FACIAS: Abuzurile din energie, sesizate Parchetului încă din martie 2012

F.A.
Companii / 21 martie 2013

Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) informează că, încă din luna martie 2012, a fost depusă la Parchetul General de pe lângă ÎCCJ o plângere penală împotriva persoanelor care se fac vinovate de săvârşirea infracţiunilor de subminarea economiei naţionale şi complot, se arată într-un comunicat de presă.

FACIAS face aceste precizări în contextul ultimelor afirmaţii ale premierului Victor Ponta referitoare la plângerea depusă la DNA împotriva fostului ministru al economiei, Adriean Videanu,

"În plângerea depusă, FACIAS arată că în august 2011, Ministerul Economiei, condus în acea perioadă de Adriean Videanu, a încheiat şi prelungit un contract cu o societate comercială cu acţionariat străin, contract în baza căruia au fost livrate direct cantităţi de energie la un preţ cu aproape 50% mai mic decât preţul real. Mai mult decât atât, preţul era chiar mai mic decât cel oferit consumatorilor interni. La plângere, Fundaţia a anexat toate documentele relevante ajunse în posesia sa. Cu toate acestea, din martie 2012 şi până în prezent, FACIAS nu a mai fost informată cu privire la actele de cercetare penală efectuate în dosar", se menţionează în comunicat.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3449
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7943
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7864
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3877
Gram de aur (XAU)Gram de aur620.9452

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb