Industria europeană a apărării traversează o perioadă de expansiune spectaculoasă, susţinută de creşterea cheltuielilor militare şi de un val fără precedent de investiţii în tehnologie şi cercetare, potrivit unui comunicat transmis redacţiei de Freedom24, platforma care conectează investitorii români la pieţele internaţionale.
Piaţa europeană de apărare şi aerospaţială este estimată să atingă 183 de miliarde de dolari în 2025, urmând să crească până la 235 de miliarde de dolari în 2030, conform datelor Research & Markets. Investiţiile în start-up-uri de profil şi în companii de tehnologie de vârf au avansat de aproape cinci ori în ultimii trei ani, fiind direcţionate spre consolidarea independenţei tehnologice a Europei.
În paralel, bugetul militar total al statelor membre ale Uniunii Europene este estimat la 381 de miliarde de euro până la finalul lui 2025, ceea ce reprezintă o creştere de 19% faţă de anul anterior. Doar investiţiile în cercetare şi dezvoltare urmează să depăşească 17 miliarde de euro, majoritatea fiind orientate către sisteme de apărare aeriană, sateliţi, drone şi soluţii de securitate cibernetică.
Unul dintre cele mai importante proiecte recente este lansarea Bpifrance Defense, primul fond francez dedicat industriei de apărare, destinat investitorilor privaţi. Acesta vizează investiţii în aproximativ 500 de companii, dintre care 70% franceze şi 30% europene, oferind un randament anual estimat de 5%.
„Europa traversează o perioadă de transformare fundamentală a arhitecturii sale de apărare. După decenii în care acest proces s-a desfăşurat în umbra voinţei politice, acum avem şi investiţii reale. Bugetele în creştere, apariţia fondurilor private şi influxul de capital de risc fac din sectorul apărării unul dintre cele mai dinamice din Europa. Pentru investitori, acesta este un moment oportun de a profita de o tendinţă pe termen lung, care îmbină potenţialul financiar, progresul tehnologic şi importanţa strategică”, a declarat Radu-Iulian Pădurean, Network Development Manager Freedom24.
Analiştii platformei susţin că investitorii pot profita de această dinamică prin achiziţia de acţiuni ale giganţilor europeni precum Airbus, Thales, Dassault Aviation sau Leonardo, dar şi prin investiţii în companii specializate în inteligenţă artificială, securitate cibernetică, tehnologie satelitară şi sisteme autonome. O altă opţiune o reprezintă fondurile de investiţii ETF dedicate industriei de apărare, precum VanEck Defence UCITS ETF sau iShares U.S. Aerospace & Defence ETF, care oferă expunere diversificată fără necesitatea selectării individuale a acţiunilor.
Potrivit estimărilor Freedom24, veniturile sectorului apărării european ar putea creşte cu 10-11% anual în următorul deceniu, iar cifra de afaceri s-ar putea tripla până în 2035, oferind oportunităţi semnificative pentru investitorii care vizează pe termen lung domenii inovatoare precum senzori, robotică sau aplicaţii AI în securitate.














































Opinia Cititorului