ENERGY EXPO 2025 îşi deschide porţile mâine, 22 mai, începând cu ora 09:30, la Hala Laminor din Capitală, pentru trei zile dedicate inovaţiei, sustenabilităţii şi viitorului energiei, potrivit unui comunicat de presă emis redacţiei.
Cu un program zilnic 10-18:00, ediţia din acest an promite să depăşească succesul celei inaugurale din 2024, printr-o bogată prezenţă a companiilor din regiune, un mix de conferinţe şi workshop-uri tematice, precum şi multe proiecte speciale pentru comunităţi şi vizitatori.
Astfel, cea de-a doua ediţie ENERGY EXPO devine un hub energetic ce reuneşte sub acelaşi acoperiş expozanţi, specialişti, invitaţi speciali şi parteneri din România şi alte peste 30 de ţări: Turcia, Polonia, Austria, China, Moldova, Grecia, Norvegia, Olanda, Italia, Bulgaria, Franţa, Danemarca, Macedonia, Elveţia, Suedia, Serbia, Germania, Belgia, Spania, Finlanda, Marea Britanie, Portugalia, India, Malaysia, Vietnam, Croaţia,
Nigeria, Cehia, Israel, Ungaria, Ucraina, Egipt şi Statele Unite ale Americii.
Intrarea la eveniment este GRATUITĂ pentru vizitatorii care îşi descarcă aplicaţia mobilă ENERGY EXPO - disponibilă în Google Play şi App Store, îşi fac cont sau activează contul existent pentru a li se genera ticketul de acces în baza căruia primesc badge-ul (valabil pentru toate cele 3 zile), la intrarea în Hala Laminor. De asemenea, în cadrul iniţiativei #LOOPChallenge, organizatorii oferă ACCES GRATUIT şi vizitatorilor care donează jucării din pluş, ce vor fi parte dintr-o reinterpretare inedită a Coloanei Infinitului, care se va înalţa până sâmbătă, 24 mai.
Conform comunicatului, Miniştrii Energiei din România, Sebastian Burduja, şi Republica Moldova, Dorin Junghietu, vor participa la deschiderea oficială a ENERGY EXPO® 2025, ce va avea
loc pe 22 mai pe Grand Arena în intervalul 10:00 - 11:15. Conferinţa de deschidere,
cu tema "Rolul României în tranziţia către energie regenerabilă în Europa Centrală şi
de Est", va reuni lideri guvernamentali, experţi şi factori de decizie de la nivel naţional şi european, punând accent pe importanţa cooperării bilaterale, securitatea energetică şi integrarea pieţelor din Europa de Sud-Est. Ditte Juul Jørgensen, Director General pentru Energie la Comisia Europeană, va transmite, un mesaj puternic participanţilor şi miniştrilor prezenţi.
Timp de trei zile, în perioada 22-24 mai, ENERGY EXPO® 2025 va aduce împreună
zeci de speakeri - experţi şi lideri de opinie, reprezentanţi ai unor companii de vârf şi asociaţii reprezentative din sectorul energetic - care vor discuta despre tendinţele
emergente, inovaţiile tehnologice şi cele mai bune practici din industrie, printr- o serie de conferinţe şi workshopuri ce acoperă subiecte precum:
-Tranziţia energetică a României - de la tradiţie la transformare: soluţii privind viitorul energetic, echilibrul dintre sursele tradiţionale de energie şi cele regenerabile, provocările şi oportunităţile modernizării infrastructurii energetice;
-Strategii de eficienţă energetică pentru marii consumatori Infrastructură şi dezvoltare pentru proiecte EPC la scară largă: bune practici, inovaţii tehnologice şi oportunităţi de investiţii
-Inovaţii pentru viitorul energiei, precum sistemele fotovoltaice plutitoare, bateriile de stocare, serviciile de management al energiei etc.
-Colaborări public-private pentru accelerarea tranziţiei către oraşe inteligente
Dacă zilele de joi şi vineri, 22 şi 23 mai, sunt dedicate segmentului B2B şi B2G, reunind profesionişti şi companii din sectorul energetic, ziua de sâmbătă, 24 mai, va deveni un adevărat maraton de soluţii inteligente pentru consumatorii finali, printr-o serie de workshop-uri realizate în parteneriat cu emisiunea TV Casa Magazin.
Conform sursei, vizitatorii ENERGY EXPO 2025 vor descoperi cum să îşi pregătească locuinţele pentru viitor, cu tehnologii energetice de nouă generaţie: să integreze soluţii Smart Home pentru confort şi siguranţă, să construiască locuinţe nZEB şi clădiri sustenabile, să folosească materiale ecologice şi să adopte tendinţele moderne în construcţiile verzi. De asemenea, vor primi îndrumări practice despre stocarea energiei, utilizarea panourilor solare, despre carporturi solare, pompe de căldură eficiente şi sisteme inteligente de contorizare, esenţiale pentru a facilita tranziţia către prosumatori şi a genera economii semnificative.
Totodată, vor fi explorate modalităţile prin care România poate accelera dezvoltarea oraşelor inteligente, punând accent pe soluţii inovatoare şi investiţii strategice.
Unul dintre proiectele inovatoare organizate în cadrul ENERGY EXPO 2025 este CleanTech Hackathon - primul hackathon din regiune dedicat exclusiv inovaţiei în tehnologii curate pentru industria energetică din Europa de Sud-Est, organizat de Techcelerator în parteneriat cu Ministerul Energiei şi PPC (Platinum Partner), ca
parte a programului de accelerare CleanTech Nexus.
Cei 100 de participanţi înscrişi în competiţie vor colabora timp de două zile cu mentori naţionali şi internaţionali, experţi de top şi reprezentanţi ai companiilor din energie pentru a identifica soluţii cu aplicabilitate imediată în sectorul energetic şi domeniul sustenabilităţii. Cleantech Hackathon încurajează colaborarea dintre tineri talentaţi şi liderii din industrie, generând soluţii practice şi conexiuni esenţiale pentru un viitor mai sustenabil. Hackathonul devine astfel un catalizator pentru noile generaţii de soluţii verzi, adaptate nevoilor actuale ale pieţei energetice româneşti. Competiţia pune la bătaie premii de peste 22.000 euro.
O noutate prezentă la ENERGY EXPO îmbină creativitatea tinerilor, tehnologia şi energia. Cum arată şi ce viteză atinge Solis EV4, maşina care funcţionează exclusiv
pe energie solară, construită de studenţii români de la Universitatea Tehnică din Cluj-
Napoca, veţi afla vizitând târgul expoziţional, zilnic între 10-18:00, până sâmbătă - 24 mai, pentru că echipa Solis va participa activ în cadrul Cleantech Hackathon-ului organizat la ENERGY EXPO 2025.
În plus, vizitatorii vor putea descoperi, la standurile dedicate institutelor de cercetare
din România, o gamă variată de produse şi tehnologii: de la soluţii pentru monitorizarea şi diagnosticarea defectelor din centralele electrice fotovoltaice, conversia energiei din surse regenerabile şi deşeuri cu potenţial energetic, până la procese de depoluare cu eficienţă energetică ridicată, materiale inovatoare pentru industria auto destinate reducerii consumului, până la combustibil pentru rachete, biogaz/biodiesel, drone, lasere şi proiecte de cercetare în premieră.
De asemenea, cei prezenţi la eveniment vor avea ocazia să descopere, la standul
Hidroelectrica, o machetă expusă a unui hidroagregat, un ansamblu format dintr-o
turbină hidraulică şi un hidrogenerator utilizat în peste 10 amenajări hidroenergetice
de pe râul Olt.
Potrivit ENERGY EXPO, competiţia municipală #LOOPChallenge - adresată elevilor din Şcolile Gimnaziale, s-a desfăşurat în perioada aprilie-mai, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Municipal Bucureşti (ISMB) sub egida Ministerului Educaţiei şi Cercetării, ca un
proiect pilot în Capitală. Elevii au realizat reinterpretări ale Coloanei Infinitului din
materiale reciclabile, iar lucrările lor vor expuse, votate si premiate la ENERGY
EXPO 2025.
24 de proiecte creative au fost înscrise în cadrul iniţiativei educaţionale lansate sub
umbrela LOOP Academy, pentru a promova economia circulară, cei 3R: Reduse-
Reuse-Recycle, arta sustenabilă şi implicarea elevilor în comunitatea şcolară. Miza
este foarte mare! Şcoala a cărei proiect este eligibil, conform regulamentului
disponibil pe www.loopacademy.xyz, şi adună cele mai multe voturi, va deveni
eficientă energetic şi primeşte GRATUIT panouri fotovoltaice şi stocare de la
partenerii ENERGY EXPO®: WALDEVAR Energy, LONGi, PRIME Batteries
Technology.
Lucrările pot fi votate zilnic de publicul vizitator, prin aplicaţia mobilă ENERGY
EXPO, scanând un QR cod unic dedicat, ce va fi afişat lângă fiecare proiect.
Proiectele echipelor de elevi care strâng cele mai multe voturi vor fi premiate pe
Grand Arena pe 24 mai, de la ora 14:45, cu premii oferite de Sound Masters, Destiny
Park, Edenland Park, Aqirys, Asus, Acer, Hidroelectrica, PPC Blue şi Eurowind
Energy.
Tot în cadrul ENERGY EXPO®, organizatorii vor ridica, în cele 3 zile, o reinterpretare
simbolică a Coloanei Infinitului din jucării de pluş, care au fost donate de
bucureşteni, într-un timp record, în punctele de colectare din Destiny Park, Parklake
Shopping Center, clădirile de birouri Yellow Tree şi Cubic Center, precum şi la sediile
PPC. Şi vizitatorii pot dona jucării din pluş pentru a beneficia de ACCES GRATUIT la
eveniment, dar mai ales pentru a fi parte din poveştile pe care le va duce mai
departe această Coloană a Infinitului, având în vedere că de 1 Iunie, prin implicarea
Asociaţiei Taxiul cu Bomboane, pluşurile vor ajunge la copiii mai puţin norocoşi.
Încă de la prima ediţie ENERGY EXPO®, când premiul cel mare în cadrul Treasure
Hunt-ului a fost o bicicletă pe hidrogen oferită de WALDEVAR Energy, organizatorii
au considerat oportun să le ofere vizitatorilor ocazia de a câştiga premii puse la
dispoziţie de partenerii şi sponsorii evenimentului. Practic, scanând zilnic prin
aplicaţia mobilă QR codurile afişate la fiecare stand, cele din zona de workshop-uri şi
conferinţe, dar nu numai, vizitatorii cumulează puncte direct în aplicaţie, iar în baza
clasamentului vor putea câştiga în acest an premii extrem de atractive: un Carport
TODOME cu panouri fotovoltaice Solar Today, o staţie de încărcare PPC Blue,
smartwatch-uri oferite de Garmin şi Huawei, precum şi inele smart Maxcom.
Opinia Cititorului