.

Aceste progrese "constituie un pas către o mai mare siguranţă în lume, una dintre priorităţile politicii externe a Elveţiei", se felicită comunicatul oficial, chiar dacă pentru moment nu s-a încheiat un acord.

Elveţia adaugă că aceste progrese "confirmă pertinenţa căii diplomatice, singura capabilă să aducă o soluţie durabilă la această problemă spre mulţumirea tuturor părţilor implicate".

Marile puteri occidentale şi Iranul s-au reunit în perioada 7-10 noiembrie la Geneva pentru a încheia un acord în dosarul nuclear iranian. După trei zile de discuţii, participanţii, la nivel ministeral, au plecat fără un acord şi au convenit să reia negocierile la 20 noiembrie.

Elveţia nu participă la aceste negocieri, coordonate de Catherine Ashton, şefa diplomaţiei europene, dar îşi pune la dispoziţiei resursele.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3495
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7770
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8093
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3909
Gram de aur (XAU)Gram de aur617.8007

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb