ESOP Consulting: Topul chiriilor pe zone în Bucureşti

F.A.
Companii / 5 martie 2013

Cele mai mici chirii în centrele de afaceri se găsesc în Nord-periferie, chiar mai mici decât în Sud, iar cele mai mari în Centru-Nord şi Ultracentral, arată un comunicat de presă al ESOP Consulting/CORFAC International.

"În 2012 şi în primele două luni din 2013 chiriile s-au menţinut în general la un nivel similar anului 2011, cu uşoare ajustări de 5-10% la nivelul unui număr restrâns de proiecte sau zone. În zona de Nord-Pipera, de exemplu, datorită stocului mare de spaţii disponibile la închiriere, flexibilitatea proprietarilor la negocierea condiţiilor comerciale a fost mai mare", afirmă Alexandru Petrescu, manager al companiei ESOP Consulting/CORFAC International.

În topul chiriilor spaţiilor în clădiri de birouri pe primul loc, la egalitate se află zonele ultracentral (10-18 euro/mp/lună) şi Centru-Nord (10-18 euro/mp/lună), pe locul doi se află Vestul (8-15 euro/mp/lună), pe locul trei Estul (7-13 euro/mp/lună), pe locul patru Sudul (7-12 euro/mp/lună) şi pe ultimul loc zona Nord periferie(6-11 euro/mp/lună).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Harta noii economii fragmentate
transgaz.ro
rominsolv.ro
eset.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Apr. 2026
Euro (EUR)Euro5.0963
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4068
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5200
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8481
Gram de aur (XAU)Gram de aur661.6256

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
boromir.ro
Cotaţii fonduri mutuale
antreprenorinvremuritulburi.ro
*reclama uniprest_2026.jpg*}
uniprest.ro
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb