Tribunalul Uniunii Europene a respins un proces intentat de fostul guvern ungar, care urmărea blocarea ajutoarelor de miliarde de euro acordate Ucrainei, finanţate din active ruseşti îngheţate, relatează Euronews.
Ungaria, sub fostul guvern al lui Viktor Orban, a sesizat anul trecut Curtea Europeană de Justiţie pentru a anula o decizie a Consiliului de a canaliza plăţile de dobânzi din activele blocate ale băncii centrale ruse către Ucraina prin intermediul Facilităţii Europene pentru Pace (EPF), principalul instrument de ajutor militar al UE, conform sursei.
Guvernul Orban a susţinut că EPF a încălcat legislaţia UE prin ignorarea dreptului său de veto pe motiv că nu era un „stat membru contribuitor”, potrivit publicaţiei menţionate.
Documentul său depus la instanţă susţinea că au fost încălcate principiile egalităţii între statele membre şi ale funcţionării democratice a UE, întrucât unui stat membru i s-a refuzat „în mod nejustificat şi fără temei legal” dreptul de vot, informează sursa citată.
Într-un comunicat de presă, Curtea a declarat că a respins acţiunea „pe motiv că nu intră în competenţa sistemului judiciar al UE” şi a constatat că decizia contestată constituie o alegere strategică în cadrul Politicii Externe şi de Securitate Comune a blocului comunitar, un domeniu în mare măsură protejat de controlul judiciar, potrivit publicaţiei.
Între 2022 şi 2024, UE a mobilizat 6,1 miliarde de euro în cadrul Instrumentului financiar european pentru pace pentru a răspunde nevoilor militare şi de apărare presante ale Ucrainei, conform sursei.
În 2024, UE a decis să majoreze plafonul financiar al Instrumentului european pentru pace cu 5 miliarde de euro prin înfiinţarea unui Fond de asistenţă dedicat Ucrainei, acest lucru aduce sprijinul financiar total alocat prin intermediul Instrumentului european pentru pace la 11,1 miliarde de euro, potrivit publicaţiei.
Guvernul anterior al Ungariei, condus de Orban, a menţinut legături strânse cu Moscova şi a avut un istoric îndelungat de blocare a sprijinului UE pentru Kiev, însă contextul politic s-a schimbat de atunci, informează sursa citată.
În urma alegerilor parlamentare din aprilie, noul guvern al Ungariei a revizuit doctrina de politică externă a ţării şi se raportează la Rusia ca o ameninţare, conform sursei.
Marţi, Budapesta a expulzat zece diplomaţi ruşi pentru ceea ce a numit „activităţi inacceptabile”, o mişcare care a atras condamnări rapide din partea Moscovei, potrivit publicaţiei.





















































Opinia Cititorului