FRANŢA:"Retragerea SUA poate deschide calea unui reviriment al grupării Stat Islamic"

A.M.
Internaţional /

Sursă foto: Twitter

Sursă foto: Twitter

Decizia Statelor Unite de a se retrage din nord-estul Siriei pentru a lăsa Turcia să lanseze o ofensivă împotriva militanţilor kurzi poate deschide calea unui reviriment al grupării Stat Islamic, a avertizat, luni, ministrul francez al Apărării, Florence Parly, transmite Reuters.

Franţa este unul dintre principalii aliaţi ai Washingtonului, în coaliţia condusă de SUA care luptă cu gruparea Stat Islamic în Siria şi Irak, avioanele franceze fiind utilizate pentru a lovi ţinte militante, iar forţele sale speciale din teren coordonându-şi activitatea cu liptători kurzi şi arabi, informează News.ro.

Statele Unite au început, luni, să îşi retragă trupele de la graniţa din nord-estul Siriei, o mişcare salutată de preşedintele Donald Trump ca o încercare de a ieşi "dintr-un război fără sfârşit".

"Vom fi extrem de precauţi ca acest anunţ referitor la dezangajarea Statelor Unite şi o posibilă ofensivă a Turciei să nu creeze o manevră periculoasă care să ne îndepărteze de la obiectivul urmărit, acela de a lupta cu Statul Islamic, şi să pună în pericol populaţia locală", a declarat Parly reporterilor, în nordul Franţei.

"Trebuie să fim extrem de vigilenţi că o manevră de acest timp nu va întări Daesch (Stat Islamic) în loc să o slăbească şi eraficheze", a spus aceasta.

Franţa este în mod special sensibilă în ceea ce priveşte ameninţarea Stat Islamic, după mai multe atacuri majore, soldate cu victime, care au avut loc pe teritoriul său, oficialii considerând că gruparea militantă continuă să reprezinte un pericol.

Sute de cetăţeni francezi s-au alăturat grupării Stat Islamic în Siria, iar în prezent sunt reţinuţi în tabere controlate de kurzi. În aşteptarea unui atac turc, kurzii ar putea să fie nevoiţi să reducă securitatea taberelor respective.

Potrivit Ministerului de Externe francez, luptătorii terorişti aflaţi în detenţie, inclusiv cei de naţionalitate străină, trebui judecaţi acolo unde au comis crime, avertizând în acelaţi timp Turcia împotriva unei operaţiuni unilaterale.

Opinia Cititorului ( 7 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. In urma aventurii turcesti care urmeaza asupra kurzilor din nord-estul Siriei, Turciei i se va intampla ceva extraordinar de rau incepand cu noaptea 4-5 ianuarie 2020 si de-a lungul perioadei pana la mijlocul 2021.

    E inceputul sfarsitului lor nu doar ca tara ci ca neam , ca populatie cu identitate unitara si coeziva si iesirea lor din istorie pentru totdeauna.  

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. Serios ? Esti Mafalda si noi nu stim ? In noaptea de 4-5 ianuarie ce o fi ? Hai lumineaza-ne !!! :)))

      Ba zbanghiule : TURCIA ARE O ARMATA CE SE GASESTE INTRE PRIMELE 6-7 ARMATE ALE LUMII iar dumneata DELIREZI ! 

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      Vali, poate lansezi o vijelie....si asa ne dam seama de ce in noaptea din 4-5 ianuarie numele tau va deveni Vali Vijelie.

      Poate le ai cu ales manele, "ce ne place multe".... 

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      Turcia are a 8-a armata a lumii.

      Si ce va fi atunci o sa vedeti, nu are rost sa stric surprizele. Full contact militar intre mari forte. Cele mai mari forte. Inclusiv Turcia. Si nu, nu sunt mafalda.... doar un tip foarte istet si dotat cu un sever de puternic simt al intuitiei.  

      nu delirez.

      veti vedea.  

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      :))))) ''Vali, poate lansezi o vijelie'' ...da, poate lansez o vijelie, cine stie? :))) hai ca mi-ai placut :))

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      dar desigur pot gresi, nu am ifose de nostradamus :)

      doar ca atunci simt ca e momentul.

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      si eu incerc sa simt de fiecare data cind ma duc la toaleta si nu reusesc....poti sa detaliezi "simtirea" momentului ca sa nu cred ca sint singurul nesimtit la momentul ala.....

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Gala BURSA 2019

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS