Experiment NASA: viaţa terestră ar putea supravieţui pe Lună

Unele microorganisme de pe Pământ ar putea rămâne în viaţă în anumite zone ale Lunii, în special în regiunea polului sudic, unde relieful creează spaţii ferite de radiaţia solară, informează NASA. Un studiu coordonat de NASA şi publicat în revista Science Advances arată că mai multe bacterii şi ciuperci întâlnite în mediile umane pot rezista cel puţin temporar condiţiilor extreme de pe suprafaţa selenară. Cercetătorii subliniază însă că rezultatele nu reprezintă o dovadă a existenţei vieţii pe Lună şi că microorganismele testate nu au fost observate înmulţindu-se în aceste condiţii.

• Polul sudic al Lunii, un mediu mai puţin ostil decât pare

Luna este unul dintre cele mai extreme medii cunoscute. Nu are atmosferă care să protejeze suprafaţa de radiaţii, temperaturile variază puternic, iar apa lichidă nu poate exista în condiţiile obişnuite de la suprafaţă. Cu toate acestea, relieful lunar creează situaţii surprinzătoare. În apropierea polilor, craterele, crestele şi alte formaţiuni pot împiedica lumina Soarelui să ajungă în anumite zone. Rezultatul este apariţia unor regiuni umbrite, unele dintre ele putând rămâne neexpuse direct la lumina solară pentru perioade foarte lungi. Tocmai aceste „nişe” au reprezentat punctul de plecare al cercetării coordonate de oamenii de ştiinţă ai NASA. Echipa a analizat trei regiuni din apropierea polului sudic lunar - Nobile Rim, Connecting Ridge şi De Gerlache Rim - folosind date privind altitudinea, temperatura şi radiaţia obţinute de sonda Lunar Reconnaissance Orbiter. Cercetătorii au încercat să determine unde ar putea exista condiţii suficient de favorabile pentru ca microorganisme aduse accidental de pe Pământ să rămână viabile.

Studiul a analizat microorganisme care pot fi asociate cu oamenii sau cu mediile în care aceştia operează, inclusiv în timpul misiunilor spaţiale. Printre acestea s-au aflat Aspergillus niger, Bacillus subtilis, Staphylococcus aureus şi Deinococcus radiodurans, precum şi mai multe specii de Fusarium. Alegerea nu a fost întâmplătoare: unele dintre aceste organisme sunt cunoscute pentru capacitatea lor de a rezista la condiţii dificile şi au fost detectate inclusiv în mediile asociate zborurilor spaţiale. Cel mai rezistent dintre microorganismele analizate s-a dovedit Aspergillus niger, o ciupercă întâlnită în medii umede şi calde şi cunoscută şi din mediile de pe Staţia Spaţială Internaţională. Dintre bacteriile testate, Deinococcus radiodurans a prezentat cea mai mare rezistenţă. Rezultatele nu înseamnă însă că microorganismele ar putea trăi pe Lună în acelaşi mod în care trăiesc pe Pământ.

• Supravieţuirea nu înseamnă reproducere

Aceasta este una dintre distincţiile esenţiale ale studiului. Prin „supravieţuire”, cercetătorii au urmărit dacă microorganismele pot rămâne vii pentru o anumită perioadă în condiţiile analizate. Experimentul nu a demonstrat că acestea pot să se dezvolte.

Prin urmare, concluzia cercetării este mai restrânsă, dar importantă: anumite forme de viaţă terestră ar putea rezista temporar în anumite micro-împrejurări de pe Lună. Descoperirea capătă importanţă pe măsură ce programele spaţiale se pregătesc pentru o prezenţă umană mai îndelungată pe Lună. Oamenii nu călătoresc singuri. Microorganismele fac parte în mod inevitabil din corpul uman şi din mediul în care acesta trăieşte. NASA estimează că, în medie, pe o suprafaţă de piele de dimensiunea unei radiere de creion se află aproximativ un milion de bacterii. O parte dintre acestea pot ajunge în spaţiu prin costume, echipamente şi habitate. În cazul sondelor robotice, procedurile de sterilizare pot fi aplicate într-o măsură mult mai mare. Pentru misiunile cu echipaj uman, eliminarea completă a microorganismelor este însă imposibilă. Această diferenţă devine importantă în contextul planurilor pentru o prezenţă umană permanentă pe Lună.

• Riscul este unul de contaminare, nu de „invazie biologică”

Una dintre preocupările cercetătorilor este ca microorganismele terestre să nu compromită viitoarele cercetări asupra Lunii. Dacă un microb adus de astronauţi rămâne viabil într-o zonă protejată şi este descoperit ulterior de o altă misiune, oamenii de ştiinţă ar putea avea dificultăţi în a determina originea materialului biologic. Problema este cu atât mai importantă pentru cercetările care caută compuşi organici sau alte indicii chimice asociate istoriei geologice şi, eventual, biologice a corpurilor cereşti. NASA atrage atenţia că viitoarele explorări trebuie să ţină cont de această posibilitate şi să documenteze cât mai bine compoziţia chimică şi biologică a mediului lunar înainte ca activitatea umană să îl modifice. Este, în esenţă, problema protecţiei planetare: oamenii trebuie să evite contaminarea altor corpuri cereşti cu organisme terestre, dar şi să poată identifica eventualele materiale sau organisme care ar putea proveni din mediul explorat.

• Craterele umbrite pot deveni „refugii” pentru microorganisme

Modelele realizate de cercetători au identificat ceea ce NASA numeşte „nişe de supravieţuire”, cu dimensiuni foarte diferite. Unele pot avea dimensiunea unui crater, în timp ce altele pot fi extrem de mici, până la zona acoperită de urma unei ghete de astronaut. Radiaţia ultravioletă este unul dintre principalii factori care limitează supravieţuirea microorganismelor la suprafaţa Lunii. Zonele umbrite oferă însă o protecţie naturală. În cazul Aspergillus niger, rezistenţa ridicată la radiaţia ultravioletă a permis identificarea unor zone în care ciuperca ar putea rămâne viabilă chiar şi în regiuni care primesc o anumită cantitate de lumină. Aceste rezultate arată că suprafaţa Lunii nu trebuie privită ca un mediu uniform. Chiar dacă, la scară globală, condiţiile sunt incompatibile cu viaţa terestră obişnuită, microclimatul unor zone poate fi diferit.

Importanţa cercetării creşte şi din cauza schimbării radicale a programelor de explorare lunară. NASA dezvoltă un program destinat construirii unei prezenţe umane de durată în apropierea polului sudic al Lunii, iar agenţia lucrează cu parteneri comerciali pentru dezvoltarea infrastructurii necesare. Planurile includ landere, rovere, sisteme energetice şi tehnologii pentru operarea pe suprafaţa selenară. În acelaşi timp, regiunea polului sudic este una dintre principalele zone de interes pentru viitoarele misiuni deoarece adăposteşte regiuni permanent umbrite şi depozite de gheaţă despre care oamenii de ştiinţă consideră că pot avea o importanţă majoră pentru explorarea pe termen lung.

Cu cât numărul misiunilor va creşte, cu atât problema contaminării biologice va deveni mai dificil de ignorat. Paradoxal, microorganismele care ar putea reprezenta o problemă pentru cercetarea lunară pot deveni, în acelaşi timp, obiectul unor experimente importante. NASA consideră că mediile extreme ale Lunii pot oferi oportunităţi pentru studierea limitelor supravieţuirii biologice. Înţelegerea modului în care organismele reacţionează la radiaţii, temperaturi extreme şi lipsa apei poate fi relevantă nu doar pentru explorarea selenară, ci şi pentru viitoarele misiuni către Marte.