MEDAT: 1 miliard de euro pentru decarbonizarea căldurii industriale

Z.B.
Politică / 4 octombrie, 10:01

MEDAT: 1 miliard de euro pentru decarbonizarea căldurii industriale

Comisia Europeană a publicat termenii şi condiţiile finale pentru cea de-a doua licitaţie la nivel european dedicată decarbonizării căldurii industriale - IF26 Heat Auction, cu un buget estimat de un miliard de euro, finanţat din veniturile Sistemului UE de comercializare a certificatelor de emisii (EU ETS), informează Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului (MEDAT) într-o postare pe Facebook.

Sprijinul vizează proiecte care contribuie la reducerea emisiilor generate de căldura industrială, prin: electrificarea proceselor industriale; utilizarea surselor regenerabile de energie; tehnologii nucleare - eligibile, în premieră, în cadrul acestei licitaţii, potrivit MEDAT.

Finanţarea va fi acordată sub forma unor prime fixe, pentru o perioadă de până la cinci ani, precizează MEDAT. Noua licitaţie extinde eligibilitatea la proiectele care produc căldură la temperaturi de peste 80 grade Celsius şi este deschisă proiectelor de orice dimensiune, din toate sectoarele industriale ale Spaţiului Economic European (SEE), conform sursei citate.

Deschiderea licitaţiei este preconizată pentru începutul lunii decembrie 2026, transmite MEDAT.

MEDAT precizează că pentru potenţialii solicitanţi din România, sesiunea naţională de informare va avea loc în data de 5 octombrie 2026.

Tranziţia către o industrie mai competitivă şi cu emisii reduse se construieşte pas cu pas, prin informare, cooperare şi decizii bine fundamentate, se menţionează în postarea ministerului.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3501
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7801
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7355
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3236
Gram de aur (XAU)Gram de aur633.0241

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb