EY: Doar un sfert dintre companii raportează impactul asupra naturii în conformitate cu standardele internaţionale TNFD

A.B.
Miscellanea / 5 noiembrie, 13:45

EY: Doar un sfert dintre companii raportează impactul asupra naturii în conformitate cu standardele internaţionale TNFD

Progresele globale în combaterea crizei ecologice sunt încetinite de lipsa raportărilor detaliate privind impactul companiilor asupra ecosistemelor, potrivit studiului EY 2025 Nature Action Barometer, transmis redacţiei. Analiza arată că, deşi 93% dintre companii menţionează protecţia naturii în documentele lor publice, doar 26% oferă informaţii aliniate la standardele internaţionale ale Taskforce on Nature-Related Financial Disclosure (TNFD), cadrul de referinţă global pentru raportarea riscurilor şi impactului asupra mediului natural.

Studiul EY a analizat rapoartele publicate de 435 de companii din sectoare precum bunuri de larg consum, energie, HORECA şi tehnologie, cu o capitalizare totală de peste 50 de trilioane de dolari. Deşi majoritatea menţionează natura în rapoartele anuale, puţine oferă detalii care să permită părţilor interesate - investitori, autorităţi sau public - să ia decizii informate privind riscurile, guvernanţa şi investiţiile sustenabile.

Doar 13% dintre companiile analizate publică rapoarte dedicate exclusiv protecţiei naturii sau includ secţiuni detaliate despre progresele în acest domeniu, iar numai 3% au stabilit obiective „pozitive pentru natură”, adică ţinte care urmăresc un impact net benefic asupra mediului. În privinţa transparenţei, companiile oferă cele mai multe informaţii despre guvernanţă (87% acoperire, 31% conformitate), însă raportările privind strategia şi indicatorii de performanţă rămân limitate - 72% acoperire, dar doar 22-23% conformitate cu recomandările TNFD.

„Planeta noastră este ameninţată pe mai multe fronturi, iar jumătate dintre cele mai grave zece riscuri sunt legate de natură. Vedem o creştere accentuată a fenomenelor meteorologice extreme, pierderea biodiversităţii şi defrişări accelerate. Având în vedere dependenţa companiilor de resursele naturale, acestea nu îşi pot permite să rămână pasive şi să spere că situaţia se va rezolva de la sine”, a declarat dr. Velislava Ivanova, lider EY Global Strategy and Markets, Climate Change and Sustainability Services.

Ivanova subliniază că firmele care publică date detaliate şi conforme TNFD reuşesc să interacţioneze mai eficient cu stakeholderii şi să avanseze mai rapid în gestionarea riscurilor, construirea rezilienţei şi valorificarea oportunităţilor de creştere sustenabilă.

Analiza oferă şi o perspectivă regională: 91% dintre companiile din America şi 94% dintre cele din regiunile Europa, Orientul Mijlociu, India, Africa (EMEIA) şi Asia-Pacific (APAC) raportează într-o anumită măsură conform recomandărilor TNFD, însă nivelul de detaliu rămâne scăzut.

„Recomandările TNFD oferă un cadru solid pentru raportarea impactului asupra naturii, punând accent nu doar pe acoperirea formală, ci şi pe calitatea şi profunzimea informaţiilor. Companiile care adoptă acest cadru devin lideri în protejarea planetei şi în tranziţia către o economie sustenabilă”, a concluzionat Ivanova.

cristim.ro
digi.ro
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Noi. 2025
Euro (EUR)Euro5.0890
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4112
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4466
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7902
Gram de aur (XAU)Gram de aur586.2085

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hiperambrozia.com
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
le-chateau.ro
cpbucharest.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb